sisteme de fixare și prindere (2016) este sora Ultimei familii tradiționale; perspectiva feminină asupra rolului de părinte, mai întâi în expectativă, apoi imersiune în viața în patru, totul culminând cu întoarcerea la propria origine – o cartografiere superbă.

Primul și A doua, primele capitole ale volumului, descriu procesul gestației, cu toate fricile și revelațiile pe care le aduce. Mă bucur să trăiesc în era în care vorbim deschis despre aceste lucruri, iar femeia nu este doar incubatorul înscris în mentalul colectiv cu generații în urmă. Prima sarcină a fost marcată de tăcere („Eu o să fiu mama-tăvălug de la care poate o să afli/cât de înspăimântătoare e iubirea”); a doua, de siguranță („Tu ești burta a doua/planeta cea mai apropiată de soare/pe care toți zic/că viața e imposibilă”).

Nașterea copiilor aduce și mai multe frici, și mai multe bucurii („capul se bălăngăne căutând un sprijin (…) se lipește de liniștea brațului cu carne moale/ca a tuturor doamnelor din copilărie”). Este lesne de înțeles că nașterea unui copil și vegherea asupra dezvoltării sale aduce cu sine introspecții despre propriul copil interior; în cazul Ștefaniei, aceste paralele sunt realizate cu blândețe și compasiune, fără a ignora totuși transformările dureroase implicate în proces. Nu ignoră niciodată rolul de femeie sau de soție, aducând ode tuturor părților din ea.

Nu în ultimul rând, Ștefania își onorează rolul de scriitoare, perspectiva care îi permite să armonieze atât de bine toate celelalte roluri („O femeie încă tânără la o masă/scrie o proză/lungă sau scurtă/cât i-o fi/viața”). Capitolul Cablu de tracțiune ne introduce într-un registru ușor suprarealist, depărtându-ne de scenele concrete din restul volumului; îmi place foarte mult alegerea ei, nu ar fi fost complet fără acest panoptic.

Aici atenția se îndreaptă spre relația de cuplu („mai am câțiva ani/și-o să îmbrac iar rochia de mireasă (…) am să fac din râsul tău crinolină/să-mi înconjoare burta și picioarele/așa de ușoară încât să nu mă poată opri/în drum spre altar”). Versul „Copilul plânge ca un ou spart între noi” mi-a amintit de „înlocuiți copilul/cu o păpușă din cârpe/certați-vă deasupra ei/apucați și trageți de ea” din volumul lui Andrei; îmi place modul în care perspectiva asupra familiei este prezentată și aici la fel de întreg.

Seria de poeme Femeia care privește spre munte, intercalată cu poeziile despre tați, este partea mea preferată din sisteme de fixare și prindere – reprezintă cumva fundația volumului („o fetiță cu rochie roșie/pe care mama a visat-o/pe care sora a cumpărat-o/pe care fata a purtat-o/la munte și pe Dunăre/și de care, foarte târziu,/un bărbat care se apropie de 40 de ani/a dezbrăcat-o”). Această parte mi-a amintit puțin și de poemele Svetlanei din ultimele volume publicate.

All in all, mi-a adus multă bucurie (și chiar baby-fever?) acest volum publicat cu aproape zece ani în urmă. Mă bucur să o adaug pe Ștefania Mihalache în lista poetelor pe care le apreciez și care mă inspiră.