experiență

  • Când am văzut că Lana del Rey are câteva concerte în Europa, mi-am zis că trebuie neapărat să merg. Am ales Milano pentru că îmi era oarecum familiar și am luat în considerare și costurile de călătorie. Orașul a fost o decizie bună, dar concertul din cadrul unui festival organizat pe un hipodrom nu. Transport

    Read more →

  • Scene din Sulina #1

    Între 4 și 12 septembrie 2022 am fost într-un workshop la Sulina organizat de Societatea Utopică Euxine. Proiectul se numea S.T.O.R.Y, Story Time of Real Youth și prevedea strângerea unui grup de 25 de participanți cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani din România, Republica Moldova, Turcia și Ucraina în vederea identificării comunităților

    Read more →

  • V-am prezentat imaginea unei copile care a fost foarte dezechilibrată de lucruri pe care nu le putea controla și care au venit din toate părțile. Abia acum mi-am găsit vocea pentru a exprima toate aceste lucruri. Haide să nu mai perpetuăm asta, să nu mai creștem copile menite “să își revină” din experiență traumatică a…

    Read more →