Amurg este cel de-al treilea microroman pe care l-am citit de la Osamu Dazai; primul a fost Școlărița, a cărui atmosferă mi-a plăcut foarte tare, iar celălalt este Dezumanizat, un volum profund autobiografic. După lucrările sale s-au făcut filme și benzi desenate japoneze, dar nu am explorat niciunul dintre ele încă.

Romanul a fost inițial publicat în anul 1947; nu cunosc suficiente detalii despre evoluția literaturii japoneze, dar cred că nu e greșit să credem că Dazai a fost un vizionar prin felul în care a scris. Din acest motiv, poveștile sale spuse simplu, care abordează teme grele (precum dependența și suicidul, teme recurente și în viața autorului) rămân de actualitate.

Amurg oferă de asemenea o poveste simplă despre o tematică grea: refacerea Japoniei în urma celui de-al Doilea Război Mondial; aristocrații și-au pierdut averile, iar Dazai prezintă urmările acestui lucru prin intermediul unei familii de trei membri: mama, fiica și fiul plecat în armată. Mai întâi, Kazuko și mama sa se mută la o casă de la țară, fiind ajutate financiar de un unchi, fratele tatălui răposat. Fiecare dintre ei resimte schimbările apărute în diferite moduri; nu toate problemele lor sunt cauzate de contextul socio-politic, dar cu siguranță sunt potențate de el.

Starea de sănătate a mamei se înrăutățește pe zi ce trece, Kazuko este divorțată la doar 29 de ani, iar în trecut a pierdut o sarcină și fratele ei, Naoji, s-a confruntat încă din adolescență cu abuzul de substanțe. Familia lor a fost foarte înstărită înainte de această perioadă de tranziție și, de aceea, niciunul dintre ei nu posedă abilități practice, nu găsesc surse de venit pentru că nu au fost nevoiți să se preocupe de problemele economice până în prezent. Naoji este un rebel care se răzvrătește împotriva „aristocrației” reprezentată de oameni ipocriți și filfizoni; Kazuko este încă îndrăgostită de un scriitor însurat, fostul mentor al fratelui său, pe care îl întâlnise cu șase ani în urmă. În afară de frumoasa lor grădină de la țară și priveliștea peisajului rural, cu oceanul în depărtare, nu există prea multă lumină în viața acestei familii.

Osamu Dazai a crescut el însuși într-o familie aristocrată și s-a răzvrătit împotriva ei la fel precum Naoji sau protagonistul din Dezumanizat. Aflăm de la începutul fiecărei cărți traduse la Alice Books despre încercările sale repetate de sinucidere (deseori dublă, în cuplu) până când a reușit să își ducă actul la bun sfârșit. În urma lui au rămas aceste cărți în care există discursuri despre cât de greu e să îți găsești calea într-o lume plină de oameni duplicitari, unde pare că singurul mod de a-i face față este prin intermediul viciilor. Din acest punct de vedere, personajele lui sunt în general „mizerabile” prin felul în care se simt și stilul lor de viață.

Există totuși un happy-end în Amurg, o decizie pe care probabil mai multe femei au fost nevoie să o ia în acea perioadă – aceea de sfidare a vechilor morale. Într-o societate atât de diferită de cea balcanică, pe care o cunosc cel mai bine, cu siguranță este un act de curaj să înfrunți viața singură ca femeie. Am rezonat cu Kazuko și credințele ei și m-am lăsat copleșită de labirintul fără scăpare în care s-a simțit trasă, când totul în jur se prăbușea. Poate nu cel mai expresiv scriitor, Osamu Dazai aduce totuși în discuție teme încă relevante, precum soarta femeilor singure sau a tinerilor influențați negativ de mediul în care trăiesc, în special în spațiul japonez.