ce e poezia contemporană și cum se citește ea? nici măcar atâta lucru nu mă întrebam acum un an, când am decis să ofer o ultimă șansă sinelui meu literar și nu numai; m-am înscris la un master de creative writing (singurul din țară, sunt foarte mândră) pentru că eram, spiritual vorbind, cu mulți metri sub pământ; nu mă gândeam că sunt „rățușca cea urâtă, o lebădă ce nu se știe încă” – cum am scris acum ceva ani – ci efectiv doar o rățușcă vai de mama ei, fără de patrie.

poezia m-a găsit în gaură de șarpe (la Toplița, mai exact), nu am știut deloc în ce mă bag. nu citeam poezie contemporană fiindcă nu știam cum să o fac. Andrei Dósa m-a iluminat în acest workshop de o săptămână la care am participat fiindcă îmi promisesem că voi participa la tot ce ține de lumea literară & spațiul cultural din Brașov, un oraș complet mort pentru mine în primii patru ani post-pandemici. am înțeles că nu se citește ca proza; scriitorul îți dă bucățile și tu vizualizezi povestea. a fost un instaclick, i fell deeply in love.

am descoperit mai multe prin volumele lui Andrei și, apoi, altele de la OMG. în foarte scurt timp, scopul vieții mele era să public un volum la OMG, editura administrată de Alex Ciorogar în Cluj. de ce? fiindcă o bună parte dintre poeți fac parte din generația mea (’97-’98) și a fost pentru prima dată în viață când am regăsit în texte literare referințe la media și alte lucruri familiare din propria copilărie. treptat, mi-am recunoscut tribul printre ei, dar mi-am făcut lucrurile dificile fiindcă sunt foarte încăpățânată.

pentru (aproape) nimic nu mi-am mai dat în cap atât de tare decât pentru poezie; înțelegeam ce înseamnă „bun” și mă chinuiam să ajung acolo. nu voi uita cât mi-am dorit să citesc la Maratonul organizat de Facultatea de Litere din Brașov în noiembrie 2024 și cum am scris toate cele nouă texte în acea săptămână, când răcisem și am avut febră trei zile. „nu pot să mă fac de râs” gândeam obsesiv, de parcă trebuia să realizez o operație pe creier; acest nivel de importanță l-a căpătat poezia în foarte scurt timp pentru mine.

fast-forward, îmbinând suferințe personale & ambiția asta de nestrămutat, că îmi merit și eu locul printre cei pe care îi apreciam (deși nimeni nu mă făcuse să mă simt out of place, doar eu aveam conștiința de rățușcă), am reușit să creez forma incipientă a volumului meu destinat OMG-ului. vorbeam cu Andrei, în urmă cu un an, spunându-i despre obiectivul meu; a zis „da’ ăsta e un plan pe termen lung, nu?” pe când eu îmi imaginam deja lansarea din Tipografie, în cadrul Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets; „dacă reușesc să scriu volumul ăsta, toată suferința o să merite”, i-am zis tot lui. după multe & enorme strofocări, m-a lovit inspirația într-o noapte.

Delululand este un volum format din bucăți; cele 30-40 de poeme pe care reușisem să le scriu între lunile noiembrie-martie nu erau suficient de bune. aveam titlul, personajele (cei trei demoni roz cu cornițe) și tematica principală, autobiografică – infinita suferință din (ne)dragoste. un fulger invizibil m-a lovit cât mă uitam la un meci de fotbal al României și am început să selectez haotic bucăți din toate acele texte și să le pun împreună. la scurt timp, volumul era deja la Alex, iar soarta lui în afara controlului meu.

asta mi-aș dori să se înțeleagă cel mai clar despre această călătorie: poezia a devenit o obsesie în moduri pe care nu le conștientizez încă pe deplin; certitudinea este că acum nu o mai pot dezlipi ființei mele. sigur, textele contemporane par încifrate inițial. „secretul” este să le deconstruiești imagine cu imagine, să ți le apropii astfel, căci ele, până la urmă, vorbesc despre lucruri cunoscute de noi toți. în acest an, am acoperit doar o bază decentă – lucru minunat, mai am atâtea de descoperit și sunt încă plină de entuziasm.

spoiler alert: lui Alex i-a plăcut cartea, iar acum, în luna octombrie, este disponibilă în librăriile din țară. lansarea va avea loc la Tipografia luna viitoare, exact așa cum mi-am imaginat aproape în fiecare zi de când mi-am pus acest gând în minte. în multe momente, să finalizez acest proiect a fost singurul lucru care m-a motivat să continui; voiam să fiu ca acei oameni pe care-i admiram și care mă încântau/inspirau prin propriile creații. am reușit să întâlnesc o bună parte dintre ei.

am reușit chiar să îmi creez propria platformă unde promovez poezia contemporană, așa cum o văd eu – flwr-poetix. am reușit, prin susținerea lui Robert Elekes, să pot modera alte evenimente de poezie în cadrul Dr. Nicu. sunt încântată să particip la orice eveniment literar unde voi fi invitată pentru a împărtăși Delululand oricui este dornic să asculte. demonii din mintea mea s-au potolit considerabil de când acest copil a venit pe lume; nu m-am îngrijit de nimic altceva mai tare.

le sunt recunoscătoare multor oameni, în frunte cu cei trei menționați aici. nu știu ce impact vor avea cele mai profunde gânduri ale mele, filtrate poetic, asupra altora – totul arată diferit față de acum un an fiind, în același timp, exact ce îmi imaginam că va fi. o mare bucurie despre care nu voi tăcea. indiferent ce se va schimba în viitor, acest volum rămâne pentru mine dovada ultimă că există viață după moarte.