Motherland Fatherland Homelandsexuals (2014) mi-a atras atenția atât prin titlu, cât și prin designul copertei. Imaginea nu este deloc înșelătoare: Patricia Lockwood chiar ne-a oferit poezii despre ființe hibride sau animale antropomorfizate; volumul conține un singur poem confesiv, narativ. În rest, backgroundul&influențele autoarei reies prin intermediul temelor abordate.

Cine empatizează cu Bambi, Monstrul din Loch Ness, o bufniță împăiată dintr-un muzeu sau toate celelalte mici animale care poate că și-ar dori să își depășească propria condiție (sau rolurile decorative acordate de oameni)? Cam toate personajele și personalitățile menționate de Patricia sunt la genul feminin, cu excepția lui Walt Witman, care este „mama poeziei americane” – în opoziție cu Emily Dickinson, care aici este tatăl.

Patricia aduce critici culturii americane prin poeme precum Is Your Country a He or a She in Your Mouth sau Factories Are Everywhere in Poetry Right Now, dar o și omagiază indirect când scrie despre monumente (The Arch), actori celebri (The Fake Tears of Shirley Temple) sau frumuseți ale naturii precum Cascada Niagara (See a Furious Waterfall Without Water).

Ce sare imediat în evidență este unghiul din care a decis să abordeze aceste tematici; antropomorfizează până și un slam-dunk sau un costum de gorilă, precum cele din filme. Scrie despre lume ca un copil de 10 ani care s-a îndrăgostit de Egipt, despre efectele războiului asupra fratelui său în paralel cu femeile care s-au deghizat în bărbați de-a lungul istoriei pentru a participa la rândul lor și despre felul în care cuvintele își pierd semnificația cu timpul („language on my shoulder like claws of a parrot” din poemul Love Poem Like We Used to Write It).

Niciun poem nu seamănă cu altul, a păstrat doar tematica hibridizării; o femeie-lebădă sau jumătate viespe, care se îmbină cu diverse părți corporale ale unor majorete, atunci când sunt aruncate în aer (“all thinking am I dead yet, where am I, did we win”); Motherland Fatherland Homelandsexuals este diferit de tot ce am citit până acum, în română sau în engleză. Volumul este compus din poezii pe care Patricia le-a publicat de-a lungul timpului în diverse ziare sau reviste literare. Textele au în comun această explorare a originii, identității, conexiunii cu natura umană și animală.

Unul dintre poemele mele preferate este There Were No New Colors for Years – despre apariția culorilor neon care au contribuit la distanțarea generațională (“The names were the same just with NEON before them like colors woke freshly divorced”); Patricia descrie aici cum părinții sunt îngroziți inclusiv de steluțele pe care le prindeam de tavan în copilărie, care îți cad în gură atunci când ei deschid ușa agresiv în toiul nopții… “and the stars tasted toxic and perfectly new”. Această abordare mi s-a părut complet impresionantă.

Se pare că poemul care a consacrat-o este Rape Joke, dar nu am găsit lirism aici, doar narațiune care ne scoate din registrul suprarealist în care am fost introduși până atunci; aceeași problemă o am și cu The Father and Mother of American Tit-Pics, un poem de lungime similară care explorează jocuri de cuvinte care țin de sâni și sfârcuri (“I have birds and idiots all over my body” de la cuvântul tit) și cât de important ar fi fost să vedem nudurile lui Whitman&Dickinson.

Volumul merită categoric să fie citit, textele sunt memorabile, oferă imagini surprinzătoare – de exemplu, Revealing Nature Photographs: un poem eco&a very big twist (“nature turned you down in highschool/now you can come in her eye”). Pot spune că am extras multă inspirație de aici și că sunt un fan al Patriciei, citind în prezent romanul tradus la noi, Nimeni nu vorbește despre asta, urmându-i autobiografia intitulată Priestdaddy.