Am 18 ani (2022), antologia coordonată de Robert Bălan, ne aduce 7 povestiri scrise despre sau din perspectiva unor adolescenți.

Doar pe Andrei îl mai citisem dintre scriitorii care au contribuit cu texte, așa că am început cu proza lui – TikTok cu Miki. Păstrez două lucruri esențiale de aici: imaginea cu el, ea și porcul în cotețul din Stupini decorat cu luminițe, în timp ce filmează un clip și ultima frază – „… a apărut în viața mea ca să-mi facă un cadou. O pereche super bombă de pantofi cu platformă, de care nu mă mai pot despărți. Mi-e greu să merg cu ei, dar îmi fac bine la stima de sine„. Practic, povestea este despre tipologia de adolescentă care duce o viață intensă pe plan intern și una aproape invizibilă pe plan extern; am rezonat foarte mult cu protagonista din acest motiv.

Următoarea poveste care mi-a plăcut este Rivalitate, scrisă de Augustin Cupșa. Prezintă unul dintre ultimele momente pe care le petreci alături de colegii din liceu, pozele făcute înaintea susținerii examenului de bacalaureat. Obiectul pasiunii romantice a protagonistului, Anda, trasează linii care explică relațiile dintre colegi în timp ce el caută anxios o ultimă portiță pentru a-i ajunge în grații. Am simțit vibe-ul acestei despărțiri care marchează totodată o nouă etapă a vieții și mi-am amintit de cât de importante păreau interacțiunile de acest tip în anii liceului.

Povestirea lui Jean-Lorin Sterian, Flapstronauți, m-a băgat rău de tot în sperieți. Cadrul este simplu: un adolescent care se joacă mult pe telefon și trăiește în izolare este trimis la psiholog de către părinți. Psihologul, priceput în meseria sa, găsește un limbaj comun cu el, începând astfel un proces terapeutic de succes. Partea care m-a speriat au fost desigur referințele: slangul care deja îmi e străin, jocurile video menționate, abordarea Gen Z în sine. Îmi amintesc foarte clar cum voiam să folosesc un limbaj specific, codat în liceu și de nevoia de a proteja acea bulă de „lumea adultă”; principiul va rămâne același indiferent de generație, dar e îngrijorător că de pe acum nu mai pot ține pasul.

Povestirea Marei Wagner, Cola și zambile, este într-o oarecare măsură similară cu a lui Andrei. Protagonista este același gen de fată timidă și romantică ce se îndrăgostește de fiul profesoarei la care merge pentru meditații în timpul pandemiei. Încercând să pună la cale un plan pentru a-i atrage atenția, se lovește de o realitate diferită de fanteziile ei. Sigur că am rezonat și cu acest personaj, cu acțiunile ușor maniacale pe care îți vine să le faci atunci când ești îndrăgostit și felul în care supraanalizezi orice interacțiune pentru a căuta indicii.

Abordarea lui Dan Coman în Anotimpuri a adus diversitate antologiei. Scenele par rupte din documentarul Acasă, My home (2020) – copii de etnie rromă, care se cresc mai mult singuri și nu pot beneficia de un happy-end adevărat. Observațiile poetice ale fratelui mai mic al protagonistului adaugă și mai multă tristețe acestei povestiri care ne prezintă câteva anotimpuri ale vieții lor împreună.

Cristina Ștefan ne-a oferit Autoapărare, iar Andreea Cătălina Drăghici, Acea ființă uimitoare. Ambele sunt scrise în stil jurnal, la feminin, și au în vedere abuzuri asupra adolescentelor. Prima este un statement, o poveste despre utilitatea grupurilor de suport care se formează în comunitățile online, iar a doua este confesivă, ilustrând raportul dintre o elevă și un profesor și modul în care această relație îi afectează restul vieții ca femeie. Ambele m-au întristat și mi-au amintit că nu trăim nici pe departe într-o lume sigură, în care cei mai vulnerabili membri ai societății să fie protejați.

Mai departe de valoarea lor literară, povestirile din Am 18 ani m-au ajutat să fac distincții mai clare între eul-femeie și eul-adolescentă, pe care îl păstrăm în noi indiferent de vârstă. Puseurile de energie, lipsa dorinței de a încerca să îți dirijezi emoțiile, trăirea lor completă chiar și atunci când te ard pe interior, iată ce definește în profunzime adolescența. Chiar dacă toate aceste manifestări se cizelează pe măsură ce crești, ele reprezintă atât punți intergeneraționale, cât și față de versiunile care te-au adus în stadiul curent; prin urmare, nu-mi doresc niciodată să nu pot rezona cu un adolescent.