
Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki a fost o dezamăgire literară cum nu am mai simțit de mult. Până acum, toate cărțile publicate la Alice Books m-au încântat și abia așteptam să o citesc pe aceasta, datorită titlului și subiectului abordat. Încheierea nu a fost mai pe placul meu decât începutul, din păcate.
Detalii tehnice
- Trigger warning: mențiuni despre depresie și alte tulburări psihice
- Cuvinte cheie Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki: depresie, anxietate, stimă de sine scăzută, nemulțumire, supraviețuire
- Aspecte estetice și de structură: Ador cărțile de la Alice Books, materialele utilizate sunt întotdeauna de calitate și dimensiunea fontului perfectă pentru preferințele mele. Acest volum de 193 de pagini este format din capitole scurte ce conțin ședințe de terapie și altele și mai scurte ce conțin diverse notițe ale autoarei.
- Recomandări de lecturi superioare: Mă bucur că mama a murit de Jenette McCurdy; M-am săturat de tine de Bae Suah
Despre ce este Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki
Această carte prezintă în mare parte ședințele de terapie realizate de autoare împreună cu psihiatra ei – reproducerea dialogurilor avute împreună cu mici observații personale. Ultimele câteva zeci de pagini conțin alte scurte notițe ale lui Baek Sehee referitoare la starea sa psihică și viziunea asupra lumii.
Problemele cu care se confruntă sunt cele specifice vremurilor în care trăim: depresie și anxietate, din care reies stima scăzută de sine și dezechilibrul cauzat de pornirile noastre contradictorii. Baek își dorește atenția celor din jur, dar găsește alte motive de nemulțumire atunci când o primește, tocmai pentru că relația ei cu sinele nu a evoluat.
Autoarea și-a propus să îi ajute pe toți cei aflați în această situație măcar prin faptul de a ști că nu sunt singuri în astfel de stări înnebunitoare. Contrar titlului, nu se vorbește despre o tendință suicidară reală, lucru față de care aveam cel mai mare interes când am achiziționat cartea. Se prea poate ca diferențele culturale să joace un rol important, dar nu am regăsit nimic care să ofere un real ajutor aici, nici măcar pentru autoare în sine.
Ce nu mi-a plăcut
- Ca marketing, Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki sună foarte atrăgător pentru oamenii care caută o lectură profundă, cu un substrat psihologic. Din perspectiva mea, nimic din conținutul cărții nu susține laudele pe care le-a primit. Ceea ce critic nu este propriu-zis procesul transformator al autoarei, ci modul în care a fost expus. Pentru un om care a experimentat aceste tematici atât din perspectiva clientului, cât și cea a terapeutului, pot spune că nu am rămas cu nimic în urma lecturii – lucru care nu se întâmplă aproape niciodată.
- În concret, deși psihiatra vine cu o perspectivă plină de observații psihologice menite să ofere o structură gândurilor clientei, pe lângă medicamentele prescrise, autoarea nu intră niciodată în profunzimea felului în care ajunge să resimtă anumite transformări. Comportamentele sunt fie plasate drept „un efect secundar al pastilelor”, fie, pur și simplu, clienta alege să ia niște microdecizii diferit, ceea ce nu are darul de a oferi o schimbare reală, după cum nu reiese nici din încheiere.
- Pe măsură ce citeam, mă gândeam că Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki ar putea fi un titlu bun de recomandat adolescenților, tocmai în ideea în care problemele sunt prezentate într-un mod clar și la obiect, structurat; dacă se vrea o autobiografie menită să fie carte de self-help, să zicem că modul în care a fost scrisă este potrivit. Pe de altă parte, nu rezonez cu mai nimic din procesul ghidat de psihiatra autoarei, așa că nici măcar astfel nu aș putea recomanda cartea.
Gânduri finale
Vreau să mor, dar vreau să mănânc tteokbokki nu este o carte pe care să o pot recomanda cuiva. În primul rând, o găsesc lipsită de profunzime, iar în al doilea rând, din punct de vedere psihoterapeutic, o găsesc incompletă și nepractică. Poate și pentru că sunt adepta psihoterapiei integrative, iar Baek Sehee se lasă ghidată de o psihiatră, nu văd cum ar putea fi de folos cuiva indicațiile oferite, fără niciun proces care să implice partea spirituală – tocmai în cazul unei scriitoare.
A fost o lectură rapidă și am găsit plăcere în ea tocmai pentru că ediția a fost frumos îngrijită de către editura Alice Books. Dacă rezonezi cu orice lucru pe care l-am spus sau făcut eu vreodată, ignoră această carte.


Răspunde-i lui Ce cărți am citit în 2024 (overview) – Cristina Boncea Anulează răspunsul