Nu îmi dau seama dacă e mai bine să ai un mic know-how despre Vlad Drăgoi sau e mai satisfăcător să plonjezi direct în textele lui. eschiva a apărut acum 10 ani (dar a fost reeditată în 2021 cu suport audio), când el avea 28. Esențial e faptul că Vlad este un performer foarte bun și, chiar dacă poeziile sunt fascinante și pe hârtie, este absolut necesar să-l auzi recitându-le – măcar pe înregistrare dacă nu live.

Acest volum este o invitație la blândețe; tonul confesiv și dezvăluirea propriilor momente de revărsare a furiei sau neputinței contribuie la consolidarea impactului. Poeziile lui Vlad sunt mai mereu la persoana I și, deseori, au o structură narativă. Acest lucru le face ușor accesibile oricărui tip de public, mai puțin celor blazați, care se tem de autenticitatea vieții cotidiene exprimată în versuri. Cu alte cuvinte, Vlad scrie sincer, sub forma unui monolog interior foarte natural, ceea ce dă viață textelor și ne face să credem că ni se adresează personal.

Din propria lui dorință de apropiere umană, el ne oferă (și își oferă, în același timp) îndemnuri pașnice, remindere ale lucrurilor care contează cu adevărat: „tot ce s-a cheltuit pe tine/tu nu trebe să dai la alții înapoi (…) căci pagubă nu ești”, „și dragoste eu doar așa mai dau/nebăgându-mă în fața la nimeni/lăsând fluxul să curgă”, „(…) zic pentru toată lumea/te rog eu să nu mai lăsăm tentativa oricum slabei articulări/să ne fută viziunea prezentului/care el e acuma”. Găsesc foarte simpatică îmbinarea acestui ton afectuos cu versuri tragi-comice precum „mariane și liviule/florine/vlade/cât de împuțiți vi-s puii/cît de largi/vis gâștele”.

Stilul lui Vlad e in your face și subliminal în același timp, una dintre calitățile sale principale ca poet. Mi-a plăcut că referințele lui (în general la filme) sunt mereu explicite; e de parcă ar încerca să întindă mâna către cititor, să-i spună „îți ofer totul, doar ascultă cu adevărat”. Această metodă contribuie și mai mult la impactul emoțional al volumului. Printre remarci amuzante sau ironice, eschiva are totuși substratul înduioșător al tânărului în late 20’s în plină criză existențială („de frică să nu-mi dea fericire/cu care pe bune că n-aș ști ce să fac”).

Poezia mea preferată este cu viteza cobrei în atac, care evocă o scenă dintre mamă și fiu, o simplă conversație ce ascunde în sine foarte multă candoare, dar aduce și gânduri despre salvarea de sine sau a altora, despre hazard și menținerea echilibrului interior când nu știi cum „să ții liniștea în tine” – „oricâtă liniște/crezi tu că ai căpăta (…) mereu o să se găsească țigan rău/care o să vină parșiv prin spate/și cu viteza cobrei în atac/o să-ți înfigă mâna groasă-n ceafă/doar ca să te sperie”. Pe lângă impactul imaginilor acestui poem confesiv, m-a încântat complexitatea ideilor în sine, tot acest substrat de anxietate aproape paralizantă care ne este atât de cunoscut celor mai mulți dintre noi.

Volumul se încheie cu un lung poem în proză intitulat Elsa în care Vlad a îmbinat povestea unei femei cu amintiri ce gravitează în jurul ideii de siguranță în propriul spațiu, atât intern, cât și extern – „cum nu pot să dau la toți (grijă și iubire) mă închid și mai tare (…) și cu toate astea eu uite că fac și eu găinării de genul”; de aici reiese foarte clar această pendulare regăsită și în celelalte poezii, între critica și iubirea de sine și pentru ceilalți care marchează căutările interioare ale oricărui om ce tinde spre evoluție. Cu toate acestea, Vlad nu ne lasă cu gustul amar al morții, ci ne reamintește că „toți suntem impact ejecta”.

Vlad nu trebuie citit cu superficialitate, cum poate ar fi tendința inițială a cuiva care vede versuri precum „drăgoi când n-are ce face/și-o face de 6 ori/pe zi”; poemele din eschiva, în special cele mai lungi, abordează teme dintre cele mai profunde, reprezintă o căutare a sinelui prin relaționarea cu un mediu exterior familiar majorității oamenilor. Cred că are puterea de a ne împinge la rândul nostru către autoanaliză, fără a încerca să ne eschivăm de ceea ce considerăm a fi urât sau inacceptabil; în mod ironic, Vlad a făcut fix opusul, plonjând în abisul ființei sale.