Poartă-ți plugul peste oasele morților este cu siguranță unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit. Olga Tokarczuk a intuit (sau poate i-au arătat stelele?) încă din 2009 conflictul dintre oamenii spirituali și cei care vor să urmeze tradițiile și nu se pot desprinde de credințe vechi. Deși acest meta-război nu-și va afla finalul prea curând, povestea pe care ea ne-o spune din perspectiva Janinei Duszejko oferă o perspectivă la fel de meta.

Într-un sătuc din Polonia, foarte apropiat de granița cu Cehia, doamna Janina trăiește singură într-una din puținele case din vale. Iernile sunt foarte grele, iar ea suferă de câteva Beteșuguri; cu ceva timp în urmă, câinii (pe care îi numește „Fetele”) i-au dispărut de acasă. Protagonista are două caracteristici principale: iubește animalele și astrologia. Fostă ingineră de poduri, acum profesoară de engleză pentru copii, este vizitată deseori de un fost student, pasionat de traducerea versurilor lui William Blake în limba poloneză.

Cartea începe cu moartea suspectă a unui vecin, care s-ar fi înecat cu un os al căprioarei pe o care o vânase. Acestui deces îi urmează și altele; victimele au în comun faptul că sunt bărbați cu influență în zonă și că vânează împreună. Janina lansează ipoteza că toate acestea sunt cauzate de animale, care se răzbună pentru felul crud în care au fost ucise la rândul lor. Ea folosește astrologia pentru a crea legături între urmele de animale găsite la locul crimei și harta natală a celor uciși, încercând în numeroase ocazii să obțină ajutorul poliției locale. Conștientă însă că este percepută drept o „babă nebună”, își continuă demersurile în liniștea casei sale.

Poartă-ți plugul peste oasele morților poate fi considerat doar în mod secundar un roman polițist. Sigur, pe cititor îl interesează să descopere cine este adevăratul făptaș al crimelor și este chiar înclinat să creadă, o vreme, că are de-a face cu o poveste suprarealistă, iar căprioarele chiar se răzbună. Pentru mine, stilul Olgăi a fost o adevărată revelație și nu m-aș fi supărat nici dacă nu aflam niciodată cum au murit acei vânători. Nu-mi pot închipui încă genialitatea celei care a reușit o asemenea construcție narativă, cu elemente atât de originale: de la tiparul protagonistei în sine la felul în care s-a terminat povestea, în aceeași nuanță învelită în mister și veghea astrelor.

M-am identificat profund cu această bătrânică, fragilă doar la prima vedere, de o istețime remarcabilă. Pasiunea ei pentru astrologie m-a cucerit; îmi pare greu de crezut ca autoarea să nu o împărtășească, la câte detalii despre mișcările planetare și semnificația lor a putut să ne ofere. Citatele recurente din Blake (de unde provine și titlul romanului) m-au făcut să vreau să-l explorez, deși nu înțeleg de ce nu avem încă un volum cu traduceri actuale care să-i cuprindă opera. Atmosfera îmi este cunoscută din romanele polițiste scandinave pe care le-am citit în perioada lor de apogeu în România. Viziunea asupra umanității, totul sub direcționarea atentă a universului, este de asemenea una pe care o împărtășesc și eu.

Nu vreau să vorbesc în termeni de previzibilitate, fiindcă eu nu încerc niciodată să anticipez ce urmează să se întâmple. Olga sparge totuși misterul la final și îi oferă Janinei un destin pe măsură. Descrierea micului Kłodzko și idealizarea Cehiei, unde „oamenii nu se ceartă niciodată” mi-au părut de asemenea foarte simpatice. Nu pot găsi niciun cusur acestei cărți și îmi doresc să descopăr și restul scrierilor autoarei premiate cu Nobel. Recunosc că am încercat în trecut să parcurg una dintre ele și nu am reușit să străpung sensurile cu mintea, astfel că am renunțat.

Prin felul în care abordez acum literatura, nu pot spune decât că Poartă-ți plugul peste oasele morților trebuie absolut citită în această viață.