La 19 ani am judecat această carte la fel de tare precum mă judecam pe mine. Vegetariana merită însă toți laurii pe care i-a primit de-a lungul vremii și abia aștept să citesc și celelalte lucrări ale acestei autoare. Mă bucur că am avut inspirația de a o reciti, aș fi ratat o lucrare cu totul deosebită, de inclus pe lista celor de citit într-o viață.

Primul lucru pe care l-am ignorat acum aproape opt ani a fost contextul sud-coreean în care se desfășoară acțiunea. Seul nu este probabil nici acum un oraș în care relațiile de cuplu să funcționeze și să fie privite precum în Europa sau Statele Unite. Lunga lor tradiție patriarhală, cu toate implicațiile lui, nu putea dispărea peste noapte. Prin urmare, probabil există un număr inimaginabil de mare de femei care trăiesc precum Yeong-hye, protagonista noastră – subjugată din naștere până spre moarte, fără ca cineva să pună stop abuzurilor prin care trece. Han Kang a reușit cu adevărat să facă artă din cele mai atroce experiențe pe care le poate avea o femeie pe această lume: violența paternă și obiectificarea conjugală. Fiică și soție supusă, taciturnă, care nu a făcut niciodată un pas în afara tiparelor și a îndurat tot ce i-a adus viața, se hotărăște într-o zi că ceva trebuie să se schimbe. Ceea ce pare inițial doar o alegere ce ține de dietă devine o poveste catastrofală despre dorința de evadare din propriul corp, transformarea lui într-o formă de ființare superioară sau reîntoarcerea la origini – în funcție de cum vrei să privești.

Regăsesc aceeași stare absolut înfiorătoare la toate romanele scrise de autori sud-coreeni citite până în prezent: oamenii din această țară trăiesc ca fantomele, par goi pe interior, se supun unui sistem pe care nu-l chestionează și sunt veșnic ghidați de rușine și tradiții. Cărțile lor nu pot fi decât despre spargerea acestor tipare, re-umanizarea personajelor din care izbucnește revolta în diferite forme. M-am săturat de tine este una dintre preferatele mele de anul acesta și se potrivește descrierii anterioare. Ce vreau să spun este că drepturile și libertățile sufletești nu reprezintă o temă de gândire reală într-o astfel de societate, preocupată de respectarea normelor și asemănare până la iradierea identității individuale. Yeong-hye își găsește cumva curajul să se desprindă din tipar, iar pedeapsa este pe măsură. Îmi place când sora ei mai mare spune: „Idioților… cu trupul tău poți să faci ce vrei tu. Corpul tău e singurul lucru cu care poți face ce-ți trece prin cap… dar și așa, tot nu-ți iese așa cum vrei” (pag. 238).

Vegetariana este despre relația sinelui cu corpul. Cât abuz putem suporta, la câte schingiuiri trebuie să fim martori până când facem implozie? Violență în jur, ignoranță acasă, zero nevoi îndeplinite. Să fii doar un obiect decorativ, o menajeră, o parteneră sexuală pasivă, o păpușă cu care să te poți lăuda în public, sora cuiva, soția cuiva, niciodată tu însăți cu adevărat. Nici nu ai cum să știi exact cine ești când nu ți s-a oferit niciodată spațiul necesar pentru a te cerceta în profunzime. Din străfundurile ființei sale, o voce, un vis, îi spune lui Yeong-hye că a venit vremea: trebuie să devină vegetariană, trebuie să elimine orice aliment de origine animală din alimentația sa. Membrii familiei sunt ultragiați, desigur. Reacția tatălui său, veteran de război, o trimite într-o izolare atroce. Femeia trăiește din ce în ce mai puțin în realitate și din ce în ce mai mult într-o formă de asceză de neînțeles pentru nimeni, excepție făcând sora ei, spre final.

Roman psihologic cu puternic impact emoțional, care triggărește, care dezgolește confortul aparent în care noi, ca societate occidentalizată ne scăldăm. Femeile din Coreea de Sud nu au atâtea alegeri de făcut pentru simplul fapt că nici nu li se prezintă vreodată opțiunile, ele părând a fi chiar inexistente. Cum să nu îți legi viața de un bărbat, cum să spui ceea ce gândești cu adevărat și să fii în continuare un membru respectat în societate? Cum să te opui dorințelor familiei tale… Toți ceilalți știu ce e mai bine pentru tine. Han Kang ne-a oferit o versiune extrem de poetică, superb structurată, despre evoluția furiei sublimată prin artă – un soi de artă macabră, năucitoare, realizată prin propriul corp. Astfel, femeia se reînstăpânește asupra părții din ea aflate în controlul oricui altcuiva până în acel moment.

La prima lectură, am considerat că este vorba despre realism magic. Acum văd mai degrabă o reprezentare dureroasă a schizofreniei, dar cu o imagine din interior, artistică, fascinantă tocmai prin obscuritate. Doar la Claudia Golea am mai văzut procesul descris atât de clar, plin de imagini vii, palpabile. Nu am niciun reproș de făcut romanului – este cu adevărat o capodoperă. Nu pot compara povestea cu nimic altceva din ce cunosc, iar înlănțuirea imaginilor e de cea mai bună calitate. Merită citit chiar și cu prețul nebuniei temporare de care ajungi să suferi alături de protagonistă.