Primul gând când citești următorul volum după un debut senzațional este: oare va fi mai bun? Ludmila răstoarnă munții (2024) vine ca o continuare la o cană de noviciok la bătrânețe; nu pentru a-i face concurență, ci pentru a ne oferi o imagine încă și mai din interiorul experienței poetei.

Lena a avut de la bun început o voce puternică, perfect recognoscibilă. Prin acest volum, mai aduce un element nou, nu foarte des întâlnit în poezia contemporană: subiectul care se analizează pe sine chiar din ipostaza de poet. Care au fost urmările debutului lăudat la nivel (inter)național? Ce se petrece în Lena vizavi de tot acest proces și cum se împacă acest lucru cu frământările ei interioare preexistente, legate de relațiile de cuplu sau cu familia de origine?

Aceste două lucrări par aproape un roman, similar cu felul în care a scris Patricia Lockwood Nimeni nu vorbește despre asta. Ești absorbit & intrigat în universul interior al Lenei, care parcă îți vorbește anume. M-am ferit să îi ascult performance-urile pentru că nu am vrut să fiu influențată înainte de a parcurge textele cu vocea din mintea mea; prin urmare, m-a amuzat teribil să citesc poemul critici adunate la nepotu’ lu’ thoreau, deși conținutul acestuia e mai degrabă alarmant.

Lena te ridică de guler și te face să o asculți în timp ce îți povestește ce a mai conștientizat în legătură cu mama ei și moștenirea transgenerațională pe linie feminină, despre ce mai fac tatăl sau prietenele ei și despre cum poezia a avut un rol inclusiv în autoizolare – probabil opusul efectului scontat înainte. Sincer, la modul în care a început, nu m-am așteptat ca Ludmila răstoarnă munții să meargă în această direcție, de spargere completă a celui de-al patrulea perete.

Primul poem este o autoficțiune cu elemente suprarealiste despre internarea în pavilionul 21; par a fi aici niște imagini comune filmului Sucker Punch (2011), prin care suntem martori la geneza Ludmilei. În continuare, majoritatea textelor sunt oglindirea celor din volumul de debut, lucru pe care îl ador! Astfel mă raportez și eu la opera unui autor, ca un tot unitar care, de ce nu, să integreze și o relevanță cronologică.

Sigur că volumul de față poate fi citit și independent față de primul, dar este mult mai ușor de descifrat atunci când ai deja contextul. Lena nu a făcut rabat nici la exprimarea bucuriilor, nici a frustrărilor provenite din rolul ei de poetă; resimțind același gol interior și căutând totuși calea către viață, ne poartă cu ea în acest zbucium. Ludmila răstoarnă munții îi consolidează poziția între poetele mele contemporane preferate.

Mai jos, colajul realizat din versurile pe care le-am marcat în timpul lecturii.

---

într-un compartiment cfr 
cu un preot ortodox
care vrea să îi faci masaj
duhnește a porc fetiță blândă
sculptorul cu sculptura într-un duel
nesfârșit al unor inamici care
se admiră reciproc
lasă-mă să mănânc pizza cu usturoi
pe terasa unor poeți geniali
mov
culoarea unei seriozități
dincolo de vârstă și melancolie
pășim spre nemurire
ca un spotify nelimitat de suflete
cineva exuberant cineva narcisic cineva
un mister estetic
lebăda gătită în fri(ș)că
& mușcată de gât
credința e un fir gros de păr pe care
urmează să îl smulg.