Am citit această carte în limba engleză, sperând că voi înțelege mult mai bine ce a vrut autorul să spună, în limba originală decât tradus în română. Poate îmi voi arunca ochii și pe „De veghe în lanul de secară”, dar recomand tuturor să citească o carte în limba originală în care a fost scrisă, dacă este posibil.
Personajul principal al cărții este Holden Caulfield, un puști de 17 ani care este dat afară de la școală, din nou. El trebuie să se întoarcă acasă, în New York dar nu vrea să-și dezamăgească părinții din nou așa că decide să aștepte câteva zile, până când va începe vacanța de iarnă. În aceste zile, el își cheltuie banii la hotel, pe băuturi, țigări și mâncare. Se plimbă singur, își sună vechii prieteni și se întâlnește cu ei, dar orice ar face nu e fericit. Este greu să realizezi un personaj atât de depresiv, ce se găsește în aceeași stare constantă pe tot parcursul romanului. Nu există un plot propriu-zis dar asta nu mi s-a părut deloc deranjant, din moment ce este o narațiune la persoana I iar gândurile lui Holden au reușit să îmi mențină ochii pe hârtie la fiecare pagină. Pot spune doar că deznodământul este relevat din primele cuvinte și că toată aventura lui Holden este doar o reamintire a evenimentelor care au dus la acesta.
Este o poveste foarte tristă care te copleșește cu această stare pe tot parcursul ei, o disperare cruntă de care e greu să te eliberezi chiar și după ce ai închis cartea. Poate acesta este lucrul care o face să fie atât de bună. Mie personal mi-a plăcut extraordinar de mult. Trebuie să vă spun că nu e o carte obișnuită, pe lângă faptul că nu respectă momentele subiectului. Deși cuvintele folosite sunt ușoare, sentimentele personajului sunt greu de înțeles. Ca atunci când îți dorești ceva, îl obții iar apoi nu știi cum să reacționezi. Acesta este comportamentul lui Holden, un fel de nedumerire, un somn al morții, chiar o dorință de moarte imediat precedată de fericire oarbă. Într-un cuvânt, adolescența. Dar acesta este un cuvânt prea mic pentru a descrie această operă. Nu cred că în mintea oricărui adolescent se petrec aceleași lucruri. Holden reușește să fie pretențios prin a cere un stil de viață simplist și oameni care nu aleargă după lucrurile materiale. Într-un fel, și el se vede prins în această situație și ar face orice pentru a evada. Școala îl deprimă, oamenii îl deprimă. La final, nici măcar eu nu-mi imaginez cum ar putea să se facă vreodată bine. Holden se gândește la orice modalitate de a scăpa de acest normal plictisitor însă pare mereu să se lovească de același perete dur. Cred că așa se definește depresia. Recomand cartea tuturor persoanelor ce au un spirit tare și își doresc să intre cât mai adânc în mintea unui alt om, indiferent cât de întuneric e acolo. Și să nu uităm că Holden are un farmec aparte, de la cuvintele pe care le folosește la cum se îmbracă. Nu îi place nimic și își recunoaște impotența. Tare mi-aș dori să-l întâlnesc în viața reală.
