Carrie, recenzie

*Cartea aceasta a fost tradusă de Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă. Traducerea din limba engleză pentru ediția a IV-a, publicată în anul 2014 la editura Nemira este absolut execrabilă și nu încurajez achiziționarea acestei cărți sub nicio formă.

INTRODUCERE

La început nu cunoșteam informații despre acest „traducător”, însă pe parcurs am sesizat mari lacune în ceea ce privește traducerea din engleză în română, în combinație cu stilul oarecum greoi de lectură – complet nepotrivit subiectului abordat și măreției bine-cunoscute a lui Stephen King.

În altă ordine de idei, textul suna mult prea prost pentru ideea pe care o propunea de fapt, așa că m-am întrebat: o fi vina lui King sau a traducătorului?

Așa am ajuns să aflu despre „domnul” menționat anterior, pe care voi fi sigură să-l evit pentru tot restul vieții mele. Aproape că a ruinat această primă întâlnire a mea cu Regele, însă mârșăvia sa nu s-a încheiat cu succes.

ACȚIUNE

Carrie este o adolescentă în ultimul an de liceu. Ea a fost terorizată pe întreg parcursul anilor de școală datorită felului său de a exista, practic; doamna Margaret White, mama Carriettei, este o fanatică religioasă ce și-a impus credințele asupra fiicei sale, de unde reiese teama acesteia de păcat, rugăciunile și hainele bisericoase. Romanul debutează cu scena când protagonista are prima ei menstruație, dar și prima manifestare conștientă a puterilor sale telekinetice. De aici mai este doar un pas până la a se răzbuna pe colegele care au râs de ea atâta timp, cât și pe ceilalți locuitori ai orașului Chamberlain care au refuzat să o accepte ca fiind una de-a lor. Ocazia perfectă? Balul de absolvire, când Carrie are în sfârșit impresia că este respectată de cei din jur.

Oare ce va câștiga: ideologia implantată de mama ei nebună sau dorința fetei de răzvrătire socială dusă la extrem?

PERSONAJE

Carrie este cu siguranță cel mai interesant personaj al cărții, urmată de mama sa, care oferă de asemenea și o imagine de ansamblu asupra trecutului ei și a lucrurilor care au determinat-o să urmeze acest drum al credinței. Un alt personaj relevant ar fi Sue, o colegă de la școală a Carriettei, care însă nu poate decât să privească neputincioasă și să ia uneori parte la ororile prin care protagonista trece datorită diferențelor dintre ea și ceilalți.

Carrie este un copil crescut de un părinte singur și abuziv, care și-a trăit cea mai mare parte din viață sub tutela mamei sale. Singurele lucruri ce nu erau considerate păcate de către aceasta erau rugăciunea, croitoria și satisfacerea nevoilor de bază; pentru orice altă faptă săvârșită fără permisiunea mamei, Carrie era închisă într-un beci și obligată să se roage până ce Dumnezeu o va ierta. Margaret White se blamează tot timpul pentru că nu și-a ucis copilul născut prin păcat, în special datorită faptului că observă puterile supranaturale ale acesteia încă din copilărie. În ciuda acestor brutalități și a lipsei sale de libertate, Carrie este atașată irațional de „momma” ei, chiar și în momentele cele mai drastice. Dacă doamna White nu ar fi existat, Carrie ar fi putut duce o viață normală iar sfârșitul romanului nu ar mai fi fost catastrofal, însă dacă doamna White nu ar fi existat, automat, nici protagonista noastră nu s-ar fi născut.

Aici stă tragedia acestei opere de artă: un element devastator conduce la altul, ca la domino. Niciunul nu poate exista fără cel dinainte, însă fiecare acțiune în parte este justificată iar acest joc aparent infinit se poate sfârși doar într-un punct: odată cu moartea lui Carrie. Sau nu?

Carrie, când îi este permis să fie ea însăși, este dovada clară a umanismului din ea, a inocenței și simplității. Nu puterile ei telekinetice sunt însă lucrul care o dezumanizează, ci felul în care este tratată de ceilalți – în a căror schimbare încetează să creadă. Sue înțelege aceste lucruri mult prea târziu și îi este dat să le ducă mai departe cu ea tot restul vieții. De asemenea, doamna White are și ea o lecție de învățat din toate astea, dar nimic nu se poate schimba cu adevărat după atâția ani de supunere în fața unui concept. Aceste trei personaje feminine nu sunt foarte diferite între ele, întrucât niciuna nu are un comportament rațional. Carrie este singura în măsură să contrazică această afirmație, însă este de asemenea adevărat că mulți nu cred până ce nu văd. Aceasta reușește până la urmă să-și facă vocea auzită, chiar dacă prin cel mai teribil mod cu putință. Anxietatea este cea care o avertizează de lucrul ce are să se întâmple în timpul balului, și din nefericire, intuiește corect. Cred că toți ne-am gândit la telekinezie la un moment dat, și la felul cum am utiliza aceste puteri. Combinația umilinței simțite cu puterile sale este fatală.

Ultimele două personaje foarte relevante pentru acest roman ar fi Chris și Billy, vinovații indirecți ai masacrului inevitabil, și ei de asemenea elevi ai liceului Ewen High, cărora le-a fost însă interzis accesul la bal. Chris este de asemenea cea mai mare bully a Carriettei, iar prețul plătit pentru acest lucru este scump. Relația abuzivă dintre ea și iubitul ei sunt simbolul clar pentru sufletul său negru și plin de ignoranță, reflectându-se prin dorința de răzbunare față de ea însăși, în definitiv. Sunt de părere că la fel de simbolică este și implicarea lor în această dramă: mai devreme sau mai târziu, monstrul din Carrie tot ar fi reușit să iasă la suprafață. Întorcându-mă la protagonistă, Carrie este un personaj în a cărui furie m-am regăsit foarte mult; câți dintre noi nu ar fi acționat la fel dacă am fi avut puterea? De obicei, preferăm să ne limităm la puterea imaginației în astfel de situațiii.

CONCLUZIE

Mulțumiri speciale soției lui Stephen King pentru că a salvat acest manuscris. Nu mi-a venit să cred când am văzut că romanul a fost scris în anul 1974. Temele abordate sunt foarte moderne și sunt convinsă că și stilul de scriere este clar superior celui redat de către traducător.

Din punctul meu de vedere, tema principală este hărțuirea și efectele sale; sincer, m-am bucurat enorm să aflu că oamenii au primit exact ceea ce au cerut atunci când au distrus viața unei fete nevinovate.

 Mi-a plăcut universul creat de King în orașul Chamberlain și felul comun de a fi al oamenilor. „Viața în provincie” a fost dusă puțin la extrem, însă sunt convinsă că există tot felul de astfel de comunități în America și nu numai. Mi-a plăcut felul în care absolut fiecare detaliu menționat a avut un rost mai încolo, cum toate elementele s-au îmbinat perfect și am rămas cu o stare de gol interior și fascinație. Cum spuneam, îmi pare foarte rău că la început m-am lăsat păcălită de traducerea proastă, deși subiectul m-a atras, în special fiindcă urmărisem filmul (2013) înainte. King a mai folosit și tehnica articolelor de ziar și declarațiilor martorilor pentru a descrie evenimentele ce au loc, lucru destul de original dar nu neapărat necesar, din punctul meu de vedere. Ce este cel mai uimitor la acest roman este tocmai naturalețea cu care aceste evenimente sunt relatate, King stăruind totuși asupra motivațiilor personajelor exact atât cât e nevoie. Știu doar că abia aștept să citesc și celelalte romane ale sale, căci acesta a fost de-a dreptul perfect și un must-read pentru orice împătimit al genului (horror/thriller). Atâta timp cât nu pui mâna pe aceeași ediție odioasă ca și mine, eu cred că e imposibil să nu recunoști măiestria cu care a fost clădită „Carrie” și adevărul pe care îl ascunde.

Don’t be a bully, you might get burned.

Categorii: cărți | Etichete: | 1 comentariu

Ce trebuia Octopussy să fie inițial…

img_0183

Am un jurnal păstrat încă din 2009. Am găsit câteva notițe din data de 28 aprilie 2012, când mi-a venit prima oară în minte conceptul pentru Octopussy. Acestea ar fi câteva fragmente de atunci:

Am avut iar un vis-poveste. Cica era o anume carte/serie pe care se presupune ca eu o citisem si o adorasem… Dar nu e chiar asa. In vis era vorba de o chick lit-kido-adventure-fantasy, cum imi place mie sa-i zic, unde doua surori gemene (aici cre’ca e din PLL) erau… Era ceva cu ele. Una dintre ele putea intra in corpurile si mintile oamenilor si ale animalelor si-i putea convinge sa faca orice vrea ea; un fel de hipnoza ca in Molly Moon #1. Nu stiu care-i faza dar imi surade ideea… Apoi politia vine si isi da seama de ce fac… In vis era un anumit caine pe care-l hipnotizeaza si deci am visat o combinatie intre PLL si Molly Moon…

Cred că ar fi fost interesant dacă mi-aș fi amintit dacă aș fi rămas la această idee. Becks și Hyena, în loc să sufere de o boală mintală, sunt doar niște gemene diabolice și totul se transformă într-un roman polițist. Sau cine știe, poate felul în care a ieșit e exact ce trebuia (mai ales implicarea câinelui). Voi ce ziceți?

 

Categorii: personal | Etichete: | Lasă un comentariu

Cum m-am apucat de citit?

concurs-facebook.png

*Librăria mea online preferată are noi oferte de neratat: doar cărți noi, în special cărți de beletristică

Eram în clasele I-IV. Biblioteca noastră județeană se afla la un parc distanță de școala la care mergeam. În fiecare zi, intram în clădirea veche unde se adăpostise Tudor Vladimirescu pe vremuri. Bibliotecarele mă cunoșteau, terminasem deja o fișă de lectură și abia se mai înțelegea ceva din scrisul înghesuit; nu le era frică să-mi împrumute trei-patru cărți deodată, căci mereu le aduceam înapoi la timp. Eu, de asemenea, am ajuns să cunosc fiecare raft în parte și petreceam minute întregi perindându-mă printre ele. Cel mai tare mă bucuram atunci când descopeream o carte pusă într-o categorie greșită, îmi imaginam că acest lucru era făcut dinadins și volumul respectiv căpăta o doză de mister pentru mine. Așa s-a întâmplat și cu prima dintre cărțile care m-au condus ulterior pe acest drum nesfârșit al lecturii.

Cartea se numea “Incredibila carte despre hipnotism a lui Molly Moon”. Peste ani, am căutat acest volum în disperare și l-am recitit de două ori până în prezent, efectul său fiind mai puternic de fiecare dată. Aveam, deci, în jur de șase ani și descoperisem o carte pentru copii pe care am citit-o dintr-o răsuflare și n-am încetat să mă gândesc la ea nici până în ziua de astăzi. Cel mai uimitor lucru este însă deznodământul, pe care risc să-l deconspir: bibliotecara din cartea respectivă i-a spus la final protagonistei, lui Molly, că ea a fost hipnotizată să găsească la rândul ei manualul de hipnotism ce stă la baza romanului. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc cât de similară era situația mea: găsisem cartea la biblioteca locală, într-un colț obscur, ghidată poate, fără să realizez, de doamna bibliotecară. De atunci înainte am decis să continui să citesc orice ar fi, căci nimic nu este întâmplător pe lume.

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

Link-uri utile:

http://adevarul.ro/locale/targu-jiu/targu-jiu-casa-stat-tudor-vladimirescu-inchiriat-1_50aebf9d7c42d5a6639fe2cd/index.html

http://www.libris.ro/molly-moon-and-the-incredible-book-of-hypnotism-9781509821303–p10706267.html

Categorii: cărți, personal | Etichete: | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: