Un articol despre evoluție.
Degeaba comentezi cuiva „citește cartea x sau y, nu prostia asta!” dacă persoana respectivă nu e pregătită. La ce mă refer? La psihic, cultură, experiență de viață. Mai puțin la vârstă.
Am citit multe rahaturi? Am citit. M-au ajutat la ceva, individual? Nope. Cumulate, însă, da. Au fost piloni.
Mulți se concentrează pe termenul de „literatură serioasă”, grea, deseori clasică, atunci când vorbesc despre citit, fără să realizeze că unii abia au făcut un pas în oceanul ăsta de cărți și autori, din perioade diferite de timp și atât atât de diversificați. Primele cărți pe care alegem să le citim vin în moduri diferite: prin instinct sau ne sunt recomandate, poate chiar băgate pe gât. Ajungem să ne placă să citim. De ce să vii să strici bucuria unei persoane care abia a descoperit această nouă lume? De ce să vii tu, de la zece kilometri depărtare, să-i spui cu răutate că există cărți mai bine, autori pe care trebuie neapărat să-i citească pentru ca argumentele lui să fie valide?
Fiecare are propria călătorie. Unii se opresc pe drum, la un anumit gen literar, se rezumă doar la anumiți autori. Ce-ai cu ei? Toți citim. Suntem în același ocean, unde încercăm să ne dezvoltăm, să asimilăm informații, din orice carte citită. Nu mi se pare că îi faci un bine cuiva, eventual unui copil, dacă vii și îi arunci cu clasicii în cap – „citește-o pe asta, fraiere! lasă vampirii și alte alea!”… Din nou, am mai spus-o, sunt de părere că pentru a înțelege ceva, trebuie să pleci de la ce cunoști deja. Așadar, cum să înțelegi un clasic dacă îți e atât de îndepărtat… nu e de o mie de ori mai simplu să începi cu povești despre adolescenți ca și tine, care trăiesc în lumi asemănătoare cu a ta și au experiențe similare?
Degeaba te ascultă. Degeaba încearcă să citească ceva mai complicat, mai profund. Nu are baza. Nu va pricepe nimic. Și cel mai important, nu-i va face plăcere. În cel mai rău caz, va ieși de tot din ocean, va renunța.
Am mai făcut o postare despre book shaming dar aici e o abordare mai serioasă. Înainte de literatură, cititul trebuie încurajat. Orice carte e literatură; fiecare urmează să decidă direcția în care se îndreaptă, ce va citi mai încolo, ce-i place, ce nu îi place. Trebuie să experimentăm, să citim cât mai mult pentru a putea să ne găsim propriul drum.
Sunt multe cărți pe care am vrut să le citesc și totuși știam că nu e vremea lor. Am fost criticată, desigur, pentru că citeam romane de consum. Nu am negat niciodată, nu am spus că erau the real deal. Am preferat însă să mă rezum la ceva pe care să-l înțeleg, tocmai pentru că mi-a plăcut să citesc așa de mult încât nu voiam să renunț la acest hobby, ceea ce probabil s-ar fi întâmplat dacă aș fi început să citesc doar ce-mi băgau ceilalți pe gât.
Sunt mulți clasici pe care i-am citit, înțeles și totuși nu-mi plac. Mi se pare o aiureală ca unii oameni să insiste doar pe ei. Sunt și autori contemporani demni de luați în considerare.
Există în continuare romane pe care mi-e frică să le abordez dar cred că totuși în sfârșit am ajuns la un nivel la care le pot înțelege, cel puțin în mare. Fiecare evoluează în ritm propriu, nu văd unde e graba. Eu sunt sigură că un copil căruia îi place într-adevăr să citească va ajunge de asemenea și la autori mai importanți, ce au publicat lucrări la fel de importante. În general, adolescenții sunt cei criticați pe această temă. Mare greșeală. Cred că mulți se lasă descumpăniți.
Foarte multe critici și zero îndrumare. Nu înțeleg de ce lecturile personale ale altora sunt luate așa de personal de unii oameni, de unde vine această frustrare. Hai să nu.
Hai să evoluăm, nu să zbierăm. Nu așa vă faceți utili, voi cei care vă plângeți de cărțile pe care le citesc „tinerii din ziua de azi”.