poezie contemporana
-
o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (2018), spre deosebire de primul volum al lui Robert, ne implică în abisul interior al unui bărbat de 33 de ani în mod cât se poate de direct. Protagonistul (sau eul-locutor) își asumă aici mizeria din jur mai mult decât personajele din Aici îmi
-
Nu îmi dau seama dacă e mai bine să ai un mic know-how despre Vlad Drăgoi sau e mai satisfăcător să plonjezi direct în textele lui. eschiva a apărut acum 10 ani (dar a fost reeditată în 2021 cu suport audio), când el avea 28. Esențial e faptul că Vlad este un performer foarte bun
-
Un râs ca un zgomot de sticle sparte (2024) mi-a amintit pe alocuri de Frumusețea bărbatului căsătorit al Dianei Geacăr, prin tonul confesiv vizavi de o relație din trecut și etapele de vindecare prin care treci în urma ei. Cu toate acestea, volumul Cristinei Drăghici este mult mai complex și abordează teme de interes global,
-
Am citit acest foarte frumos editat volum de la Cartier pentru că sunt în căutare de repere lirice în spațiul contemporan; orice scriitor aspirant trebuie să-i studieze pe doomiiști, acesta este un sfat recurent pe care l-am primit. Ștefan Manasia este unul dintre numele grele din acest punct de vedere, iar Etica grunge. Sîntem generația
-
Am stat să îmi imaginez un Flo în spatele ecranului, în întuneric și cu tehno pe fundal, creând toate aceste imagini și imaginația mea a dat fail – e clar că nu am ajuns încă la versiunea care poate cuprinde mental acest grad de genialitate. Am petrecut ceva timp cu Dezintegrare (2021) înainte să mă
-
Debutul lui Robert Elekes în poezie a fost mind-blowing. Aici îmi iau dinţii-n spinare şi adio este în sine un volum genial, dar când te gândești că este abia începutul, devine puțin scary. L-am ascultat pe Robert recitând la maratonul de poezie organizat anual de Facultatea de Litere din Brașov și am rămas în minte
-
Am strigat ca o majoretă când am prins imaginea din mai aproape, cred că îl descifram mai ușor pe Nietzsche în facultate când habar nu aveam de filosofie. Nada e linia de finish a lucrărilor lui Andrei pentru mine; le-am citit ghidată de instinct, cumva într-o ordine mai cu sens decât cea cronologică. Din punct
-
Am descoperit volumul lui Deniz Otay într-una din sălile Facultății de Litere, am deschis-o la o pagină oarecare și am fost fascinată de poemul Băieți străini care mă conduc („sunt o fată artefactă/conectată la vigoarea lui marte”). Sunt, la rândul meu, o fată simplă – văd referință la astrologie și vreau să cumpăr cartea, ceea
-
Bucureștiul e un oraș care îți oferă aur în schimbul unei miiici părți a sufletului tău; ajungi să i-o donezi benevol tocmai pentru că ești prea îmbătat de magia lui ca să îți mai dai seama ce faci. Astfel am experimentat eu capitala țării noastre și nici din al treilea volum de poezii publicat în
-
American Experience (2013) era unul dintre titlurile care mă încântau cel mai tare la Andrei Dósa și am reușit în sfârșit să-l citesc prin bunăvoința autorului. Nu doar că Andrei a plecat în state prin Work&Travel, cum am făcut și eu în 2017, dar o bună parte dintre poezii sunt despre orașul în care am
-
Mă uit înapoi și dispare este un volum publicat în 2020 la OMG și are ca temă principală „boala cu coroană frumoasă”. Este prima lucrare scrisă de Teona Galgoțiu (născută în același an și lună ca mine) pe care o citesc. Ca stare generală, am simțit irealitatea lumii înconjurătoare, privită în mare parte de la
-
Lumea e oricum o idee proastă m-a dus de la primele poezii cu gândul la filmul Polar (2019). Acest lucru se datorează personajelor pe care Cătălin Lazurca le-a adus în prim-plan: răufăcătorii (oameni îmbrăcați în negru, boxeri), indienii și pirații. Povestea are loc pe mai multe planuri, toate legate între ele de personaje recurente: instructoarea
-
În Grija (2023), mi-a plăcut de la bun început să regăsesc o voce atât de similară cu a mea – vocea zillenială, microgenerația celor născuți între ’93 și ’98. În condițiile în care o bună parte din poezia contemporană mi se pare criptică, ceva de studiat minuțios, Mircea Andrei Florea nu a avut nevoie de
-
Prima mea întâlnire cu Diana are loc prin acest volum publicat inițial în 2009, când autoarea avea 25 de ani. Am căutat în mod specific să văd câți ani avea pe atunci tocmai pentru a-mi confirma sau infirma apropierea de vârsta și experiențele mele actuale. Frumusețea bărbatului căsătorit este un volum lung, ce detaliază o
-
Sunt convinsă că nu pot spune ceva nou despre „ecografitti„, volumul de debut în poezie al Ruxandrei Novac, publicat inițial în 2003. Cu toate acestea, poate că perspectiva unei persoane născute în ’98, care abia acum face incursiuni în lumea poeziei contemporane, poate încuraja mai departe la explorare, fiindcă auzim încă ecourile acestor versuri. Imaginile
