Medusa (2024) m-a furat la început prin imagini, fapt pentru care am realizat o analiză amănunțită a fiecărui poem în parte. Voi prezenta în continuare concluziile la care am ajuns.

Cred că Ritei îi ies cel mai bine poemele cotidiene, nu atât de mult cele cu inserții suprarealiste; volumul reprezintă un mix între cele două. O altă chestiune problematică mi se pare titlul în concordanță cu semnificația textelor: avem, într-adevăr, o poezie cu acest titlu în volum, dar tematica Medusei din mitologie este reluată foarte puțin (în poemul solidaritate, poate) și nimic altceva nu duce cu gândul la ea.

Un aspect pozitiv este complexitatea: avem o serie de poeme intitulate rușine (I-VII), în care Rita abordează această stare din mai multe perspective – din primul, mi-a plăcut foarte mult imaginea „rugăciunii i s-au pus clopoțeii disocierii”; există o serie de poeme care nu sunt marcate ca atare, dar abordează probleme din sfera feministă (maternitate, o femeie la casa ei, noiembrie ș.a); preferatele mele sunt poemele care ne scot cu totul din cadru, abordează un subiect micro, de exemplu Starlink („ce vezi murind mai trăiește o vreme”) sau Juicy Salif („pe mama a înghițit-o pământul cu puțin suc de lămâie”).

Și cadrele din natură îi ies foarte bine Ritei, cum este în tulpină lemnoasă (“peste oraș, festivalul urgențelor, pescăruși grosolani”). Apreciez această direcție care nu e doar ego-centrică, se face o legătură cu universul exterior în aproape fiecare poem; ador a doua parte din stresul coboară pe lesă („proiectanții brodează sloganuri motivaționale, my own approval is all I need (…) președinți cu urechi ciugulite/coboară din viitor și aleg holograme sexy/însângerate/de pe tăvița/de tăierea moțului”) tocmai pentru că prezintă imagini jucăușe, de impact, și futuriste în același timp.

Încă un mare punct forte al Ritei în Medusa sunt poemele narative precum poveste de seară sau cea mai fericită dimineață („chiloții cu elefanți/și scooby-doo/erau/acum/steagurile găurite/ale revoluției”); toadere este, de asemenea, unul dintre cele mai bune – imagini puternice care evocă duritatea războiului și victimele sale, directe sau indirecte („comuniștii i-au ars țoalele infestate cu păduchi, capitaliștii i le-au dat înapoi”).

Aspectele care nu m-au încântat la fel de tare sunt în poemele mai abstracte precum puncte de repere sau când știi; de regulă, ador imaginile suprarealiste. La Rita însă apare un mare salt de registru, pe alocuri nesusținut. Ajunge la câteva alăturări de imagini („un pterodactil de abur”, „protozoarul într-un sfârc de chihlimbar”, „văzduhul latră bucurie, ca vulpea”) care, deși creează această atmosferă de neverosimil tenebros, nu oferă impactul necesar în cadrul contextului.

Există și o serie de poeme din sfera pateticului pe care nu-l consider „greșit” ca atare, dar poate conduce la formulări precum: „îmi amintesc iubirea neon pe care n-am știut să ți-o dau”, „cum ne-a făcut-o nouă viața/ne-a tras-o cam antipoetic” sau „poezia sentimentală a pleoapelor cusute” care mi se par nefericite. Cea mai nefericită sintagmă din Medusa este însă „chiloți poetici” (juicy salif) pe care, oricum ai încerca, nu o poți vizualiza sănătos.

Nu în ultimul rând, există câteva versuri care au atins coarda sensibilă a progresistei din mine: “extazul unui viol” – nu există context în care aceste două cuvinte să poată fi alăturate; “podul de flori al sentimentelor de nevastă/aici, numără/lasă-te numărată” – se vrea a fi un mesaj feminist, dar „sentimente de nevastă” e un termen pur misogin, nu poate fi utilizat nici măcar ironic; “burtică de păpușă asexuată peste buchețele ovulare” – întregul poem necrolog pentru înghețată este problematic, critică o anume „categorie de femei”.

Prin urmare, Rita m-a impresionat prin multe imagini și m-a dezamăgit prin altele; am sentimente mixte față de acest volum. Nu l-aș numi „accesibil”, ceea ce este un lucru bun, dar, în același timp, textele au fost încărcate cu lungi înșiruiri nu întotdeauna necesare; prefer un stil mai minimalist, clar și la obiect. Apreciez întotdeauna diversitatea, explorarea poetică și sunt curioasă în legătură cu celelalte volume ale Ritei. Nu cred că Medusa este cea mai bună lucrare a ei.

---

Pentru că mi-am petrecut câteva ore analizând acest volum, mi-am permis un blackout poem; îmi place tare mult ideea din spatele juicy salif.