Mori, iubitule! este o carte interesantă pornind de la titlu și continuând cu temele abordate de Ariana Harwicz: femeia care se simte închistată în viața familială, ce vrea să evadeze orice ar fi și care merge până la autodistrugere din cauza mediului care nu-i priește. Deși tematica este intrigantă, firul narativ nu a mers în direcția la care m-aș fi așteptat.

1. Detalii tehnice
2. Despre ce este vorba în Mori, iubitule!
   1. Puncte forte
   2. Puncte slabe
3. Gânduri finale despre Mori, iubitule!

Detalii tehnice

• Trigger warning: violență, autovătămare, instituție pentru boli mintale.
• Cuvinte cheie Mori, iubitule!: violență, adulter, comuniunea cu natura, evadare, viața la țară.
• Aspecte estetice și de structură: Aceasta a fost prima carte din colecția Endorfiction pe care am citit-o. Îmi place foarte mult acest format. Cartea este scrisă sub forma capitolelor scurte, nenumerotate și are doar 140 de pagini.
• Recomandări de lecturi similare: Zilele abandonului de Elena Ferrante.

Despre ce este vorba în Mori, iubitule!

Personajul principal feminin nu are nume, iar noi trăim prin intermediul monologului său interior care nu este tot timpul coerent, tocmai pentru a sublinia starea avansată de saturație față de tot ce există în exteriorul său, cu excepția pădurii și a animalelor pe care le găzduiește. Această femeie are un soț și un copil născut de curând, însă nu simte nicio conexiune față de aceștia – doar o aversiune crescândă.

Protagonista își găsește chiar și un amant în satul franțuzesc în care locuiește, dar nu aceasta este intriga principală a poveștii, ci felul în care ea nu își găsește nicăieri locul și nimic nu o poate salva din starea de tristețe profundă în care se află. Această tristețe capătă forma nimfomaniei, a unei puternice dorințe lăuntrice care nu ajunge niciodoată să fie satisfăcută. În cele din urmă, este nevoită să ia o decizie, însă pare că mai mult circumstanțele sale de viață sunt cele care o împing în această direcție.

Puncte forte

• La început, m-a încântat foarte tare stilul în care este scrisă cartea. Am regăsit multe idei și asocieri originale printre gândurile protagonistei și mi-a plăcut în general tematica femeii care, mai mult decât să sufere de depresie post-partum, suferă de fapt de situația imposibilă în care s-a adus prin propriile alegeri.
• Personajul este cu siguranță intrigant și ar putea declanșa anumite rezistențe în familiștii convinși, cei care idealizează rolul de mamă și de soție. Protagonista noastră este mai mult decât o rebelă, este o femeie care a trecut de mult de limita suportabilității trivialităților și a cărei voință (de putere) o ia pe sus și o pune în tot felul de situații riscante, pentru ea și cei din jur. Nimic nu contează pentru ea mai mult decât propria eliberare spirituală, potolirea focului lăuntric.

Puncte slabe

• Simt că nu a existat neapărat o miză în Mori, iubitule! Contrar aparențelor, nu este vorba despre nicio crimă oribilă, nu una înfăptuită pe plan fizic oricum. Starea protagonistei nu evoluează foarte mult de la început până la final, ceea ce transformă acest microroman într-o simplă expunere, un episod din viața cuiva – unul decisiv, cu siguranță – care însă nu satisface nevoia cititorului de a fi martorul unei transformări extraordinare.
• Cu alte cuvinte, cartea oferă prea puțin din ce mi-aș fi dorit, adică o poveste. Acesta se poate rezuma foarte simplu prin „eliberarea unei femei de viața conjugală”; sigur, avem parte de scene extreme, dar ele sunt puse sub filtrul pal al perspectivei protagonistei, ceea ce le scade din semnificație. Nu am găsit nimic profund emoționant aici sau revelator în vreun fel.

Gânduri finale despre Mori, iubitule!

• Cartea a fost o experiență plăcută, per total, dar cu siguranță acest lucru s-ar fi schimbat dacă era mai lungă. A devenit extenuant să citesc despre același tip de gânduri repetitive, chiar dacă este vorba despre capitole scurte, de 1-2 pagini.
• Sunt curioasă totuși să citesc și cealaltă carte scrisă de Ariana, publicată tot în colecția Endorfiction. Până în prezent, nu m-am înțeles foarte bine cu autorii latino-americani, stilul lor fiind deseori mult prea suprarealist pentru gusturile mele.
• Recomand cartea persoanelor cărora le place să citească despre limitele minții umane, în special în cazul unei femei care ocupă rolul de soție și de mamă. Pentru mulți, ar putea părea surprinzător să descopere ce fel de resentimente pot exista în sinele unei femei aflate în această situație, dar eu cred că se întâmplă mult mai des decât știm să fie astfel.