Enumeram într-o postare anterioară motivele pentru care școala mi-a făcut mai mult rău decât bine. Contextul meu s-a schimbat aproape complet și m-a făcut să recadrez alegerile mele aparent ilogice de până acum. Un om care urăște cu adevărat școala nu ar fi ajuns să aibă o formare în psihoterapie și două mastere, nu-i așa? Haideți să vedem de ce am făcut asta.

Nu mi-a plăcut deloc la Brașov de când m-am mutat, în 2020. Vorbind și cu alții, mi-am dat seama că problema nu e doar la mine; este într-adevăr un oraș plin de mini-comunități în care poți intra pe bază de pasiuni comune. Oamenii se cunosc între ei de mici și majoritatea tinerilor pleacă după liceu. Brașovul este așadar un oraș foarte lonely, spre deosebire de București, de exemplu. M-am înscris la masterul de Inovare Culturală din cadrul Facultății de Litere pentru a-i acorda o ultimă șansă. Mai mult decât orice, mi-am dorit să aparțin unei comunități potrivite pentru mine și dacă nici cea literară nu e astfel, atunci nu știu care ar mai fi putut fi. Și la Brașov, și la acest master, în mod specific, mi-am dorit în mod visceral să ajung și motivele încep să mi se elucideze.

Este într-adevăr una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut vreodată și viața mea s-a schimbat neașteptat de mult și de repede. Din luna aprilie nu mai sunt angajata nimănui; am avut câteva tentative, din cauza spaimei provocată de problema veniturilor, dar am văzut rapid că dacă mă concentrez asupra pasiunilor mele (ca freelancer), voi fi răsplătită inclusiv financiar. Încă funcționează și am luat decizia de a nu mai lucra vreodată în baza unui contract de angajare. Prin urmare, mi-am redobândit timpul liber și am vrut să îl investesc în mine, tot prin școală. La Facultatea de Litere am descoperit profesori cu adevărat pasionați și implicați într-un alt domeniu de care m-am ferit; așa cum nu am vrut să dau la psihologie, îmi era teamă de o presupusă îndoctrinare pe zona literară, cel mai important aspect al vieții pentru mine.

Susțin în continuare că pentru ca informația să ajungă la tine cu adevărat, ar trebui să ți se fi dezvoltat deja lobul frontal. Este o experiență cu totul diferită atunci când alegi o formă de școlarizare în mod asumat versus când o faci pentru că „așa trebuie”, fiindcă ar fi un pas firesc după absolvirea unei facultăți. Am decis de la bun început că vreau să particip la orice activitate pentru studenți care apare, tocmai pentru că am suferit atât de mult pe plan social în ultimii ani. Am participat la toate conferințele care s-au ivit, toate lansările de volume în Tipografia și inclusiv la Balul Bobocilor, care a inclus și masteranzii din primul an, după ce această competiție nu se mai organizase de 7 ani. Am obținut chiar primul loc împreună cu echipa mea. Mi s-a confirmat încă o dată că toate lucrurile se întâmplă la momentul potrivit.

Oare chiar urăsc școala, având în vedere că din proprie inițiativă am ajuns până aici? Și că vreau să continui chiar și la doctorat, fără intenția de a deveni vreodată cadru didactic. Acum simt că spațiul academic îmi oferă extrem de multe resurse, gratuit chiar (ocup un loc finanțat de stat, masterul în Psihologie clinică a fost făcut la privat), pe care nu știu cum le-aș fi putut obține altfel. Studenții se bucură de sprijinul profesorilor și de includerea în această comunitate literară, deschisă tuturor celor interesați. Unde altundeva mai poți primi feedback gratuit și avizat pe textele tale? Astfel încât să te poți dezvolta pe plan personal și profesional, dacă te regăsești în vocația de scriitor.

Desigur, nu voi uita niciodată cât de neplăcut este să te trezești cu noaptea în cap și să străbați nămeții pentru a ajunge la cursuri, această problemă a dispărut complet la master. Nu voi uita de profesorii abuzivi pe care i-am avut, dar pe măsură ce crești îți dai seama că ai și tu propria putere și se pot lua măsuri, nu trebuie să fii o victimă. Cel mai mult am detestat acest raport inegal de putere, în special când eram minoră și mult mai vulnerabilă. Poate are legătură și cu faptul că ajungi să îți controlezi realitatea mult mai bine prin sistemul tău de credințe, sunt mulți factori care transformă o experiență în ceva pozitiv sau negativ, dar până acum, mediul academic este cel în care am reușit să prosper.

Am simțit nevoia să las aici aceste observații. Sunt curioasă cum va evolua perspectiva mea asupra situației peste încă și mai mulți ani. Ar fi fost totuși injust să rămână aici doar furia elevului maltratat având în vedere cât de multă plăcere îmi face acum titulatura de „studentă”.