Oare la fel de stângaci se simt și alții care au citit Sputnik în grădină (2020) când aleg să vorbească despre el?

Ce ne-a oferit Gabi Eftimie este un dar extrem de prețios, cu imagini puternice atât ad litteram, cât și în cuvinte; „un volum eco” nu descrie această experiență suficient de bine – nu este doar un alt volum eco, ci o mini-revelație, poate chiar o inovație completă a genului.

Dacă asculți cu atenție, auzi sunetele naturii, vezi narațiunea ei în plină desfășurare; „meduze din lumină migrează spre aurora boreală” și piciorușul de hrib face „poc!” atunci când îl rupi – un exercițiu pe care ar trebui să îl facem cât de des ne amintim, înregistrarea evenimentelor prin intermediul celorlalte vietăți. Gabi a ales aceste sunete și imagini din natură ca fundal pentru reflecțiile ei.

„îmi fac un ceai blînd împotriva ploii/fac praf bani pentru care n-am lucrat” din poezia exotic strawberry pineapple, având în stânga o imagine cu lemn&roz (pe care, de asemenea, o ador) este una dintre puținele inserții care țin de viața cotidiană, capitalism să zicem; în cea mai mare parte a volumului, este vorba tocmai despre retragerea din acest spațiu („autocorrectul mă-sii, displayuri idioate (…) simt că atunci când mă sustrag din peisaj/o să las un mulaj în aer, un gol în formă umană”).

Unde sînt cei pe care nu-i găsește Google și oare înseamnă asta ceva?

Această retragere ne teleportează „aproape de malurile Oceanului Cosmic”; Gabi a conturat o lume în care oamenii s-au îndepărtat suficient de mult de natura lor încât să nu mai prezinte interes pentru cel care își dorește să ajungă la esență. Cu alte cuvinte, sentimentul de irealitate este cel care conduce către această dorință de desprindere și căutări în altă parte. Există troli și alte ființe mici care contribuie la „croșetarea” lucrurilor din jur – de ce nu ne-am alătura lor, departe de autobuzele care tulbură peisajul? De ce nu am recunoaște că nu suntem atât de diferiți de ele – o întrebare și mai bună.

Jocuri de culori, referințe suedeze, muzica omenească și muzica naturală; există o decantare în Sputnik în grădină, un fel de transă care îți amintește de natura ta primordială. Nu putem elimina omul din natură, dar cu siguranță îl putem descentra, chiar în propriul nostru beneficiu. Poezia piscine fumegânde mi-a plăcut iarăși foarte mult, împreună cu imaginea mov de sub ea („bucăți de extraterestru pică din morminte și par gume de mestecat călcate în picioare”).

Nimic de aici nu spune „fii mai prieten cu natura! or else„, ci îți arată cum ar fi dacă… Poezia nu oferă soluții, dar imaginile pe care le păstrezi îți pot ghida direcția de gândire. Pentru o persoană căreia îi vine foarte greu să iasă din propria minte și să privească în jur, volumul a avut chiar un efect terapeutic. Un început pentru detașare de ego-centrismul nostru, un pas în spate pentru a privi viața în ansamblul sezoanelor ei.