Am citit 600 de cărți. Uite ce știu acum

Chiar dacă la prima vedere acest număr de 600 poate părea impresionant, pentru mine are variate alte semnificații. Că unele dintre cărți au fost lecturi scurte, poate benzi desenate sau cărți pentru copii, că altele au fost romane de câteva sute de pagini, nici acestea nu reprezintă detalii semnificative pentru mine.

Am vrut totuși să marchez această bornă în experiența mea ca om și cititor și să strâng laolaltă câteva idei legate de lectură pe care le contemplez de ceva vreme. După cum am mai spus-o, cărțile nu te fac în mod necesar „mai deștept”; nu ridic în slăvi acest hobby. Pe de altă parte, mi-e mai clar ca niciodată că menirea mea pe lume este în strânsă legătură cu literatura. Să citesc și să scriu este o chemare profund spirituală pentru mine, precum pentru mulți alții.

Lectura nu reprezintă o evadare din realitate, ci o cale de îmbogățire a sufletului nostru. Din fiecare carte citită am rămas cu cel puțin o idee nouă, chiar dacă am învățat uneori despre ce nu îmi face plăcere să experimentez. Cărțile sunt suflete transcrise în cuvinte: trebuie luate exact așa cum sunt. În ceea ce privește numărul lor, frecvența lecturilor, este imperios necesar să ne respectăm ritmurile naturale – totul este un proces.

N.B. Acest articol se referă cu precădere la cărțile din categoria beletristică.

Ce am învățat despre mine din cărți

Anul acesta, 2024, am făcut pace cu ideea că este în regulă să nu îți placă tot ce a scris un autor. Loialitatea ta față de el, respectul și admirația nu se manifestă forțându-te să citești ceva ce pur și simplu îți repugnă. Mă gândeam: „mie îmi place tocmai felul în care acest om își spune poveștile, cum ar putea să îmi displacă vreuna?” Am realizat însă că e la fel ca în relațiile cu ceilalți: poți continua să iubești pe cineva chiar dacă nu toate aspectele ființei sale îți ating idealurile. Loialitatea înțeleasă drept iubire necondiționată te poate chiar orbi atunci când este vremea să te desparți de acea persoană și să îți continui explorarea prin lume.
Orice lucru care îmi displace la o poveste sau un personaj este o oportunitate de a lucra la acea parte din mine. Ce declanșează în sinea mea această reacție de repulsie sau chiar furie? Ce mai exact îmi displace la această experiență? Întrebările se pot ține lanț pentru a săpa cât mai adânc în propriile tale experiențe. Uneori însă este vorba doar despre incompatibilitate, nimic mai profund. În literatură, ca și în viață, este important să știi când să renunți la un demers care nu îți aduce împlinire.
Cărțile care vor deveni favoritele tale sunt cele pe care sufletul tău le simte cel mai aproape. Pentru mine, există mereu două componente: tehnica (stilul, frumusețea frazelor, coerența generală a textului) și cât de mult rezonez cu mentalitatea și alegerile personajelor, cu firul narativ și cu ideea principală pe care autorul vrea să o transmită. De cele mai multe ori, „ce se spune” câștigă teren în fața lui „cum se spune” pentru mine. Prefer mult mai tare poveștile cu care rezonez scrise simplu decât pe cele scrise frumos care nu mă ating.
O carte pe care o citești trebuie să fie o experiență completă, începând de la felul cum arată până la modul în care autorul a decis să își încheie narațiunea. Desigur că autorii au foarte puține lucruri de spus despre felul în care sunt publicate cărțile lor (în special cei decedați), dar o experiență neplăcută cu aspectul, formatarea sau calitatea hârtiei poate umbri foarte mult un text bine scris pentru mine, așa că voi păstra distanța până apare o opțiune integrativă pe piață.
De obicei, o carte potrivită pentru tine te va prinde de la primele cuvinte, la fel precum un om pe care abia îl cunoști, dar simți deja rezonanța. Chiar dacă nu ești năucit de încântare, trebuie să apară cel puțin elementul de curiozitate ca liant între tine și continuarea experienței respective. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este în regulă să lași acel suflet (fie el sub formă livrească sau corporală) să își urmeze propriul drum mai departe.
Aspectele autobiografice sunt extrem de importante pentru înțelegerea anumitor texte; unele vorbesc de la sine, sunt o poveste încapsulată, dar pentru altele, poate incredibil de fascinante, ai nevoie de o cheie. Dacă ceva din tine nutrește totuși această dorință de a înțelege universul respectiv, cercetările nu ar trebui amânate. Critica literară sau lucrările scrise de biografi postum pot fi calea spre descoperirea unui nou autor favorit și te vei simți cu adevărat special, conectat la acel suflet, când ți-ai luat răgazul să îl cunoști cu adevărat.
Propriile noastre prejudecăți pot reprezenta un dușman teribil în a forma o relație cu anumite cărți. S-a întâmplat adesea să îmi spun „nu vreau să citesc o poveste despre cutare temă” sau să vreau să evit cu vehemență lecturi despre anumite evenimente istorice. Cu toate acestea, o poveste scrisă în limba pe care sufletul tău o recunoaște te poate apropra chiar de tematica pe care încercai să o eviți. Este important să nu ne furăm singuri șansa de a descoperi o lectură grozavă doar bazat pe subiectul ei aparent.
Nu poți supune cititul și nici el pe tine, trebuie să existe o relație armonioasă. Deși orice cititor pasionat are undeva o listă cu lecturi de parcurs, este mai important să îți lași instinctul să te ghideze. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să citesc mai multe cărți, una după alta, care aveau în comun tematici similare dilemelor din viața mea la momentul respectiv. De încă și mai multe ori am încercat să mă presez singură să citesc mai mult, comparându-mă cu alți cititori și recenzori de carte; lucrurile nu funcționează astfel. Atunci când ești pregătit să primești fără nevoia de a controla procesul, cărțile (și oamenii) îți vor oferi.
Am descoperit că cel mai mult îmi place să citesc despre locul în care realitatea și fantezia se întâlnesc. Îmi place atât să scriu, cât și să citesc despre evenimente reale pe care mintea le transformă în povești, le prelucrează de așa natură încât să reiasă ceva de rang cosmic. Nu am bucurie mai mare decât atunci când descopăr că anumite elemente care mi-au plăcut la o scriere corespund în mod direct cu un eveniment din viața autorului. Cred că această preferință este în strânsă legătura cu percepția mea asupra vieții în sine și mă duce mai aproape de autori cu viziuni similare.
Nu în ultimul rând, am învățat că nu trebuie niciodată să te judeci pentru ceea ce citești, chiar dacă alții o vor face. Fiecare dintre noi trece de la o treaptă a evoluției la alta, în strânsă legătură și cu vârsta pe care o avem; nu te poți forța să primești informații pentru care nu ești pregătit încă. Cel mai important lucru este ca lecturile tale să îți aducă bucurie și să vrei să citești în continuare. Atât timp cât îți păstrezi curiozitatea, vei ajunge în mod natural și la acele lecturi „serioase”, pe care ceilalți le ridică în slăvi (dar sunt mari șanse ca ție să nu îți placă). O carte „bună” este una care îți produce bucurie în timp ce o citești, trezește în tine emoții puternice care te țin captiv între pagini; nimic altceva nu poate defini o carte bună pentru tine.

Ce nu am învățat din cărți

Să luăm un moment pentru a discuta despre ce nu am învățat din cărți, ci din viață, împreună cu procesele psihoterapeutice prin care am trecut: să îmi exprim liber gândurile și sentimentele, să am un simț al sinelui bine fortificat, să pot păstra o stare de acceptare și curiozitate față de viață în locul celei de anticipare anxioasă și nevoie de control, să nu judec părțile din mine care nu se potrivesc standardului imaginar pe care mi l-am construit în minte, să privesc cu blândețe atunci când personajele (sau oamenii) acționează din cele mai întunecate părți ale lor, pentru că totul este o oglindă a interconectivității noastre. Acestea sunt doar câteva exemple.

Veți spune: „sunt multe cărți de psihologie și știință care tratează aceste teme”; desigur, dar cunoașterea reală, asumată, se face doar prin practică, iar noi suntem ființe corporale și trăim totodată în interiorul și în exteriorul existenței noastre. Tot ce citim, reținem și poate că și integrăm din cărți trebuie tradus din intelect, din suflet, în afara noastră. Pentru a trece de la „a zice” la „a face” nu există altă cale decât practica în mod continuu, microdeciziile pe care le luăm în mod real zi de zi. Cărțile sunt resurse, noi suntem cei care trebuie să își găsească puterea interioară pentru a înfăptui ce avem în minte. Cărțile, de sine stătătoare, nu au nicio putere garantată; noi dăm sens cuvintelor pe care le citim.

Pe de altă parte, magia se întâmplă când cele două se întretaie, iar realitatea din mintea noastră se concretizează din ce în ce mai puternic în exterior. Setea de cunoaștere, de evoluție ne va ajuta să preluăm din orice resursă disponibilă hrana necesară pentru a continua să stăm în uniune cu sinele nostru autentic. Cărțile sunt niște comori absolute, care au puterea să ne înalțe sufletele către divinitate chiar și la secole după ce au fost scrise. Cu toate acestea, magia lecturii nu ar putea exista dacă noi înșine nu am luat deja contact cu divinul din noi.

Gânduri reflexive pentru viitor

Sunt sigură că am mai exprimat aceste credințe, dar probabil nu la fel de coerent și nu pe toate în același loc. Mi-am dorit să marchez acest moment pentru mine însămi în primul rând: sunt foarte încântată că cea mai mare pasiune a mea se reflectă inclusiv prin numere. Cititul nu este o muncă, dar cere disciplină. De fiecare dată când am ales cărțile, m-am ales pe mine. Le sunt profund recunoscătoare tuturor celor care și-au învins vocile critice din minte și au reușit să scoată la lumină poveștile sufletelor lor pentru ca eu să ajung să le citesc. Nutresc un respect infinit pentru orice scriitor care a ales să își împărtășească universul interior cu ceilalți prin cuvinte, fie că lucrările sale au fost sau nu potrivite nevoilor mele.

Pentru viitor, nu îmi propun să ajung la un anumit număr de lecturi, pentru că acest lucru se va întâmpla oricum. În schimb, îmi propun să continui să-mi urmez intuiția la fiecare nouă lectură pe care o încep. Îmi doresc nu să citesc toate cărțile grozave care au fost scrise vreodata, ci exact pe acelea după care sufletul meu tânjește pentru a putea continua să înflorească. Cărțile sunt hrana pe care o consum pentru o vedere cât mai clară asupra lumii înconjurătoare și asupra propriului meu sine. Cărțile citite mă ajută să îmi prelucrez propriile idei și să pot reda la rândul meu poveștile care se nasc în mine mai departe cititorilor. Pentru mine, spațiul infinit, plin de suflete divine și strălucitoare care plutesc în univers nu diferă atât de mult de ceea ce ne arată ochii noștri în realitatea cotidiană.

Cărțile reprezintă pentru mine oportunitatea extraordinară de a mă conecta la suflete poate chiar îngemănate cu al meu, de a mă simți astfel nemuritoare, conectată la tot ce a existat vreodată în plan universal – toată iubirea, frumusețea și suferința umană. Mă simt ca privighetoarea lui Wilde și atunci când scriu, și atunci când citesc povești care îmi străpung cu adevărat inima; a crea și a-ți împărtăși creația sunt două dintre cele mai sublime lucruri din univers. Mi-aș lăsa oricând tot sângele să se scurgă în numele poveștilor.