Ce onoare să fii încă în viață, iar romanul tău să fie deja considerat unul dintre cele mai bune ale secolului! Din păcate, nu se întâmplă foarte des. Prima mea întâlnire cu Paul Auster a fost cu totul deosebită. Invizibil este un neașteptat cadou literar, pe care l-am savurat cu sufletul la gură.

1. Despre ce este vorba în romanul Invizibil
2. Ce mi-a plăcut la romanul Invizibil
3. Concluzia mea despre Invizibil de Paul Auster

Despre ce este vorba în romanul Invizibil

Avem de-a face numai mulți naratori ale căror povești se învârt în jurul anului 1969. Atunci, tânărul Adam Walker îl cunoaște pe enigmaticul Rudolf Born și pe iubita lui, Margot. Rudolf este un profesor universitar cunoscut, care îi propune lui Adam să colaboreze în două direcții: odată ca manager al unei reviste literare și drept amant al iubitei sale. Infidelitatea ar fi una dintre cele mai mici crime despre care se discută în roman…

Un alt narator este prietenul din studenție al lui Adam, James. După vreo patruzeci de ani, acestuia îi este încredințat manuscrisul autobiografic al protagonistului nostru. Restul poveștii rămâne în frâiele sale și se încheie cu bucățile lipsă aduse de o altă femeie pe care Adam o cunoscuse în același an care i-a schimbat întreaga existență. Care este adevărul despre toate situațiile incredibile prin care tânărul a trecut într-o perioadă atât de scurtă de timp? Cum oare îți poți da seama de el când ai drept naratori scriitori talentați și oameni profund pasionați de literatură?

Invizibil de Paul Auster nu este un roman polițist, ci un roman psihologic; este un roman de dragoste în aceeași măsură în care eros și thanatos se intercalează într-o spirală continuă. Dacă mi-ar fi povestit cineva acțiunea, aș fi zis că nu mă pasionează câtuși de puțin o astfel de carte. Autorul însă a reușit să mă mențină într-o stare de suspans până la ultimele pagini.

Ce mi-a plăcut la romanul Invizibil

Mi-a plăcut totul. Ca de fiecare dată când descopăr o nouă comoară literară, am fost cucerită de la primele pagini. În special când am văzut că am de-a face cu o poveste despre oameni literați și m-am regăsit în postura studentului nerăbdător să se afirme în vreun fel în lumea literară, mi-am spus că narațiunea nu poate decât să devină mai interesantă.

Nu mă așteptam să descopăr atâta erotism între paginile sale, dar Auster a dat dovadă de multă măiestrie în acest sens. Partea mea preferată a fost relația dintre Adam și sora lui, felul în care fanteziile interzise ale copilăriei au putut căpăta (sau nu?) formă în viața adultă, păstrând neatinsă bula iubirii fraterne cum a fost abordată și în Copiii teribili.

Nici relația lui Adam cu Margot nu s-a lăsat mai prejos, iar legătura sa cu tânăra Cecile a încununat totul pentru a ne putea forma o imagine clară despre ce fel de bărbat a fost protagonistul nostru; unul pe cât de ușor de înțeles, pe atât de ușor de judecat. Din păcate sau din fericire, protagonistul a fost dotat cu o mare doză de autocunoaștere, astfel încât judecata exterioară devine futilă.

Mi-a plăcut de asemenea faptul că nu am avut ocazia să mă plictisesc. Am regăsit în Auster ceva familiar și mie ca scriitor, un anume simț al stăruirii prea mult într-o situație și transformarea acesteia în altceva la următoarea pagină. Mi-a plăcut să mă las surprinsă de fiecare nou semn de întrebare ce și-a făcut apariția chiar atunci când credeam că lucrurile sunt clare.

Poate unii ar spune că Auster a folosit trucuri ieftine, că e previzibil sau că povestea din Invizibil seamănă prea mult cu o telenovelă, dar pentru mine a avut toate elementele care fac o carte grozavă: un subiect principal de interes pentru mine (literatura), coborâri în lumea întunecată și fascinantă a tentațiilor umane, caracterizări complexe de personaje și puterea de a închelba toate acestea într-o poveste coerentă ce servește loc de biografie pentru un personaj. Probabil că întotdeauna mă va fascina explorarea limitei dintre ficțiune și realitate.

Concluzia mea despre Invizibil de Paul Auster

Singura parte care m-a plictisit puțin din carte au fost ultimele zece-cincisprezece pagini; am aflat încă o dată că eu și detaliile geografice/descrierile naturale nu facem pereche bună. În același timp, am simțit că lipsește tocmai elementul acela magic ce propulsează o carte printre favoritele mele. De obicei, mă aștept să-l regăsesc în ultimele cuvinte.

Cu toate acestea, Invizibil rămâne o experiență literară deosebită pentru mine, care mi-a deschis apetitul pentru proza lui Auster, dar și pentru alte romane cu scene erotice la fel de bine descrise și incitante din punct de vedere psihologic. Această carte îți solicită o implicare totală sau, cel puțin, eu am trăit cu sufletul la gură povestea în care m-am regăsit spiritualicește – cum e să rămâi blocat într-un anumit moment în timp…