Nu pot spune că am urât-o, din moment ce am reușit să o duc până la bun sfârșit. Cartea este scrisă prin 1950 așa că limbajul, chiar și tradus, este vechi (cu multe „î”-uri, dar nu numai asta); pot spune că acest limbaj, la fel ca în orice altă carte veche, mă deranjează. Povestea în sine este un fel de prequel și ne arată cum a apărut dulapul magic care duce spre Narnia. Cartea este foarte scurtă dar sunt convinsă că dacă ar fi fost mai lungă, aș fi renunțat la ea. Este o carte destul de comică.
Personajele principale sunt o fată și un băiat iar titlul cărții se referă la băiat – căci unchiul său este oarecum magician. Începutul Narniei este de asemenea prezentat, foarte asemănător cu începutul zilelor noastre – leul este un fel de Dumnezeu. Nu spun că lucrurile despre care se scrie nu sunt frumoase; dimpotrivă, cartea este destul de anti-clișeică, totul este logic și realist însă mult prea simplu și deseori plictisitor. Aș vrea să citesc următoarele cărți din pură curiozitate și doar dacă sunt la fel de scurte. Poate că dacă ar fi rescrisă conform zilelor noastre, mi-ar plăcea mai mult însă pur și simplu nu mă poate captiva această poveste, în modul în care este prezentată în acest volum. Poate că volumul următor este mai interesant deoarece începe acțiunea propriu-zisă (bănuiesc).Totul a fost perfect, ca tehnică și în teorie însă pur și simplu romanul nu a reușit să mă atingă, să mă facă să empatizez cu vreunul din personaje – care la rândul lor, sunt foarte, foarte șterse.
În orice caz, recomand cartea fanilor cărților pentru copii, celor care caută aventură și magie.
