fbpx

Ce îmbolnăvește sufletul și ce îl vindecă | Recenzie

După cum mi-am propus în urma primei mele sesiuni de constelații familiale, am început să citesc despre această metodă. Am colecționat deja o bună parte a volumelor din colecția Psihogenealogia de la editura Philobia, iar această primă lectură a fost edificatoare. Introducere Thomas Schäfer i-a fost discipol lui Bert Hellinger, cel care a popularizat laContinuă lectura “Ce îmbolnăvește sufletul și ce îl vindecă | Recenzie”

Importanța ritualurilor pentru evoluția noastră

Scriam în “Gândurile unui scriitor la ananghie” că am nevoie de un ritual care să mă ajute să ating o nouă treaptă în dezvoltarea mea. Nu în mod întâmplător, chiar în următoarea zi mi-a venit o idee pentru un proiect literar, iar la scurt timp după am participat la prima mea sesiune de constelații familialeContinuă lectura “Importanța ritualurilor pentru evoluția noastră”

Incursiunea mea în domeniul psihologiei

În poza de mai sus se regăsesc o mare parte dintre colegii mei, psihoterapeuți în formare, pe care i-am întâlnit într-o tabără organizată de Asociația Română de Psihoterapie Integrativă (ARPI). În momentul în care scriu, eu însămi mă aflu încă în formare, ceea ce înseamnă că după ce dau examenul de finalizare a celor doiContinuă lectura “Incursiunea mea în domeniul psihologiei”