Articole etichetate cu: bookish pet peeves

Turn offs #4

Privindu-mi biblioteca, lucru pe care oricum îl fac plină de admirație zilnic, am mai descoperit un lucru care e de neacceptat pentru mine, ce ține de aspectul fizic al cărților:

FORMATUL DE BUZUNAR

Sau în general, cărțile mici ca mărime. Prefer de o mie de ori un volum greu, hardcover, indiferent cât loc îmi ocupă în bibliotecă; prefer să-mi mai cumpăr un corp de bibliotecă nou, decât să colecționez cărți mici, deseori cu un text la fel de mic. Nu-mi place să le țin în mână, nu-mi face plăcere să le privesc și chiar mă descurajează acest fapt la cumpărarea unei cărți. Din păcate, se găsesc și în biblioteca mea câteva astfel de cărți, însă nu pot renunța la ele fiindcă mi-a plăcut foarte mult conținutul sau, prin minune, au coperți frumoase. Câteva exemple:

În general, evit pe cât posibil să achiziționez altele noi. Am mai explicat și înainte că efectiv nu pot citi cărți care nu mă atrag fizic, haha. În orice caz, I like big books and I cannot lie.

 

Categorii: cărți | Etichete: | 4 comentarii

Turn offs #3

Sper să nu credeți că am eu capsa pusă în ultima perioadă și m-a apucat o furie subită legată de cărți; sunt și eu la fel de surprinsă să descopăr lucrurile care-mi displac profund atunci când citesc, dar pe care până acum n-am știut să le pun în cuvinte. De puțin timp am început să fiu mai receptivă la astfel de detalii – și anume, să înregistrez elementele care mă fac să-mi dau ochii peste cap și să exprim cu voce tare „de ce a trebuit să zică asta?” pe parcursul lecturii – și astfel, am mai reperat două clișee care mă scot din pepeni într-un roman.

Primul ar fi cel pe care l-am întâlnit, culmea, în fix ultimele trei cărți citite. Nu o să vă spun titlurile lor, pentru că ar veni ca un fel de spoiler, însă mi se pare și mie miraculos cum s-au aliniat astrele în acest fel (e mercur retrograd?) și am reușit să mă poticnesc de aceeași chestie din nou și din nou (poate am ceva de învățat de aici?). Acel lucru care m-a înfuriat în ultimele cărți citite este SCUZA PATETICĂ A SARCINII. Eu nu zic că în nicio carte, nicio femeie nu trebuie să fie gravidă; eu mă refer strict la situațiile mult prea des întâlnite de genul:

„Ai părăsit-o tu pe X, dar știai că e gravidă?” Sau mai rău, atunci când tocmai X îi face această destăinuire menită să schimbe cursul întregii istorii (nu chiar) celui care vrea să o părăsească.

Pur și simplu mi se pare ridicol ca autorul să folosească acest tertipul atunci când vrea să producă o schimbare în firul narativ. Sau mai mult decât atât, e de-a dreptul frustrant când această informație are menirea de a fi intriga în sine… și nici măcar nu e vorba de o poveste de dragoste. Vă rog, încetați, chiar nu există prea multe direcții originale în care se poate merge de aici (și nu e deloc ceva atât de șocant pe cât s-ar vrea, mai ales în romanele contemporane).

 O altă descoperire recentă de-a mea în acest scop este problema SEPARĂRII SUFLETULUI DE CORP, ce include de cele mai multe ori și SINDROMUL PERSONALITĂȚILOR MULTIPLE. Din nou, eu nu zic că nicio carte în care este explorat acest sindrom nu poate fi ceva original sau interesant, dar mi se pare extrem de lacunar să se folosească drept motivație pentru comiterea unor crime de către un personaj în contextul în care inițial nici măcar nu s-a pus problema în legătură cu starea sa psihică iar din neant, apare această soluție simplă și la îndemână care cumva leagă toate celelalte elemente. Este exact aceeași situație cu gemenii, despre care am vorbit în postarea anterioară; sunt foarte pretențioasă când vine vorba despre cărțile polițiste.

Referitor la separarea sufletului de trup, într-un context non-criminologic, găsesc foarte agasantă utilizarea acestei tehnici în general, fie că e vorba de o experiență extracorporală inconștientă sau, cum e deseori cazul la Murakami, o stare perfect conștientă de separare dintre trup și minte și pătrunderea într-un spațiu diferit. Sunt foarte sensibilă în legătură cu exploatarea stărilor psihice și abilităților de gen ale personajelor și mă deranjează atunci când tehnicile utilizate pentru aflarea anumitor răspunsuri nu fac strict referire la capacitatea de gândire a unui om obișnuit. Partea care scapără la mine este faptul că și dacă personajul este separat de corp, în viziunea mea, momentan, acest lucru nu înseamnă neapărat transcendere și iluminare, dar poate voi ajunge să cred și în astfel de lucruri. Această separare nu e neapărat un clișeu, ci mai degrabă un lucru care mă deranjează în cărți pentru că nu-l înțeleg încă pe măsură. Am vrut totuși să-l menționez aici deoarece deseori este utilizat alături de sindromul personalității multiple, când ele două semnifică lucruri diferite;

de cele mai multe ori, acest sindrom este folosit ca un factor de șoc iar cauzele și simptomele sale nu sunt exploatate suficient, pe când separarea sufletului de trup este iarăși o tehnică ce nu poate fi realizată de orice personaj, folosită ca justificare pentru aflarea unor răspunsuri sau prezicerea viitorului – tot ca factor de șoc.

Cam acestea ar mai fi două dintre ofurile mele legat de lectură. Mereu am fost pretențioasă cu romanele citite și cu atât mai mult nu voi lăsa garda jos nici pe viitor. Voi ce nu puteți suferi la cărți?

Categorii: cărți | Etichete: | 3 comentarii

Turn Offs #2

Dacă de curând am identificat un alt element care îmi face deosebită plăcere la o carte, am găsit oportunitatea perfectă pentru a continua și lista cu lucruri absolut neplăcute și nedorite de mine atunci când citesc.

IMG_2645

Pe unul dintre ele l-am reperat urmărind serialul A series of unfortunate events de curând și anume, HIPNOZA. A devenit deja mult prea clișeic ca acest pretext să fie utilizat de fiecare dată când un personaj se poartă ciudat iar aparent, faptul că a fost hipnotizat este singura explicație găsită de autor. De fapt, ce mă deranjează cu adevărat este faptul că hipnoza este utilizată ca o tehnică de manipulare într-un mod mult prea pueril, fără să se țină cont de faptul că în viața reala trebuie să existe o anumită compatibilitate între specialist și pacient, că nu oricine poate face acest lucru. Având în vedere că una dintre cărțile mele pentru copii preferate este chiar „Incredibila carte despre hipnotism a lui Molly Moon„, aș vrea să menționez că până și Georgia Byng, al cărui public țintă nu intră nici măcar în categoria persoanelor de peste 14 ani, a reușit să se folosească de această tehnică într-un mod realist. Mi se pare ridicol ca un personaj să se transforme 100% datorită hipnozei, realizată de la distanță, de către antagoniști prost construiți, fără a menționa nici măcar o parte din pregătirile necesare unui astfel de proces.

De fiecare dată când un personaj e sincer surprins de comportamentul altuia (adică nu se preface doar surprins), de obicei cineva foarte apropiat, și pune o întrebare de genul: „Ce ai pățit, de ce te porți așa?” mă aștept ca răspunsul să fie faptul că a fost hipnotizat.

Un al doilea mare element enervant despre care vreau să vorbesc în această postare este motivul GEMENILOR. Nu cred că am înghițit niciodată acest clișeu, folosit drept scuză de fiecare dată când autorul unui roman polițist nu-și mai poate explica propriile decizii literare (sau mai rău, a pornit din start de la premisa asta). Mi se pare că deja cu toții ne așteptăm ca antagonistul să aibă un frate geamăn care să fi comis fapta în locul său și așa toate detaliile se potrivesc în final (prea mult Scooby Doo aici). Poate o fi fost o idee genială primele două sau trei dăți când a fost utilizat, însă mi se pare pur și simplu de prost gust în zilele noastre să ți se pară la îndemână să inventezi un geamăn. De fapt, orice pare prea la îndemână într-o poveste este un clișeu, nu-i așa?

Atunci când te trezești cu o grămadă de indicii pe la finalul cărții și nu mai știi ce să faci cu ele pentru că toți suspecții au fost deja eliminați, ori autorul vine cu un răspuns genial care te dă pe spate ori, ghici ce, X avea un geamăn (ahem, Micuțele Mincinoase – mi-a plăcut mult schimbarea făcută în serial).

Așadar, am mai găsit două clișee absolut îngrozitoare, care pot ruina orice carte pentru mine. Voi ce pet peeves aveți când vine vorba de cărți?

Categorii: cărți | Etichete: | 1 comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: