Not the dog! Mica mea inimă de om singuratic este genul de poveste în care lucruri din ce în ce mai groaznice i se întâmplă bietului protagonist, dar, din fericire, cele mai multe sunt dirijate de mintea lui de om foarte anxios, ceea ce le duce mai mult în sfera imaginarului. Pe de altă parte, am rezonat cu atât mai mult cu el și cine ar fi crezut că niște fraze atât de lungi pot forma imagini atât de puternice?

Protagonistul este numit Vlad, ca autorul, și putem identifica anumite elemente autobiografice regăsite și în eschiva. Îmi place foarte mult această direcție modernă, este ceea ce mi-am dorit și eu însămi să fac: un fel de cartografiere a propriei existențe îmbinată cu elemente de ficțiune care transformă totul în artă. Totul începe cu încheierea unei zile de lucru la librărie când ceva înfiorător se întâmplă după aruncarea câtorva cartoane în compactorul din spatele mall-ului. Acest eveniment-cheie îl aruncă pe Vlad într-o spirală la fel de terifiantă în încercarea de a… se eschiva de la consecințele faptei sale. Petrecem alături de el zece ore foarte cinematografice care implică un grup de bărbați de la Panini, petrecerea nopții în mașină în câmp și tot felul de amintiri din copilărie și adolescență.

Romanul a avut impact pentru mine și datorită faptului că am recunoscut majoritatea locurilor descrise din Brașov. Este destul de greu să dezasociezi autorul de personaj când e vorba de auto-fiction, așa că firește că mi-am imaginat că toate acțiunile sunt făcute de Vlad cel real – de la scăparea bolului cu sos de usturoi pe gresie la utilizarea toaletei. Deși multe dintre evenimente au un substrat comic, Mica mea inimă de om singuratic este mai degrabă o poveste tragică despre ce ne poate face propria minte; urmărind analogiile din mintea protagonistului, care sare de la o chestie la alta, ni se formează un tablou destul de clar asupra felului său de a fi. Textul ni-l apropie tocmai pentru că nimic din ce este descris nu e atipic pentru oameni, dar câți dintre noi sunt pregătiți să recunoască emoțiile inferioare care ne copleșesc în momente de criză (când te cerți cu controlorii în autobuz, de exemplu)?

Lectura a fost a wild ride, nu cred că aș fi putut anticipa finalul, dar a fost foarte satisfăcător. Cred că cea mai mare calitate a lui Vlad-autorul, din ce am citit până acum, este tocmai această empatie pe care o stârnește prin vulnerabilitate, dar și prin felul în care se raportează la exterior – niciodată dintr-o singură perspectivă, ceea ce oferă complexitate textelor. Poate romanul ar fi devenit obositor dacă se întindea cu mult peste cele 200 de pagini, dar așa, am trăit o poveste după care parcă îți vine să te scuturi și tu de noroi de pe pantaloni.