Istoria celor cuminți (2024) este cel mai recent roman publicat de Titus Radu la editura Junimea. Am fost încântată de tematică încă de când autorul mi-a trimis cartea spre recenzare, dar nu m-am așteptat să descopăr o poveste atât de fascinantă; pe lângă narațiunea care curge, mi-am completat anumite lacune ce țin de istorie pe baza informațiilor incluse de el în volum.
Despre ce este romanul
Trăim alături de protagonist, Ștefan, povestea mutării sale în satul bunicii materne la scurt timp după terminarea liceului și căderea comunismului în România. Pentru că își dorește să se susțină singur din punct de vedere financiar, decide că cea mai potrivită meserie ar fi aceea de fermier. Sătenii, deși circumspecți la început, îl ajută să se integreze și să învețe cum să se gospodărească. Un alt personaj important este Călina, interesul romantic al lui Ștefan. Romanul combină iubirea (pentru anumite persoane, dar și pentru oameni în general, mai ales cei plecați dintre noi) cu fapte istorice reale, făcându-l pe cititor să iasă dublu-câștigat din această experiență de lectură.
Va reuși Ștefan să înțeleagă mai bine trecutul bunicii și, automat, pe al familiei sale? Ce alte mistere va mai dezlega mutarea sa în Suienii de Sus, despre lume și despre propriul sine?
Ce mi-a plăcut
- Mi-a plăcut foarte tare modul în care Titus Radu a construit povestea: cursiv, fără detalii obositoare – deși asta ar părea greu de crezut când auzi despre istorie. Felul în care a scris este cel în care mi-ar fi plăcut să fie predată istoria în școli: ca o poveste (el fiind, de asemenea, profesor de istorie). Concluziile le regăsim tot în carte. Cred că mulți dintre noi gândesc: „cum rămâne cu nedreptățile comise în trecut? Cei vinovați ar trebui să plătească!”; din Istoria celor cuminți ne dăm seama că lucrurile nu sunt atât de simple.
- Conversațiile dintre Ștefan și Călina, colegi de serviciu la primărie, reprezintă sarea și piperul acestei cărți: uneori intelectuale și serioase, alteori comice și chiar sentimentale, fără a decădea într-un romantism forțat.
- Un alt lucru care mi-a plăcut la acest volum este închiderea tuturor intrigilor deschise pe parcurs. Din acest punct de vedere, are un format clasic – îmbinat cu vibe-ul fresh, actual chiar și pentru anul 20241, rezultă o combinație de succes. Tocmai din acest motiv nu te plictisești pe măsură ce parcurgi cele 228 de pagini: apar noi dileme de rezolvat, iar deznodământul închide perfect cercul.
- Am rezonat destul de bine cu monologul interior al protagonistului, din perspectiva căruia ne este spusă cea mai mare parte din poveste. Nu cred că ar mai fi avut același impact dacă era scrisă la persoana a III-a. Prin gândurile lui Ștefan, realitatea exterioară este tradusă într-un limbaj ușor accesibil, care te ține captiv între pagini.
- Toate personajele au fost bine conturate, de la vecinii lui Ștefan la prietena apropiată a Călinei, și toate joacă un rol important în destinul protagonistului. Nimic nu e în plus, nimic nu lipsește din Istoria celor cuminți.
Recomandare
Mă bucur că am avut oportunitatea de a citi încă un roman contemporan de foarte bună calitate. Cred că, ilustrând istoria unui sat ascuns de lume, înțelegem de fapt multe lucruri despre istoria întregii țări. Faptul că Titus Radu a reușit să ducă acest particular în universal arată măiestria sa: atât din punct de vedere tehnic, cât și la nivel de viziune asupra lumii. Istoria celor cuminți este ideală pentru toate vârstele; cu atât mai mult aș recomanda-o tinerilor născuți în jurul anilor 2000 pentru a înțelege mai bine contextul în care trăim astăzi și rănile pe care unii dintre noi le poartă încă, rămase de la părinți și bunici.
- Mă refer și la atmosfera din mediile rurale; nu cred că s-au schimbat multe în ultimii 30 de ani comparativ cu dinamicile dintre personaje și modul de viață descrise în roman. ↩︎
Cristina Boncea 
Lasă un comentariu