
Mi-am dorit să citesc cartea lui Britney încă de când s-a lansat. În copilărie, am mai citit și Heart to heart, din care nu am rămas cu prea multe idei. Britney nu este o scriitoare, dar este categoric o supraviețuitoare. Deși nu este una dintre cele mai bune autobiografii pe care le-am citit, este cu siguranță una dintre cele mai cutremurătoare povești de viață de care am auzit.
Despre ce este vorba
Este greu să nu fii la curent cu ce s-a petrecut în viața lui Britney în ultimul deceniu și ceva, având în vedere cât de mediatizat a fost cazul. Practic, a fost sub tutela tatălui său abuziv timp de 13 ani înfiorători. În acest timp, Britney a lansat albume și a fost în turnee, dar nimeni nu știa ce se petrece exact în viața ei. A trecut prin torturi inimaginabile, a fost folosită și abandonată de către cei care trebuiau să o protejeze.
Chiar și înainte de această tutelă, viața ei nu era visul american pe care ni l-am fi imaginat. Majoritatea detaliilor picante au ajuns deja la publicul larg, s-a discutat despre ele, iar Justin Timberlake a fost detronat, ca o mică urmare a dezvăluirilor lui Britney. Cel mai trist lucru din toată povestea este faptul că au fost și copii implicați; mă aștept ca în viitor să primim declarații devastatoare și din partea celor doi băieți ai artistei.
Feedback emoțional
După cum spuneam, Britney nu este o scriitoare. Citindu-i cartea imediat după Mă bucur că mama a murit, nu am cum să nu compar talentul scriitoricesc al celor două femei. Prin urmare, ea ne-a povestit foarte simplu tot ce i s-a întâmplat încă din copilărie. Îmi imaginez că oricum este foarte dificil să reintri în anumite stări, să oferi o perspectivă largă asupra unor lucruri care pentru tine parcă fac parte din altă viață.
O ador pe Britney, iubesc muzica pop. De fiecare dată când aflu detalii întunecate despre viețile artiștilor mei preferați, mă înfior; că nu au luat ei deciziile, că nici măcar nu au fost on board cu felul în care s-au desfășurat anumite spectacole, că au semnat contracte care ulterior le-au controlat viețile. Povestea lui Britney depășește tot ce am auzit până acum. Această femeie a fost tratată subuman, deși este o legendă vie a inovației muzicale, o sursă de inspirație pentru milioane de oameni.
Mai presus decât orice, Britney a vrut să fie mamă. A acceptat să fie tratată ca o marionetă pentru a putea fi alături de copiii ei. Inima ei aparținea muzicii și dansului, dar nimic nu a mai contat în afară de cei doi băieți. A fost o victimă, dar și o eroină. În cele din urmă, a reușit să iasă de sub tutelă și să reînceapă să se înstăpânească asupra propriei vieți. Mulți dintre noi se întreabă încă dacă Britney este cu adevărat liberă. Nu-mi pot închipui cât de mare este un spirit care să suporte toate acele traume…
Concluzie
Femeia din mine este o autobiografie ce merită citită. Nu pentru valoarea sa literară, ci pentru a înțelege ce se poate ascunde în spatele unor oameni pe care îi admirăm sau invidiem chiar; în spatele vieților pe care unii dintre noi le idealizează. Ar vrea cineva să fie Britney Spears, cunoscând toate aspectele șocante și înnebunitoare ale vieții ei?
Important este că Britney vrea să fie Britney, iar eu sunt convinsă că nici viața ei ca artistă nu s-a încheiat. Chiar dacă din această carte nu reiese profunzimea, cu siguranță rămâi cu urmele durerii pe care această femeie a trăit-o din plin. Totodată, înțelegi și cât de importantă este arta pentru un artist și că sufletele noastre sunt mai puternice decât orice se întâmplă în rolul nostru uman.



Lasă un comentariu