Crisalidă este o revelație&un must read! Dacă ești vreodată în căutarea unei voci pure sau pur poetice la feminin, Mădălina este răspunsul. Acest volum scris în stil confesiv îndeamnă la vindecare, dacă nu reprezintă chiar o sursă de vindecare în sine.

Prima parte îi este dedicată bunicii care a crescut-o precum o mamă; poemul final încheie povestea prin o ultimă contemplare asupra copilăriei la țară, dintr-un unghi matur, al celei care vrea să privească înainte. Deși, de regulă, sunt alergică la „pășunism”, scenele din natură, verile toride la buza dealului, comuniunea om-natură în contextul rural sunt superb descrise aici („muget de vaci în depărtare și/miros de cartofi cu usturoi”).

Mădălina este o poetă a imaginilor clare, a exprimărilor directe; multora, acest lucru le răpește din lirism, dar ei îi conferă un maxim de farmec. Este greu să desprinzi bucăți din poezii fiindcă toate sunt construcții, mini-povești, fragmente de viață. Estetismul ei nu reiese din figuri de stil instagramabile, ci tocmai din forța pe care o simți din spatele cuvintelor.

Odele aduse bunicii, iar mai apoi feminității și Sufletului în sine, caracterului imperfect al omului care trebuie să își găsească drumul prin răni&traume pentru a deveni sinele său adevărat pot reprezenta instrumente terapeutice – în sensul în care Mădălina modelează indirect pentru noi Lumina. Nu „sinele perfect”, nu cel neatins de întunecimea vieții, ci versiunea sa care își reia constant procesul de individuație, de purificare.

Construcțiile ei au impact și datorită alăturărilor de imagini, precum: „înghețată de lămâie, fistic/sau vanilie cu fulgi de migdale”; sunt poeme foarte vizuale, scrise pe un ton blând, cald, care totuși nu seamănă cu al niciunei alte poete citite de mine. Crisalidă este un spațiu safe pentru părțile din noi care nu sunt încă pe cât de lustruite ne-ar plăcea să fie; etapa de tranziție în care analizăm trecutul, pe noi din prezent și încercăm să creăm o legătură, o poveste coerentă, care să ne scoată din mommy și daddy issues, din PTSD, din atașamentele care ne dor.

Un volum ce trebuie experimentat individual, despre care nu se poate vorbi decât la superlativ. În loc de obișnuitul colaj, las mai jos unul dintre poemele mele preferate.

---

daddy issues 

iubirile mele neîmplinite au fost de lut –
bărbați care mi-au trecut prin viață
bărbați fantomă transformați de regrete
bărbați în transa traumei
bărbați pe care credeam că pot să-i salvez
dar care doar îmi oglindeau
realitatea pe care o cunoșteam
bărbați care mă îngenuncheau prin absență
voiam să fiu o Maria Magdalena
care să le toarne mir pe răni
vindecați
să mă iubească cu tot trupul lor
pe care l-am tratat cu mâini blânde
cu toată mintea lor pe care am limpezit-o
cu dragoste și răbdare
evident
n-am reușit niciodată să salvez
pe nimeni;
n-am vindecat niciodată
pe nimeni;
și atâta timp cât m-am visat
tămăduitoare
nu m-a iubit nimeni