
Mi-am dorit foarte mult să am Unde fugim de-acasă? în bibliotecă, după ce am aflat de existența acestei cărți prin Vinted. Marin Sorescu mi-a atras atenția încă din liceu și știu că lucrările lui, indiferent de formă și publicul țintă, vor reuși să mă impresioneze.
Despre ce este Unde fugim de-acasă?
Similar cu poveștile lui Apolodor, în această cărticică avem parte de ilustrații absolut superbe și capitole în rime pe măsură. Naratorul joacă rol de căpetenie într-un grup de copii, pe care îi plimbă de la Polul Nord la grădina zoologică și aproape de castelul zmeului din povești. Trecem așadar prin diferite peripeții, dar, spre deosebire de Gellu Naum, Marin Sorescu pune mult mai mult accentul pe observație.
Unde fugim de-acasă este o invitație la explorare prin intermediul imaginației, indiferent de momentul anului. Fiecare spațiu pe care grupul îl vizitează aduce cu sine ceva magic, iar vocea naratorului trece de la înduioșătoare la dojenitoare și, deseori, ironică. Am râs cu glas tare de câteva ori pe măsură ce citeam și am admirat intens desenele realizate de Agnes Keszeg, atât de potrivite pentru această carte.
Ce mi-a plăcut la Unde fugim de-acasă?
Nu știu dacă Marin Sorescu a mai scris și alte cărți pentru copii, am citit de la el Iona, câteva poezii și câteva fraze dintr-un roman extins. Cu alte cuvinte, nu îi cunosc foarte bine mărcile auctoriale, dar am putut citi printre rânduri câteva observații provenite direct din sufletul acestui mare scriitor român; totodată, nici nu cred că poți scrie povești pentru cei mici fără să faci apel la rândul tău la propriul copil interior.
Adevărul este că, pe măsură ce creștem, uităm să mai facem aceste călătorii mentale. Pentru un copil, lumea în sine este un spațiu fascinant, demn de a fi explorat în detaliu. Atunci când intervine plictiseala, imaginația îl va menține tot timpul ocupat. Când ce vezi în jurul tău nu îți este tocmai pe plac, poți deschide o carte precum Unde fugim de-acasă? și să revizitezi propriile tale spații de siguranță din copilărie sau locurile îndepărtate în care nu vei ajunge probabil niciodată, cum ar fi pe Lună.
Recomand această carte tuturor cititorilor, indiferent de vârstă, întocmai precum seria lui Gellu Naum. Îmi place să alternez astfel de lecturi cu cele „de oameni mari”, ce conțin deseori povești tragice, tocmai pentru a-mi reaminti că lumea poate fi de asemenea un loc plin de miracole.



Răspunde-i lui Ce cărți am citit în 2024 (overview) – Cristina Boncea Anulează răspunsul