Mă uit înapoi și dispare este un volum publicat în 2020 la OMG și are ca temă principală „boala cu coroană frumoasă”. Este prima lucrare scrisă de Teona Galgoțiu (născută în același an și lună ca mine) pe care o citesc.

Ca stare generală, am simțit irealitatea lumii înconjurătoare, privită în mare parte de la balcon – cum altfel? Asfaltul stă mereu să se crape și să ne înghită, clădirile par a se prăbuși, iar patul reprezintă zona de confort care ne menține în boală; nu că am fi avut alte opțiuni. Analiza neîntreruptă a zilelor, în cuvintele Teonei, este înnebunitoare. Deși mintea călătorește către diverse momente în timp, reale sau nu, senzația că „se plimbă gâze prin mine și nu pot să mă scarpin” rămâne. Sigur, poeziile pot fi interpretate și în contextul unei crize personale, separat de cea colectivă; „mila de sine isterică uneori” înglobează perfect toate cele prezentate.

Poezia mea preferată este amintirile nu mă lasă („mi-a venit din prima să te iau la o plimbare prin pădurea mea preferată (…) mă blochează pentru că nu știu niciodată dacă am venit cu cine trebuie”). Este una dintre cele care fac referire la diverși prieteni – cei suspendați sub vârful muntelui de sticlă sau cel din alt oraș care mirosea urât – doar că raportul este puțin diferit aici, iese aproape complet din tonul celorlalte poezii din volum.

iubirea ca un mânz pe speed („știu să fiu singură (…) dar nu știu ce să fac cu un mânz pe speed/care se lipește de mine cu/afecțiune”) este exact my cup of tea. Apreciez foarte mult exprimarea la persoana I în poezia contemporană, îmi place că ne-am dezbarat de tendința îndepărtării exagerate față de propriul text.

O altă poezie care mi-a plăcut foarte tare este odă mie („copilul geniu, acum un om ratat (…) mama mă laudă chiar și acum când am criză la ficat”). Teona a reușit foarte bine aici să cumuleze imaginile recurente ale textelor: cioburile de oglindă, patul (care s-a micșorat), tatăl care trimite mesaje prin messenger, lumina caldă.

Alte teme recurente din Mă uit înapoi și dispare sunt

• gâzele sau gândacii¹
• apa asociată cu moartea²
• salturile (fizice sau metafizice)³
• petrecerile (fizice sau metafizice)⁴
• rușinea&vina⁵
• corpurile de sticlă reprezentând fragilitatea⁶
• dedublarea⁷

„relația mea cu afară moare din nou” din ar trebui să stau sau ar trebui să plec definește perfect acest volum care conține de asemenea câteva ilustrații și texte scrise de mână de o Teona mai tânără. Senzația pe care o păstrez este aceea de gingășie, în contrast cu temele abordate; chiar dacă vorbește despre dorința de evadare din sine, Mă uit înapoi și dispare este de fapt despre conservarea părților din noi care contează cel mai mult și se manifestă prin relațiile cu ceilalți.

1. „armată de gâze disperate”, „înmulțirea gândacilor din punga cu șapte feluri de semințe”, „gâze grase bolnave”, „furnici cu puteri precise” ↩︎
2. „mare roșie (…) sânge sau doar apă”, „apă rece în cadă, electricitate pe lângă”, „pedeapsa (…) neclintită pe fundul apei”, „apa e necesară chiar și când e plină de pământ” ↩︎
3. „sărind a observat că nu e frumos să mori”, „problema cu săritul e aterizarea” ↩︎
4. „casă cu multe holuri în care am dansat de câteva ori”, „am dat o petrecere când m-ai atins pe cap”, „partyul ăsta spectaculos după baraj” ↩︎
5. „mi-e rușine de oglindă și mi-e rușine de săpat”, „mi-e rușine de bani/mi-e rușine de artă”, „vina ca mersul pe bicicletă/vina ca dumnezeu/n-o uiți, n-o vezi/dar e mereu aici pe tron” ↩︎
6. „animăluțe de sticlă”, „muntele de sticlă”, „perete de sticlă” ↩︎
7. „persoana din fața lui se întoarce și seamănă cu mine”, „pun degetul în gaura din oglindă și simt pământ (…) pun degetul în gaura din frunte și simt un perete sticlos și rece”, „bucata de asfalt pe care stau se decupează/îmi bate inima repede (…) poate n-o să reziste la toate salturile astea și o să se transfere din corpul meu/în corpul de sticlă” ↩︎