Biografia lui Mihail Sebastian, minunat consemnată de Tatiana Niculescu, expune unul dintre cele mai tragice destine de scriitor.

Am fost cucerită de Orașul cu salcîmi și nici Accidentul sau Femei nu s-au lăsat mult mai prejos; îl consider pe Mihail cel mai apropiat scriitor român de Oscar Wilde – estetismul său este dezarmant. Bărbat de origine evreiască din Brăila pasionat de literatură încă din copilărie, și-a exersat abilitățile scriind piese de teatru, romane, cronici și susținând discursuri în marile săli din București. A locuit la Paris o scurtă perioadă înainte să revină acasă, supraviețuind cu greu în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. A murit la 37 de ani (1945), după ce toate ororile păreau a se fi terminat și plănuia să se întoarcă împreună cu familia la Paris.

A fost acuzat de tot felul de lucruri, de la antisemitism la misoginism și homosexualitate. Din Jurnalul lui, citat adesea aici, aflăm că a vrut să își păstreze gândirea critică mai degrabă decât să adere la o tabără sau alta. România nu arăta foarte diferit în perioada interbelică față de acum, cu excepția monarhiei; extremiștii (legionarii) câștigau teren și viețile erau curmate fără drept de apel, minoritățile erau abuzate și desproprietărite, iar bombele cădeau pe meleagurile noastre ca stelele. Sigur, nu trăim războiul, dar el se duce nu la mare depărtare de noi, iar extremiștii, deși nu au putere legislativă ca înainte, nu se abțin nici acum de la abuzuri.

Pe de altă parte, nu am avut idee că am fost un popor atât de antisemit; am presupus că influența hitleriană a fost temporară, mai degrabă o strategie de supraviețuire decât o credință adânc implementată. Evreii din România nu au avut nicio șansă la a păși curat în lume, fără să fie traumatizați aproape din pruncie de ura & disprețul concetățenilor. Din acest motiv, Mihail Sebastian, născut Iosif Hechter, nu s-a putut bucura cu adevărat de faimă în timpul vieții sale. Cenzura a intervenit, a alungat evreii din orice poziție de putere, le-a luat chiar dreptul de a publica sub nume propriu și i-a demascat public pe cei care au îndrăznit să se ascundă.

Chiar și cu numele schimbat legal, situația socio-politică a fost de așa natură încât Mihail să nu își poată exploata la maxim geniul. Indiferent că obiceiurile din viața privată (care reies inclusiv din lucrări) corespund celor unui „fuckboy” – lucru pe care îl detestăm cu atât mai mult în ziua de astăzi, când libertatea în gândire & exprimare a câștigat mult teren – acest lucru nu invalidează acuratețea și frumusețea frazelor. Mai departe de creatorul de povești, el a contribuit la dezvoltarea culturală a țării rămânând perpetuu la curent cu ce se publică în străinătate, cu precădere în Franța.

Un iubitor al vieții, un gânditor optimist, un om care a știut să analizeze cu mare limpezime tot ce se petrecea în jurul lui – o adevărată pierdere pentru România; deces petrecut într-un mod pe care îl prevăzuse până la un anumit punct printr-un fel de revelație. Câte opere ne-ar mai fi putut oferi el sau Oscar Wilde dacă nu ar fi fost abuzați de mentalitatea colectivă a vremii lor? Mentalitatea este cea care conduce la crearea sistemelor nedrepte, încărcate de discriminare și chiar ură.

În orice caz, Singur. Viața lui Mihail Sebastian face un rezumat foarte bun și, mai mult decât atât, ne povestește într-un mod cald și plin de empatie despre ororile prin care a trecut comunitatea evreiască, schițând, desigur, tabloul mai mare al politicii românești din acea perioadă. Recunosc că Jurnalul propriu-zis al autorului, reeditat recent la Humanitas, are dimensiuni intimidante; totuși, această trecere în revistă a Tatianei m-a făcut doar și mai încântată să citesc despre viața lui Mihail în propriile lui cuvinte.