Nu am mai citit de mult timp o carte scrisă de un autor român și a fost foarte reconfortant să parcurg un text care curge atât de lin, spre deosebire de traduceri. Oameni mari de Maria Orban este o carte apreciată de public și pot înțelege de ce. În această recenzie, voi menționa punctele ei tari și slabe, din perspectiva mea.

1. Detalii tehnice – Oameni mari
2. Despre ce este vorba în Oameni mari?
3. Punctele tari ale romanului Oameni Mari de Maria Orban
4. Punctele slabe ale romanului Oameni mari de Maria Orban
5. Gânduri finale despre Oameni mari

Detalii tehnice – Oameni mari

• Cuvinte cheie Oameni mari de Maria Orban: divorț, mid 30s, Brașov, relație de cuplu, literatură, țigări, stimă de sine.
• Romane cu teme similare: Măștile fricii de Camelia Cavadia, Zilele abandonului de Elena Ferrante, Un an din viața Liubei B. de Ioana Scoruș.
• Aspecte estetice și de structură: capitole scurte, numerotate de la 1 la 15; 157 de pagini în total. Textul a fost suficient de aerisit, iar hârtia utilizată este de calitate, ceea ce m-a ajutat să parcurg romanul în trei zile.

Despre ce este vorba în Oameni mari?

Trăim totul prin intermediul experienței protagonistei, pe nume Rucsandra. Toată acțiunea cărții are loc într-o zi, ziua dinaintea semnării actelor de divorț după șase ani de căsnicie. Rucsandra are 36 de ani și se simte dezorientată; toate aspectele vieții ei încep să capete nuanțe nedorite și nu știe încotro să mai fugă.

Sistemul ei de susținere emoțională constă în două prietene, dintre care una este sora viitorului ei fost soț, iar cealaltă o găzduiește în propriul apartament. Rucsandra lucrează ca profesoară de limba română la liceu, în Brașov și îi poartă de grijă mamei sale, rămasă văduvă. Oameni mari este categoric un roman psihologic.

Cum va reuși protagonista să se împace cu gândul că o iubire pentru toată viața s-a încheiat dintr-odată?

Punctele tari ale romanului Oameni Mari de Maria Orban

• Cartea este scrisă foarte cursiv; autoarea nu s-a pierdut în detalii obositoare, ci a păstrat o linie dreaptă, ușor de urmărit, chiar și atunci când alunecam în amintirile protagonistei despre trecut.
• Tocmai pentru că nu există paragrafe nenecesare, cartea are lungimea ideală pentru a ne spune povestea Rucsandrei. Pentru mine, cărțile scurte, care cuprind în ele o poveste complexă, sunt mereu de apreciat.
• Este ușor să empatizezi cu protagonista și să-i înțelegi deciziile. După cum scrie și pe copertă, cel mai probabil femeile născute la începutul anilor ’90 sau mai devreme vor rezona cu nivelul de anxietate resimțit constant de Rucsandra, teama de a-și face vocea auzită, tendința de a se face mici pentru a nu deranja.
• Punctul culminant și deznodământul s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Avem un crescendo emoțional foarte bine realizat, după care urmează rezolvarea conflictului: atât pe plan intern, cât și pe plan extern, totul ca o superbă metaforă a acceptării și trăirii în prezent.

Punctele slabe ale romanului Oameni mari de Maria Orban

• Din păcate, nu este prima carte scrisă de o autoare română care ne vorbește din interiorul unei femei lipsite de încredere în sine, care se lovește puternic de câteva ziduri până să își găsească forța interioară. Așadar, la capitolul originalitate nu aș puncta foarte mult povestea.
• Deși poate părea reconfortant să citești despre gândurile ascunse ale unei femei care se îngrijorează în privința viitorului ei pe plan romantic și a felului cum poate gestiona relațiile personale astfel încât să se simtă văzută și auzită cu adevărat, eu prefer mai degrabă să citesc despre personaje feminine „unlikeable”; cele guralive, cele pline de încredere sau chiar tupeu, care aduc fulgere cu ele când intră într-o cameră (exemplu: M-am săturat de tine de Bae Suah). Rucsandra nu este un „main character”, în sensul modern al expresiei. Pentru mine, genul acesta de personaj este cel dezagreabil, chiar dacă înțeleg puterea eliberatoare pe care scrierea unui astfel de roman o poate aduce pentru scriitoarele ce au trăit în comunismul românesc.
• Poate nu e foarte just să menționez asta, dar eu nu am prins majoritatea referințelor muzicale care se regăsesc în Oameni mari; cineva mai în vârstă (eu m-am născut în ’98) sau poate cu gusturi muzicale mai dezvoltate ar cunoaște versurile melodiilor pe care protagonista le tot aude pe fundal sau în minte. Consider că acesta este un punct slab pentru că limitează contactul cititorului cu protagonista, îl îndepărtează temporar, ceea ce taie din caracterul universal al poveștii¹ – pe lângă faptul că mențiunea de pe copertă triază oricum, în teorie, publicul-țintă.

Gânduri finale despre Oameni mari

• Rămân din această carte cu reflecții asupra căsătoriei și efectele sale asupra celor doi parteneri, cum începe, cum se termină, ce înseamnă toate acestea.
• De asemenea, pentru că romanul a fost scris atât de bine, rămân cu majoritatea scenelor foarte bine întipărite în minte; un avantaj aici este și că acțiunea are loc în Brașov, oraș lângă care locuiesc. Mi-au plăcut în special mențiunile despre echipa noastră de hochei.
• Consider Oameni mari un roman bun, o gură de aer fresh printre lecturile mele, dar nu neapărat în literatura contemporană din România. L-am citit cu sufletul la gură, curioasă de ce se întâmplă mai departe, dar, per-total, nu pot spune că a avut un mare impact emoțional asupra mea.

1. Pentru mine, romanele cu adevărat spectaculoase sunt cele care au un caracter universal, adică sunt la fel de valide oricând ar fi citite, pot fi înțelese de orice generație pentru că abordează teme umane ce nu vor pieri niciodată, într-un limbaj simplu și la fel de nemuritor. ↩︎