“Days like these lead to… Nights like this lead to…”
James Blunt – Bonfire Heart
Nu-mi mai plac pontoanele. Nici să stau noaptea pe ele, când e frig, nici ziua, în bătaia soarelui. Nici să mă sărut cu vreunul dintre ei pe lemnele putrede.
Ne-am plimbat cu barca, singuri, și a fost cel mai trist lucru experimentat vreodată. În clipa aia, acolo, voiam să mor. Mi-am adus aminte de ce spunea David legat de bărci, că nu toți simțim apa. În clipa aia o simțeam mult prea bine, pentru că David a sărit în Snagov. S-a dezbărcat în fața noastră și a sărit. Putea să moară, dar nu mă gândeam la asta, îi cunoșteam spiritul liber. În schimb, mă gândeam că eu aș fi putut muri și aș fi fost perfect împăcată cu asta. La fel ca și Kazi, sunt perfect mulțumită că fericirea-i o substanță, și chiar în perioada aia, voiam să o vizitez pe Becks, să fim iar împreună, doar noi două, fără băieți proști care să ne fută viețile. Da, eram noi mult prea necoapte, dar ei erau de-a dreptul vlăstari, plante toxice din naștere. Dar nu-i timp să chibzuim asupra acestui lucru, pentru că pe atunci nu știam asta. Povestea asta nu-i despre mine, e despre ei doi. E despre dragostea dintre noi trei, din care eu am fost expulzată. E o poveste tristă, e o amintire. Și totul are loc în Snagov.
<< pentru continuare cumpărați cartea de aici >>