… there’s glitter on the floor after the party¹

În ultimele luni, viața a devenit ca în visele mele. Ca de obicei, realitatea a fost chiar mai bună. Am trăit de când mă știu prin maladaptive daydreaming, copilul care utilizează imaginația ca mecanism de coping. Când au existat pauze și am trăit în loc să visez, am potențat asta prin scris. Viața mea a fost întotdeauna despre literatură.

Am înțeles că asta e viziunea artistică, asta înseamnă să fii artist; am înțeles privindu-i pe alții, asemenea mie. My tribe. Sunt printre puținii oameni care pot spune că anul începe odată cu ziua lor de naștere. Această aniversare de 27 de ani a încununat în mod absolut magic tot ce am trăit în anul extrem de dificil care a fost 2024. Iată câteva imagini, un overview al ultimelor 12 luni:

Ianuarie, manager peste noapte la departamentul de conținut al agenției de marketing. Nu 8 ore de muncă, obsesia față de muncă, pagini umplute cu to do lists. Suflet chircit, scufundat adânc de deciziile pe care a trebuit să le iau având un ideal în minte. Morcovul din fața măgarului. Sclavie. Presiune insuportabilă. Relapse-uri. Un vis plăpând își face loc în miezul coșmarului, agățarea de un glob de cristal, fata morgana. Demisia. Aprilie, încă sufeream de rinita de la Praga? No job, no money. Master scump, psihologie. Incapacitatea de a scrie orice altceva în afară de pagini de jurnal. Mișcarea robotică, zombie, muscă prinsă în borcan. Singurătate acerbă. Breakdowns. Frică. Lipsă de direcție. Primăvară, vară infectă, speranță oarbă. Lucruri mărunte. Alcool. Abstinență. Schimbă orice, doar schimbă – păr, haine, loc. Job nou? Nu se mai poate. Scrie, citește, orice ar fi. Colaborări literare, colaborări psihoterapie. Se întrezărește un drum. Continuă. IDEE. DECIZIE. Master Litere. Numărat zilele până pe 1 octombrie. Două prietene noi din cartier. Ca la reanimare, nimic nu dă rezultat. Terapie. Ca un portal, totul se schimbă. Un singur pas, altă realitate. Suferință. Iubire. Inspirație. Scriu în fiecare zi. Învăț. Citesc altfel, altceva. Ochi deschiși. Inima deschisă. Simt totul în loc de nimic. În fiecare zi, altă bucurie. Cadouri. Recunoaștere. Prieteni. Eu însămi. Lumina mea. Câștig. Potrivire. Ultimele puteri au condus la asta, linia de finish. Am făcut mai mult decât să supraviețuiesc.

At least I did one thing right…

Pe fyp-ul meu, fetele spun: un 2025 ca versiunea îndrăgostită a Call it what you want de la Taylor Swift sau nimic. Cred că am făcut mai mult decât un singur lucru bine pentru a reuși să ajung în lumea de care aparțin, în sfârșit. Mini-adicțiile mi-au dat de cap, ca întotdeauna, dar nu mă mai supără. Nu mai poți fi supărat când ai ajuns pe tron, indiferent de cât a trebuit să înduri pentru asta. La urma urmei, e motivul pentru care nu am renunțat, deși mi-am dorit de foarte multe ori să o fac, să scap de mine, de scenariul meu de viață, să nu mă mai lupt cu fantomele. E adevărat că încă sunt aici, toate părțile nevindecate din mine, dar e mai ușor să le confrunți când nu mai ești singur. Când oamenii vin spre tine și tu îi primești cu adevărat, fără rezerve. Când te poți accepta și pe tine și pe ei. Când totul e învăluit de arta din tine, pe care poți în sfârșit să o trăiești – ești aliniat la sinele autentic. Schimbările externe aproape că nici nu contează, sunt doar reprezentări. Am stat sub masă cu 12 struguri, am suflat în lumânări la 12 noaptea, mi-am dorit doar să scriu și să citesc mult. Mai mult și mai bine, să am claritate, să pot transpune ce am construit în mintea mea atâta vreme în cuvinte. Să fac conexiuni, să le pot arăta, să fiu eu însămi ideile mele – să continui să radiez. Acum am cadrul.

Nu vei deveni niciodată mai bun dacă nu continui să încerci. Trebuie să îmi repet asta în raport cu scrisul. Orice altceva, se mișcă de la sine. În anul când am renunțat la materialism, am fost binecuvântată cu lucruri materiale. Nu-mi mai e frică decât să pierd această lumină, poate un alt obiectiv ar fi să mă despart și de această frică. Am văzut că lucrurile pot fi bune, pot dura, furtunile sunt mai suportabile, eu sunt mai conținătoare. Am piloni de sprijin. N-am știut că iubirea poate fi mai greu de conținut decât suferința, orice stare nefamiliară e așa. Nu conștientizez încă toate schimbările care au loc în mine chiar în acest moment, simt doar lumina infinită pe care nu o mai blochez la contactul dintre mine și lume. În același timp, păstrez conturul îngroșat al sinelui meu diferențiat de exterior. Încerc să rămân în flow. Sunt foarte fericită că așa s-au întâmplat lucrurile, că mi-am găsit calea. Vreau doar să continui pe ea. Cred că nimic nu ne oprește cu adevărat să ne împlinim visurile, să fim cine știm că suntem, atât timp cât ne ascultăm mereu vocea interioară. Sunt deseori copilul speriat care se îndoiește sau care e hulpav, simte că trebuie să mănânce tot ce e pe masă dintr-odată de teama că mâine nu va mai fi acolo. Vreau, de asemenea, să încetinesc în foamea mea. Știu că voi vedea că, odată ce te-ai creat până la un punct, nimeni nu te poate fura din tine.

Am și câteva obiective pragmatice, sper să se concretizeze, veți fi primii care vor afla. În cea mai mare parte însă vreau să mă bucur de existență, de toată munca depusă pentru mine, pentru a-mi atrage realitatea incredibilă pe care o trăiesc acum. Mi-au lipsit multe în ultimii patru ani, am fost foarte flămândă emoțional. Îmi doresc să mă desfăt cu orice are viața să îmi ofere mai departe, sub orice formă ar veni. Mă rog doar pentru puterea și înțelepciunea necesare pentru a face asta. Pe parcurs, sper să reușesc să împărtășesc cât mai mult din lumina mea și celoralți. Let’s have a magical new year!

1. Taylor Swift – New Year’s Day ↩︎