Numai ce am venit de la cinema, unde am mers special să vizionez „În Inima Naționalei” (2024). Mai devreme anul acesta am urmărit, tot la cinema, și „Hai, România!” (2024). Dinainte să merg la ambele filme, aveam deja bilete la meciul din 25 mai, ultimul meci al Generației de Aur, jucat pe Arena Națională în București. Vreau să vă povestesc despre pasiunea mea pentru fotbal!

1. De când îmi place fotbalul?
2. Ce îmi place la fotbal?
3. Eu și echipa națională a României

De când îmi place fotbalul?

Probabil nu mulți oameni știu despre mine că sunt pasionată de fotbal. Nu voi uita cum în prima zi de facultate am ieșit cu un coleg la un pub unde pe TV se dădea un meci de fotbal, iar el mi-a spus că „ăia fac pe teren ce faci tu cu romanele tale”. Am fost foarte ofensată, cum se poate compara forța mea creatoare, munca mea intelectuală cu un sport, o acțiune repetitivă de lovire a mingii? Abia în anul 2021, când se jucau meciurile de calificare pentru Euro 2020, mi-am dat seama că acel coleg avea de fapt dreptate.

Am prins unul dintre meciurile României la TV, când jucătorii noștri au făcut spectacol. Atunci i-am remarcat pe Tănase, Mihăilă și Hagi, care au dat trei goluri împotriva Macedoniei de Nord. Începând cu acel meci, mi-am făcut obiceiul de a urmări toate meciurile de calificare ale naționalelor pentru a vedea cine urma să câștige cupa. Nimeni nu a fost mai fericit decât mine atunci când aceasta a ajuns la italieni, pe care îi remarcasem încă de la început, chiar dacă eram un urmăritor fără experiență.

Știam toți jucătorii italieni (chiar și imnul național al țării, pe care îl am în playlist) și am continuat să le urmăresc carierele în fotbal. Astfel, Paris Saint-Germain a ajuns să fie echipa mea preferată, datorită lui Donnarumma. La momentul actual, e singura echipă de club ale cărei meciuri la urmăresc, iar fotbalistul meu preferat pe plan internațional este Mbappé. Toate astea au pornit de la meciul inițial al României. În continuare, am urmărit cu sufletul la gură meciurile decisive din Cupa Mondială și am fost puțin supărată că aceasta nu i-a revenit Franței.

Ce îmi place la fotbal?

• Jucătorii creează într-adevăr o poveste pe teren, este magie pură. În cele 90 de minute regulamentare avem un moment inițial, mai multe intrigi și deznodământul. Trăiești această poveste cu sufletul la gură alături de jucători, te atașezi de ei, le simți parcă vibrațiile și intențiile și, desigur, îți dorești ca partida să se termine într-un anumit fel. Nu încetezi să speri până în ultima secundă, până la ultimul fluier al arbitrului. Fotbalul este o pasiune care te implică în totalitate, chiar dacă urmărești un meci de acasă.
• Sincer, prefer mai mult experiența meciurilor de acasă. În cele două dăți când am fost pe stadion, mi-au lipsit foarte mult comentatorii. Simt nevoia să văd detaliile, să urmăresc reluările, să mai aflu una alta despre carierele fotbaliștilor de pe teren. Nu mi-a venit să cred că am făcut parte dintr-un record național, din mulțimea de aproape 55.000 de oameni pe Arena Națională. Chiar dacă aveam bilet la VIP și o priveliște bună, tot eram prea departe de centrul acțiunii.
• Îmi place cel mai mult să urmăresc echipele naționale pentru că acolo sunt mizele cele mai mari, e cea mai mare adrenalină pe care o resimt la rândul meu. Mai mult decât atât, felul cum joacă echipele spune ceva despre țara de proveniență. Românii, în ultimii trei ani, au fost destul de constanți în îndârjirea lor: rareori avem începuturi bune de meci, dar facem adevărate miracole în ultimele minute, uneori chiar în prelungiri. Mi se pare un studiu social interesant, asta ca idee pe lângă sensul principal al jocului. Îmi doresc profund să existe lucrări despre filosofia fotbalului, cu siguranță sunt foarte multe de spus, fiind un sport atât de complex (am citit Febra stadioanelor, momentan singura carte pe acest subiect).
• Bucuria fanilor este absolut molipsitoare. De fiecare dată îmi vine să lăcrimez la momentul imnului național, dar și când văd oamenii bucurându-se. Fotbalul produce extrem de multă bucurie atât jucătorilor, cât și celor care îi urmăresc și cred în ei. Se formează și comunități frumoase de supporteri, nu doar cei puși pe harță care strică atmosfera de pe stadion. Mă simt conectată cu universul și această comunitate care iubește cu adevărat fotbalul, chiar dacă în viața mea nu a existat niciodată o persoană pasionată de acest sport, în mod paradoxal.
• Nu voi minți, partea mea preferată din meciurile importante este când se ajunge la loviturile de departajare. Atunci adrenalina este maximă și eliberarea ce îi urmează este extrem de satisfăcătoare. Sigur, poate deveni frustrant atunci când rezultatul final nu este cel dorit, dar fotbalul în sine reprezintă un mod sănătos de a-ți elibera emoțiile – și atunci când îl joci, și când îl urmărești; desigur, ai nevoie de multă inteligență emoțională pentru asta, dar sportivii în general sunt un exemplu bun de urmat pentru disciplina lor.

M-am bucurat foarte mult să trăiesc un moment istoric alături de atât de mulți oameni și fotbaliștii Generației de Aur, care ne-au adus renume și bucurie într-o perioadă când eu nici nu eram născută. Tot evenimentul a fost frumos organizat, cu un spectacol al Loredanei Groza, cu imnul cântat de Monica Anghel și un cor de copii și multe alte surprize frumoase pentru public. Cum era de așteptat, am câștigat meciul, după câteva faze spectaculoase. Pentru mine, precum pentru mulți alții, Hagi rămâne emblematic.

În filmul „În Inima Naționalei” ne sunt prezentați jucătorii din lotul actual, pe care îi știam din meciurile anterioare; acum le-am aflat și poveștile de viață, pe scurt, și toată povestea calificării noastre spectaculoase la Euro. Cu siguranță nu este deloc ușor să fii un fotbalist de performanță. Am revăzut fazele de gol care ne-au adus în acest punct, de a juca împotriva celor mai bune echipe din Europa și a demonstra că gloria noastră nu trebuie să rămână doar o amintire. Fotbalistul român în care eu cred cel mai tare este Mihăilă. Sper ca și în continuare, începând cu data de 7 iunie, să facă aceeași magie pe teren.

Nicicând nu simt patriotismul mai puternic decât atunci când văd fotbaliști sau diferiți artiști reprezentându-ne în Europa și în fața lumii. Jucătorii din lotul actual mi-au insuflat dragostea față de fotbal, m-au făcut atentă la acest minunat fenomen global și sunt convinsă că ne pot aduce rezultate uimitoare în continuare, astfel încât să trăim și noi momente demne de a rămâne în istorie. Știu că este atipic ca o fată de 26 de ani, ce a crescut fără tată și nu a avut niciun iubit microbist să fie atât de implicată emoțional în acest sport „pentru bărbați”, dar este ceva autentic și care îmi aduce multă bucurie.

În mod straniu, abia pe 6 iunie revin în țară, după concertul Lanei del Rey din Milano, așa că abia aștept să văd performanța echipei și să retrăiesc emoțiile pe care le am de fiecare dată (le mulțumesc că și-au făcut programul după al meu). Sper ca acest proces să ne ducă pe cât se poate de aproape de clasamentul final. Hai, România! Mereu se poate să ne autodepășim condiția și să (re)devenim eroi.