recenzie
-
Aceasta este categoric cea mai utilă carte din domeniul psihologiei pe care am citit-o până în prezent. Aveam o rezistență față de această lectură, temându-mă că voi descoperi un conținut superficial și dezamăgitor, dar nu a fost deloc așa. Toată lumea ar trebui să citească „Când corpul spune nu„! Despre ce este Când corpul spune
-
Nu citesc foarte des manga, dar acest volum achiziționat de pe Vinted chiar mi-a atras atenția. I had that same dream again este o poveste întreagă, spusă în aproximativ 600 de pagini. Am simțit încă de la început că va fi genul de poveste care te face să lăcrimezi – precum în fața oricărui lucru
-
M-am bucurat foarte tare când am găsit volumul de poezii al lui Halsey pe Antic ExLibris. Sunt familiarizată cu ea încă din 2014, era Tumblr, dar nu am fost niciodată o fană înfocată. Volumul I would leave me if I could completează sfânta treime modernă de poete-cântărețe, alături de Lana și Taylor. Detalii tehnice –
-
Anul acesta am citit cap-coadă Cartea cu Apolodor pentru prima oară și am înțeles de ce este tratată precum o comoară literară românească. A doua carte cu Apolodor însă nu se ridică la același nivel, dar ilustrațiile realizate de Dan Ungureanu sunt fel de minunate. Aceste două ediții de la editura Arthur sunt cele mai
-
Zilele trecute am descoperit 5 volume cu povestirile lui Oscar Wilde, reeditate la editura Cartier. Nu mi-am putut lua gândul de la ele, mai ales că eram în căutarea unei ediții frumoase din Prințul fericit, și le-am achiziționat de pe Libris. Din păcate, unul dintre volume – Remarcabila rachetă – nu era disponibil, dar îl
-
Nu am mai citit de mult timp o carte scrisă de un autor român și a fost foarte reconfortant să parcurg un text care curge atât de lin, spre deosebire de traduceri. Oameni mari de Maria Orban este o carte apreciată de public și pot înțelege de ce. În această recenzie, voi menționa punctele ei
-
Mi-am dorit foarte mult să am Unde fugim de-acasă? în bibliotecă, după ce am aflat de existența acestei cărți prin Vinted. Marin Sorescu mi-a atras atenția încă din liceu și știu că lucrările lui, indiferent de formă și publicul țintă, vor reuși să mă impresioneze. Despre ce este Unde fugim de-acasă? Similar cu poveștile lui
-
Inspirată de melodia „The Tortured Poets Department” de pe ultimul album al lui Taylor Swift, am decis să citesc încă o autobiografie în această primă jumătate a anului 2024. După cum era de așteptat, categoric Pe când eram doar niște puști se numără acum printre favoritele mele. Introducere În melodia ei, Taylor Swift spune „you’re
-
Îmi propusesem de mult timp să citesc Jurnale intime, al doilea volum autobiografic al lui Charles Baudelaire pe care îl parcurg. De la poetul meu preferat am mai citit și Paradisurile artificiale care, deși e la fel de criptică, mi-a plăcut de asemenea. Despre ce este vorba în Jurnale intime Cartea are mai degrabă niște
-
A venit momentul să citesc și ceea ce cred că este ultima carte autobiografică scrisă de Claudia, autoarea mea preferată. Desigur, am adorat Vară în Siam, precum și cărțile despre celelalte locuri îndepărtate unde a locuit autoarea. Singurul lucru de care îmi pare rău este că nu știu dacă voi mai citi vreodată ceva nou
-
Mi-a plăcut extrem de tare această lectură și pot înțelege de ce a fost inclusă în colecția Romanul secolului XXI. A fost o gură de aer proaspăt, cu o protagonistă considerată în general nesuferită, dar al cărei monolog interior m-a uns pe suflet. Despre ce este vorba în M-am săturat de tine? Yukyeong locuiește în
-
Prințesa și profetul este doar pe jumătate o carte de ficțiune. M-a atras faptul că menționează cultura indiană și intersecția cu lumea occidentală. Singurul aspect care m-a menținut atentă a fost partea de poveste: cum se întretaie destinele mai multor personaje de diferite proveniențe. Despre ce este vorba în Prințesa și profetul? Avem o manageră
-
Încetează cu minciunile tale este prima mea întâlnire cu Philippe Besson și pot spune că încadrez această carte cu tente autobiografice în seria romanelor cult pentru comunitatea LGBT+ din întreaga lume. Nu mă așteptam să descopăr o istorie atât de tristă și frumos spusă, o istorie ce a aparținut probabil milioanelor de bărbați ce au
-
Zilele abandonului a fost una dintre cele mai tulburătoare lecturi pe care le-am parcurs de la Elena Ferrante. Din acest motiv, experiența mea cu romanul nu a fost una dintre cele mai plăcute, având în vedere starea de disperare ce a persistat pe tot parcursul narațiunii. Introducere Nu de mult, spuneam că Elena Ferrante este
-
Ce onoare să fii încă în viață, iar romanul tău să fie deja considerat unul dintre cele mai bune ale secolului! Din păcate, nu se întâmplă foarte des. Prima mea întâlnire cu Paul Auster a fost cu totul deosebită. Invizibil este un neașteptat cadou literar, pe care l-am savurat cu sufletul la gură. Despre ce
