Sigur că un roman precum Fuccboi stârnește controverse – de la titlu la felul în care e scris. Este un vortex, un univers foarte cunoscut, în special generațiilor mai noi.

Sean Thor Conroe ne povestește aici cum a scris exact ceea ce citim. Într-o formă lingvistică tradusă cu mare pricepere de către Paul Simula, el îmbină bucăți din romanul inițial la care lucra cu paragrafe din biografia naratorului; prin urmare, avem un autofiction de toată frumusețea, cu rânduri ce pot conține câte un singur cuvânt gen „anplm”.

Tânăr americano-japonez locuiește în Philadelphia & încearcă să treacă peste despărțirea de fosta lui prietenă, face bani pentru limita subzistenței livrând mâncare pe bicicletă și se îmbolnăvește de o eczemă a pielii cu efecte grave și rar întâlnite. Toate acestea în timp ce așteaptă un răspuns de la „baedoriță”, editoarea aparent mai pasionată de el însuși decât de manuscrisul pe care i l-a trimis. Un scriitor tipic, ce refuză să se supună regulilor sociale, dar care își chestionează constant propriile neajunsuri de tip „woke” – în special misoginismul.

Poliamorie, evaluarea traumelor transgeneraționale, apartenență rasială și conflictele care reies de aici, problema locurilor de muncă, critici la lumea literară și dependență de substanțe: temele principale din Fuccboi. Deseori, am avut senzația ca romanul putea fi mai scurt pentru mai mult impact, dar pormă am început să-l îndrăgesc din ce în ce mai tare pe acest narator, așa că am dat paginile cu sete. Paul Simula ne-a oferit inclusiv un dicționar al termenilor la final, din care majoritatea îmi erau cunoscuți, ceea ce aduce în discuție un subiect foarte interesant: evoluția limbajului.

„Așa se scrie astăzi” ai spune, analizând direcțiile curente din literatură, dar nu se scrie doar așa; această versatilitate a utilizării termenilor, a combinațiilor de romgleză ne este cunoscută din vorbirea directă de vreo două decenii încoace, ca să nu mai vorbim de evoluția slangului american prin intermediul internetului. Cu toate acestea, nu toată lumea acceptă să meargă pe acest val, ar putea fi prea mult pentru unii, statornici în vechile forme. O altă critică ce poate fi adusă este, presupun, lipsa unui fir narativ stabil; naratorul intercalează mai multe perioade din viața lui, povestindu-ne despre prieteni și foste relații, despre perioada de spitalizare sau când a lucrat diferite joburi. Conturează astfel tabloul american (& nu numai) care ne este cunoscut; există aici un flux al gândirii ce atinge temele centrale ale secolului în care trăim și dorința de a rămâne tu însuți într-o lume care te împinge în survival mode.

Mie mi-a plăcut totul: de la familiaritatea vocii narative (autorul este născut în ’91) la modul de raportare la ceilalți; își vede greșelile, își asumă tiparele comportamentale, se autoanalizează constant și nu vrea să cadă în nicio extremă. Din acest punct de vedere, este foarte relatable, chiar dacă viciile sale ar putea părea condamnabile – tocmai asta este ideea, că avem de-a face cu un cerc vicios; referințe la literatură, astrologie și filosofie.

Cred că Fuccboi reprezintă extrem de bine vremurile pe care le trăim și direcția în care ne îndreptăm ca mental colectiv. Ar trebui să rămână un punct de referință bine fixat, mai ales că este un debut, iar Sean ne poate oferi astfel și alte texte bold pe viitor.