Am fost plăcut surprinsă de această carte de povestiri lansată recent la editura Ink Story. Am regăsit în Tristeți deghizate 12 povestiri scurte, cu un sens profund, care te pun pe gânduri. Unele mai amuzante, altele mai triste, toate pot fi descrise prin intermediul unui citat de la pagina 81: „greu să te lase rece farmecul României profunde”.

1. Detalii tehnice
2. Despre povestirile din Tristeți deghizate
3. Ce mi-a plăcut la Tristeți deghizate
4. Cui recomand Tristeți deghizate?

Detalii tehnice

• Cuvinte cheie Tristeți deghizate: românism, SF, tragicomedie, pasiune pentru scris, romantism, filosofie.
• Aspecte estetice și de structură: Cartea are 151 de pagini în care se regăsesc 12 povestiri, fiecare cu titlul ei; deși coperta nu este foarte sugestivă în ceea ce privește conținutul, îmi place cum a fost formatat textul și faptul că a fost tipărită pe hârtie crem.

Despre povestirile din Tristeți deghizate

1. Prima povestire este intitulată Emilia și este cea mai lungă din volum. Personajul omonim este inspirat de bunica autoarei, ceea ce face povestea cu atât mai intrigantă. Această protagonistă este înzestrată cu darul grafotoniei, concept nou pentru mine, ceea ce înseamnă că își poate da seama despre ce scriu oamenii doar ascultându-le pixul pe hârtie. Bineînțeles, cineva găsește o cale prin care să exploateze acest talent înnăscut.
2. Evacuarea propune o temă foarte interesantă de gândire: dacă oamenii single ar fi declarați un rău social, o problemă ce trebuie rezolvată?
3. Eternitatea vine cu o altă idee filosofică ce poate fi îndelung contemplată: dacă timpul ar sta în loc pentru toată planeta timp de zece ani? Care ar fi plusurile, care ar fi minusurile, ce poziție ai ocupa tu, instinctiv, în raport cu această veste?
4. Sistemul este o povestire deosebit de simpatică și una dintre cele mai blânde în ceea ce privește „tristețea deghizată”. Într-un scenariu de tip Las Fierbinți, de bărbați care stau la bar, intervine un străin care le povestește despre sistemul unic de guvernare din mica lui țară. De aici mi s-a părut în mod deosebit interesantă ideea că, dacă tematica este bine aleasă, gândirea critică și curiozitatea vizavi de cunoaștere poate fi stimulată la oricine.
5. Firul m-a dus instant cu gândul la o scenă tipică din filmele Saw. Totul începe foarte confuz, ca un vis febril, iar peste câteva pagini ne lovește puternic deznodământul.
6. Semn s-a conturat de la bun început drept povestirea mea preferată. Un tânăr profesor pasionat de filosofie este repartizat să predea la țară, iar acolo este nevoit să se adapteze credințelor locului, care ne sunt atât de familiare. Cu toate acestea, moartea unui sătean le pune mari probleme de ordin etic „mai-marilor” locului, iar soluția găsită de protagonist este una delicioasă.
7. 4’33” a fost de asemenea o povestire pe placul meu, cu un sens profund. Protagonista merge să își viziteze prietena făcută în urmă cu mai mulți ani prin programul Erasmus. Ambele erau pasionate de istoria artei și au ajuns să lucreze în domeniu. Cu toate acestea, felul în care țara prietenei sale se raportează la artă devine un zid de netrecut între cele două. Finalul este amar, extrem de bine realizat, și poate tocmai aceasta este cea mai tristă povestire dintre toate pentru mine.
8. Funcționarul este o povestire tipică despre mizeria umană și efectele sale asupra privitorilor – adică noi toți, în teorie, toți cei care sunt atenți la lumea din jur. Ce se întâmplă însă când meseria ta este întocmai cea de privitor pe fereastră?
9. Epidemie este probabil cea mai românească povestire dintre toate, având în centru o discuție în contradictoriu dintre mai mulți cetățeni, care degenerează în acte de violență. De aici am rămas cu ideea de ciclicitate, care ajunge să unească oamenii uneori chiar prin întâmplări tragice.
10. Colecționara este o altă povestire simpatică, pe o temă pe care nu am mai întâlnit-o înainte. Ce poate determina o femeie să strângă lacrimi?
11. Pygmalion are un titlu extrem de inspirat și spune povestea unui detectiv ce primește o misiune neobișnuită: acela de a-i găsi o parteneră unui client. Avem aici varianta pozitivă a expresiei: „cine sapă groapă altuia, cade singur în ea”.
12. Ultima povestire a volumului se intitulează Iuda și vine cu un alt susbtrat profund filosofic: cât poate interveni un stat asupra liberului arbitru al cetățenilor?

Ce mi-a plăcut la Tristeți deghizate

• Nu am niciun reproș de făcut acestui volum, întrucât întrunește toate calitățile pe care eu le caut la o carte: nu există descrieri exagerat de lungi, subiectele abordate sunt clare în cadrul povestirilor, multe dintre ele m-au făcut să zâmbesc sau să contemplez teme la care nu m-am gândit până acum.
• Îmi place cum ne-a spus Ilinca aceste povești, într-un stil inteligent, dar și foarte cald; chiar dacă unele dintre evenimente aveau loc în timpuri necunoscute mie, sentimentul general pe care îl transmit este unul fresh, de actualitate. Aș merge atât de departe încât să spun că poveștile din Tristeți deghizate bifează și acea calitate de universalitate, probabil multe dintre ele ar avea succes ca traduceri.
• Fiecare povestire în parte are câte un twist, câte ceva care te face foarte curios să afli unde duce. În general, nu depun eforturi de a prezice ce urmează să se întâmple; din acest punct de vedere însă, finalurile mi s-au părut imprevizibile la toate. Tocmai pentru că ajungi să dai paginile în neștire, cartea se poate termina în câteva ore (calitate pe care eu o ador în literatură).

Cui recomand Tristeți deghizate?

Nu există vreo categorie de oameni cărora să nu le pot recomanda acest simpatic volum de povestiri scris de Ilinca Stroe. Mă bucur foarte mult că a ales să își împărtășească debutul literar cu mine și că pot la rândul meu să promovez literatură română de calitate. Tristeți deghizate merită cu adevărat atenția cititorilor români de orice vârstă și cu orice preferințe literare!