Am vrut să citesc această carte deoarece părea foarte apreciată. Părea genul de poveste care mi-ar fi pe plac, o poveste tristă despre copilărie. Deși din acest punct de vedere mi-a îndeplinit așteptările, nu pot spune că prima mea întâlnire cu Leïla Slimani a fost una plăcută.
Introducere
Am achiziționat cartea de pe Vinted, a ajuns la mine într-o stare proastă și am fost dezamăgită tocmai pentru că părea o raritate, o lectură prețioasă. Nu am făcut multe cercetări înainte, dar în general îmi plac romanele publicate la Pandora M. Nu pot spune că acesta iese din tiparul celor citite până acum, cel mai mult îmi seamănă cu Balul nebunelor ca tematică, dar cu siguranță nu a fost o lectură nici pe jumătate la fel de plăcută.
Despre ce este vorba
Este vorba despre o bonă cu un istoric de viață trist, care își dorește din ce în ce mai tare să facă parte din familia ai cărei copii îi îngrijește. Nu încearcă să facă acest lucru seducându-l pe tată, ci prin a se face indispensabilă. Cei doi părinți se pot bucura de carierele lor înfloritoare în timp ce fiica și fiul lor se află în siguranță în grija acestei bone ideale.
Desigur, situația nu este atât de utopică pe cât pare. Cântec lin începe cu finalul, o moarte sângeroasă. Am aflat acum că povestea se bazează pe o crimă reală și că a fost deja ecranizată în 2019. Dar care este procesul interior al bonei, ce o determină să își schimbe comportamentul? Romanul ne arată lucrurile care se petrec în fundal, în timp ce noi credem că putem răsufla ușurați în sfârșit.
Ce mi-a plăcut
Faptul că a fost un roman scurt reprezintă cu siguranță un avantaj. Nu mi-aș fi investit resursele într-o astfel de poveste dacă s-ar fi întins pe un număr mai mare de pagini. Recunosc, am fost curioasă în legătură cu felul în care s-a ajuns de la punctul A la punctul B, dar punctul culminant a lipsit cu desăvârșire.
Pot spune că mi-au mai plăcut și referințele la cultura franceză, acțiunea având loc chiar în Paris, scriitoarea fiind ea însăși de această origine. Curiozitatea rămâne însă factorul principal care m-a condus la finalizarea lecturii, ceea ce nu reprezintă un argument suficient de puternic pentru a putea recomanda romanul și altor cititori.
Ce nu mi-a plăcut
Povestea nu este originală, nici măcar variațiile ei nu sunt originale. Într-adevăr, citim deseori aceeași poveste spusă în mai multe feluri, există tipare, clișee și așa mai departe, dar aceasta chiar nu a oferit niciun plus. Tematica în sine, o bonă scăpată de sub control, nu mă atrage. După cum spuneam, nu știam nimic despre carte înainte să o citesc.
Nici felul în care a fost spusă povestea nu a fost printre cele mai atrăgătoare. Sigur, imaginea străzilor pariziene, a suburbiilor sale, scenele din vacanțele de familie – acestea au reușit să trezească mici emoții. Pe de altă parte, tonul a fost unul plat, anticlimactic, după cum ziceam mai sus. Nu a existat neapărat un build-up, tocmai pentru că știam de la bun început deznodământul.
Concluzie
Pentru mine, Cântec lin nu a fost ceea ce aș numi „un roman bun”. Nu a avut niciun element care să mă implice cu adevărat în poveste, să mă facă să o trăiesc laolaltă cu personajele. Nu nutresc simpatie față de niciunul dintre ele, nu am putut rezona cu niciunul dintre ele. De ce trebuie să existe mereu un detectiv supraimplicat în cazul pe care îl investighează? Chiar dacă povestea de la baza cărții este una reală și înfiorătoare, felul în care a transpus-o Slimani în cuvinte nu a reușit să îmi atingă vreo coardă sensibilă.
Cristina Boncea 
Lasă un comentariu