
Când am văzut că Lana del Rey are câteva concerte în Europa, mi-am zis că trebuie neapărat să merg. Am ales Milano pentru că îmi era oarecum familiar și am luat în considerare și costurile de călătorie. Orașul a fost o decizie bună, dar concertul din cadrul unui festival organizat pe un hipodrom nu.
Transport și cazare

Ce a mers bine
- Nu a trebuit să așteptăm mult după autocarul care ne ducea la Milano. Cursa a fost 12 euro de persoană.
- Hotelul La Garda era foarte aproape de gara centrală, unde ne-a lăsat autocarul, iar condițiile de cazare au fost conform așteptărilor.
- Avionul a aterizat la timp la întoarcere.
- La întoarcere, am prins iarăși loc la ieșirea de urgență (precum în Creta), dar stewardesa mi-a găsit alt loc la cerere.
- Mijloacele de transport în comun din oraș sunt curate, iar cursele nu sunt overpriced; cam 10 lei la metrou, iar noaptea nu ne-a taxat deloc.
Ce nu a mers bine
- Avionul de la RyanAir a avut întârziere de aproximativ două ore. Am stat o oră în aeroport și una în avion, timp în care mai multe persoane au coborât și s-a produs agitație.
- În avion a fost foarte frig în mare parte din călătoria către BGY. Aterizarea a fost în mod deosebit neplăcută.
- Zborurile au costat mai mult decât mă așteptam, în jur de 7-800 de lei. Țin minte că am mers dus-întors la Milano în 2017 pentru mai puțin de 300 de lei.
Ce am învățat
- Voi încerca să evit pe cât posibil Ryan și Wizz din cauza numeroaselor întârzieri de care am avut parte în majoritatea călătoriilor.
- „Backpacking through Europe” nu este pentru mine. Pe viitor, voi achiziționa serviciul Priority, care îți permite să iei un troller de cabină.
Ce am vizitat în Milano

- În după-amiaza primei zile ne-am plimbat prin apropierea hotelului. Am găsit Diana Garden Bar&Restaurant, care ne-a plăcut foarte mult. Am descoperit BerryFizz, pentru care am plătit vreo 15 euro. Ospătarul ne-a adus aperitive gratuit, iar experiența în sine a meritat banii; locul era retras, cu o fântână arteziană și muzică plăcută.

- Tot în aceeași seară am încercat și un gay bar numit Red Cafe, unde era foarte multă lume ce venea și pleca. Mi-a plăcut atmosfera și mi-am dorit mai multe astfel de locuri LGBTQ+ friendly și la noi în țară. Băuturile nu au fost însă foarte bine, dar un cocktail costa doar 4 euro. Am văzut că oamenii din Milano sunt foarte activi noaptea, precum în București.





- Înainte să pornim către hipodrom, mi-am îndeplinit visul de a intra într-o cafenea cu pisici. Am trecut întâmplător pe lângă Crazy Cat Cafe, cu un design adorabil și unde puteai să te bucuri de o băutură rece și un desert bun. Desigur, ne-am jucat cu toate pisicile și am făcut multe poze. Consumația minimă era de 5 euro de persoană și puteai sta 45 de minute.



- În a treia zi am ajuns și la Duomo, pe care l-am ratat în prima mea călătorie în Milano din 2017. O parte era în renovare și am ales să nu intru în interior. Mi-a plăcut însă cupola din apropiere, sub care se aflau numeroase magazine de firmă și restaurante. Zona este desigur foarte aglomerată, așa că nu am petrecut prea mult timp aici.





- Space Dreamers urcă rapid în topul muzeelor mele preferate. L-am descoperit pe Google Maps în apropierea restaurantului unde ne-am oprit să mâncăm după Duomo și am primit chiar o dublă reducere la intrare; prețul unui bilet a fost de 14 euro de persoană. Locul a fost exact pe vibe-ul meu, cu multe încăperi universe-themed. Trebuie vizitat neapărat dacă treci prin Milano.
Concertul Lana del Rey

Ce mi-a plăcut
- Existau multiple standuri interactive de Coca-Cola, sponsorul principal al evenimentului. Puteai să îți pui ștrasuri pe față, să cânți, să faci poze și alte asemenea ocazii pentru a-ți face amintiri. De la fiecare stand primeai câte ceva. Eu m-am ales cu un evantai și un suport de telefon de purtat în jurul gâtului.
- Existau numeroase locuri de unde îți puteai cumpăra mâncare și băutură pe bază de tokens sau unde puteai plăti cu cardul. Am sfârșit prin a mânca niște cartofi prăjiți la finalul concertului, dar ne-am hidratat cu apă pe tot parcursul zilei. Pentru 5 tokens plăteai 10 euro, iar două ape costau trei tokens.
- Mi-a plăcut că la un moment dat începuse să picure, iar când a venit Lana, soarele deja apusese. Ar fi fost îngrozitor să cânte pe timp de zi, în acea căldură, când îți intra soarele în ochi și nu puteai vedea nimic. Răcoarea a fost binevenită.
- Mi-a plăcut că totuși aveai opțiunea de a merge în spatele mulțimii și a te așeza pe iarbă, ca să te bucuri liniștit de spectacol fără să fii înghesuit de cineva; ecranele numeroase amplasate mai în spate au fost de ajutor în acest sens. Asta demonstrează că totuși locația era suficient de spațioasă pentru numărul de oameni din public.

Ce nu mi-a plăcut
- Locația inițială a fost schimbată cu o alta, aflată în apropiere, probabil datorită numărului mare de persoane. Am fost peste 66.000 de persoane prezente pe hipodromul Snai La Maura, care ar fi putut fi îngrijit mai bine, fără gropi cu noroi și părți cu nisip umed.
- Cred că ar fi fost nevoie de mai multe toalete având în vedere numărul mare de persoane. Din fericire, nu am prins coadă atunci când am mers, dar nici condițiile din interior nu erau extraordinare. Aici se afla și acel nisip umed despre care am menționat.
- Mulți oameni au știut să își aducă de acasă pături pe care să poată sta jos până începea concertul. Eu am petrecut mai mult timp în picioare din acest motiv. Cu toate astea, era destul de greu să te deplasezi tocmai pentru că unii stăteau sus și alții jos. Nu știu ce m-aș fi făcut fără acel evantai, era destul de greu să nu te simți sufocat.
- Lana, desigur, a cântat superb, iar showul a fost bine pus la punct, fără probleme tehnice. Cu toate acestea, chiar dacă ai sta chiar lângă scenă, priveliștea nu este la fel de uimitoare precum cea difuzată la televizor sau pe un live stream, tocmai pentru că showul e construit ca să arate bine pe sticlă.

Concluzii despre călătorie
- După cum am spus și în vlogul filmat pentru YouTube, nu m-am putut bucura cu adevărat de concert din cauza condițiilor exterioare. Am crezut că la apariția Lanei, toate neplăcerile vor dispărea, dar corpul meu era deja mult prea epuizat.
- Mă bucur că nu am mers singură în această scurtă călătorie și am putut explora orașul împreună cu altcineva. Astfel, am putut să mă bucur de experiențele din afara concertului și să văd o mică parte din Milano cu o stare de spirit pozitivă.
- Confortul fizic resimțit în restul timpului (în afară de locația concertului) a fost la un nivel destul de înalt; m-am îmbrăcat și încălțat adecvat de această dată, cu haine subțiri și adidași din material textil. Vremea a fost conform așteptărilor, similară cu cea din București.

Dacă ești o persoană care nu este obișnuită să facă mult efort fizic și nici la capitolul răbdare nu strălucește, nu îți recomand să mergi la vreun festival. De la transpirație la mers la toaletă în niște condiții mai puțin plăcute și luptatul indirect cu ceilalți pentru a-ți păstra locul în picioare, toate acestea îți pot ruina cu adevărat experiența.
Pe de altă parte, mi-a plăcut ce am mâncat la Milano (deși nu mai mult decât bucătăria pragheză), am făcut poze drăguțe și am mai schimbat peisajul. Niciodată nu voi mai călători cu un ghiozdan în loc de troller și nici nu voi mai sta ore în șir în picioare pentru a vedea un artist live. Revin în august cu păreri despre experiența mea la Eras Tour în Londra!


Răspunde-i lui În croazieră prin Italia, Spania și Franța – Cristina Boncea Anulează răspunsul