Am citit Maus cu întârziere pentru că îmi e foarte greu să parcurg cărți despre holocaust; singura altă lectură de acest tip a fost Noaptea lui Elie Wiesel pentru mine.

În această ediție de la editura Art sunt incluse ambele volume publicate de Art Spiegelman, al cărui tată a fost supraviețuitor al holocaustului. Romanul grafic prezintă atât scene din trecut, cât și diverse interacțiuni dintre tată, fiu și soțiile celor doi. Povestea pe scurt a lui Vladek este că el și Anja, mama lui Art care s-a sinucis, au fost mutați din lagăr în lagăr și reuniți abia după ce americanii au eliberat deținuții evrei. Povestea este destul de similară cu cea a lui Elie Wiesel (și a majorității supraviețuitorilor îmi închipui), doar că locul de pornire este Polonia.

Pe lângă imaginile cu torturi crunte la care au fost supuși evreii în timpul celui de-al doilea război mondial și felul în care cei mai mulți dintre ei și-au pierdut viața, volumul conține inclusiv anumite confesiuni ale autorului precum vinovăția resimțită pentru viața lui trăită în deplină libertate și problema „cum aș putea scrie despre ceva ce nu am trăit?”. Vladek, tatăl său, a devenit un bătrân arțăgos și foarte strângător, în pofida tuturor resurselor care l-au ajutat să supraviețuiască. Bărbatul era administratorul unei afaceri de succes, vorbea idiș, poloneză, germană și engleză, putea învăța rapid orice meserie și, mai presus de orice, avea o intuiție foarte puternică în privința oamenilor în care poate avea încredere.

Am dezbătut acest volum la un seminar din facultate, iar discuția s-a învârtit în jurul ideii că, de fapt, supraviețuitorii au avut mai mult noroc decât ceilalți. Acesta a fost singurul element care a făcut diferența între morțile teribile și viețile trăite până la sfârșit cu această teribilă pecete în suflet. Chiar dacă știm de la început că tatăl lui Art a supraviețuit, există atât de multe puncte de cotitură în poveste încât e imposibil să nu te gândești că acela este sfârșitul. Motivul pentru îmi este atât de greu să citesc despre ororile holocaustului este încărcătura emoțională, desigur; indiferent cât încerc să îmi închipui puterea necesară pentru a supraviețui torturii, chiar și o secundă din acel iad este prea mult pentru mine.

În altă ordine de idei, Maus nu este o lectură pe care să o ignori. În pofida dificultăților emoționale pe care cititorul le întâmpină, dificultățile reale prin care au trecut acești oameni nu trebuie niciodată uitate, lăsate-n urmă ca simple evenimente istorice. Holocaustul afectează în continuare prin urmași. Mi-a fost cu atât mai greu să parcurg volumul cu cât nu ne aflăm într-un context politic favorabil în România, chiar dacă mizele sunt altele.

Art Spiegelman a reușit să surprindă foarte bine povestea tatălui său prin cuvinte și imagini, nu degeaba acest roman grafic a câștigat premiul Pulitzer. Anumite secvențe mă vor bântui pentru totdeauna, cum este cea cu bebelușii izbiți de pereți de către naziști. Toate aceste pierderi colosale îngreunează inclusiv sufletul unui martor aflat la distanță în timp, darmite pe protagoniști; pendularea între trecut și prezent ne-a ajutat să vedem clar impactul, iar implicarea directă a lui Art în poveste ne-a oferit o imagine completă, transgenerațională.