Piatră, foarfecă, iubire ! Și alte 7 povestiri (2024) reprezintă debutul lui Vlad C. Popescu în universul minunat al cărților pentru copii.

Ne putem da seama de timpul și munca investite în apariția acestei cărți încă de la prima vedere: pe lângă calitatea superioară a copertei cartonate și a paginilor, ilustrațiile și tehnoredactarea sunt de asemenea impecabile. Volumul conține în total opt povestiri scurte cu personaje umane sau din regnul animal, menite să le transmită micilor cititori diferite mesaje de mare importanță pentru dezvoltarea lor.

De exemplu, Iepurașul care trebuia să dea ceea ce nu avea ne reamintește că suntem stăpânii deplini ai resurselor noastre interioare și că nu trebuie să facem alegeri bazate pe frică; Bufnița care nu știa să critice întărește ideea că totul trebuie făcut cu dragoste și luând în considerare sentimentele celorlalți; Ursul și somnul ne arată cum să contrabalansăm în mod sănătos nevoile noastre și pe ale celor dragi; Bursucelul care stătea cu mâinile în șold este povestirea mea preferată, o povestire despre recunoștiință și incluziune.

Partea a doua a volumului începe cu povestirea Părintele zen – despre cum părinții găsesc metode creative pentru a face față provocărilor și cum acestea le influențează la rândul lor caracterul celor mici; Ingredientul secret al mamei este o altă povestire simpatică despre viața în familie care reiterează ideea că iubirea nu trebuie să lipsească din nimic; Ionuț și motivația mi-a plăcut cel mai mult din această parte deoarece anulează credința populară că „suferința înnobilează”; în final, povestirea care dă titlul volumului este un fel de parabolă despre cum ne putem ajuta unii pe alții când avem nevoie.

Toate povestirile au un puternic substrat psihologic și m-a bucurat să observ atâtea idei frumoase puse sub diferite forme. Mi-ar fi plăcut totuși ca aceste învățăminte să fie și mai mult incluse în cadrul narațiunilor în loc de a fi uneori transmise în mod direct de către narator. Cu siguranță mintea plină de imaginație a copiilor ar fi reușit să înțeleagă la fel de bine mesajele transmise. Deși vârsta cititorilor poate varia, anumite exprimări ar putea fi dificile pentru ei, cum ar fi termenul de „descărcare emoțională”.

Nu sunt foarte angrenată în dezvoltarea noilor generații; neavând copii, pot doar să mă transpun în pielea copilului meu interior citind astfel de texte. Știu că m-aș fi bucurat să mă simt susținută emoțional de povestirile din carte, un univers în care atât copiii, cât și adulții fac tot ce știu ei mai bine. Pe de altă parte, mă gândesc că există în continuare copii la care astfel de mesaje pozitive nu pot ajunge din punct de vedere emoțional, tocmai pentru că deznădejdea pe care o trăiesc este prea mare.

În orice caz, cartea lui Vlad C. Popescu, ilustrată de Bianca Niță, are toate șansele să devină o resursă importantă pentru buna dezvoltare a celor mici; povestirile ajută la recadrarea unor credințe limitative pe care le purtăm uneori cu noi și ca adulți.