Când spun „personificare”, mă refer exact la sensul cunoscut din școală al cuvântului: atunci când atribui unei ființe sau unui lucru trăsături omenești. Această tactică mă ajută de fiecare dată să apropii un subiect de înțelegerea mea, ajutându-mă să îl abordez într-un mod diferit. În continuare, voi oferi câteva exemple.

1. Personificarea cărților
   1. La ce mă ajută personificarea?
2. Personificarea unei țări
   1. La ce mă ajută personificarea?

Personificarea cărților

Pentru că literatura este un subiect foarte apropiat și drag sufletului meu, îmi este ușor să pornesc de aici. Chiar dacă nu ești un cititor avid, consider că această abordare te poate ajuta să îți limpezești gândurile. Haide să luăm drept exemplu o carte celebră, precum „Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne. Dacă aceasta ar fi o persoană, cum ai caracteriza-o (firește, în urma lecturii)?

Aș spune că e destul de greu să rezonezi cu ea pentru că vine din alte timpuri și nu avem foarte multe referințe comune. Pe de altă parte, mă intrigă faptul că îmi oferă o perspectivă interesantă asupra păcatului, care poate fi păstrată la nivel universal. Voi recunoaște și că mă încântă să o cunosc faptul că este populară; am vrut să îmi formez propria opinie despre ea și din acest motiv am abordat-o.

Acum, voi lua drept exemplu o carte ce mie nu mi-a plăcut: „Intrusul” de Iain Reid. În aceeași manieră, voi spune că: nu mi-a făcut plăcere întâlnirea cu ea deoarece aveam așteptarea să fie originală; în schimb, am regăsit o formă de existență foarte similară cu ce cunoșteam înainte. Eu îmi doresc să am experiențe cât mai variate, iar întâlnirile repetitive mă fac să simt că stagnez. Din acest motiv, nu am putut forma o conexiune emoțională hrănitoare și am decis astfel că reprezintă ceva de evitat.

La ce mă ajută personificarea?

• Observi cum descrierile de mai sus nu reprezintă vreo formă de atac, ci un mod personal de exprimare? Sigur, formula personificării nu poate merge întotdeauna până la capăt, mai ales în cazul lucrărilor de artă, dar ea redirecționează focusul asupra propriilor noastre nevoi – lucru sănătos de făcut atunci când exprimăm o opinie.
• O astfel de abordare ne ajută să ne identificăm propriile nevoi – care sunt lucrurile necesare pentru ca noi să evoluăm. Spre deosebire de a fi supărați sau furioși că o carte nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre, ne este mult mai de folos să analizăm lucrurile în raport cu experiența personală și să le articulăm sub forma de „I sentences”. Astfel, chiar dacă am simțit frustrare după o anumită lectură, o putem transforma în ceva benefic psihicului nostru.
• Ce spune despre noi faptul că ne-am fi dorit ca lucrurile să fie altfel? Cum altfel? Consider că este util să ducem aceste imagerii până la capăt, tot în raport cu o mai bună înțelegere a nevoilor personale. Ca pas următor, știm mai bine ce să alegem sau nu pe viitor, astfel încât să ne alegem cu o experiență mai benefică.

Personificarea unei țări

Un lucru pe care tot încerc să-l explorez, mai ales având cunoștințe precare de istorie și geografie, este personificarea țărilor lumii. Desigur că informațiile deținute despre subiect sunt prețioase și pot umple foarte multe goluri în personificare, dar acestea nu trebuie deloc despărțite de sentimentele și intuițiile proprii.

De exemplu, mă gândesc adesea la România. Cum aș caracteriza-o dacă ar fi o persoană? Mie mi se pare că este o femeie (influența substantivului propriu la feminin) care a suferit foarte mult și, deși suferința ei a fost poate validată din exterior, ea încă nu o poate procesa. A suferit abuz după abuz, pierdere după pierdere și nu pare că își poate reveni, deși la exterior este extrem de frumoasă. Sincer, mă identific cu imaginea mentală pe care mi-am creat-o despre țara în care m-am născut și trăiesc.

Pentru a forma această imagine mentală, mă folosesc atât de versurile imnului național, cât și de starea pe care mi-o transmite de fiecare dată când îl aud; folosesc mărturiile pe care le-am parcurs despre efectele comunismului în România, despre oribilele suferințe cauzate de cenzură și uniformizarea poporului. Mă folosesc de ce văd în jurul meu – de la mentalitatea colectivă la știrile de la televizor și comentariile pe care românii le lasă la postări pe social media. Nu în ultimul rând, compar felul în care mă simt în și cu privire la România față de alte țări.

Aș putea renunța de tot la limba noastră și la obișnuințele de aici? M-aș putea simți „mai acasă” în altă parte? Cât de atașată sunt de această „persoană”, care e parte din identitatea mea? Cum pot fi la pace cu ea când ea refuză să se ridice de jos? Cât de tare mă influențează durerea ei pe mine? Și întrebările continuă…

La ce mă ajută personificarea?

• Este indubitabil faptul că țara unde te naști și unde crești reprezintă o mare parte a identității tale. De cele mai multe ori, se întâmplă să fii nevoit să găsești un mod propriu de a te raporta la ea, întrucât perspectiva îți poate fi puternic influențată de cei din jur – de la profesorii din școală la titlurile din ziare. Cum orice țară are o istorie complexă, cu regiuni și dialecte diferite, și a trecut prin nenumărate transformări de-a lungul secolelor, este mult mai ușor să te gândești la ea ca la o persoană, mai ales când încerci să o cunoști cu adevărat.
• Poți personifica și alte locuri, țări în care te gândești să te muți sau care te intrigă din diverse motive. De exemplu, eu simt o mare atracție față de Italia. Ce fel de persoană este Italia pentru mine, în baza cunoștințelor și prejudecăților mele (nici acestea nu trebuie ignorate) despre ea? Care sunt caracteristicile sale în viziunea mea? Prin identificarea acestor răspunsuri, ne întoarcem la ce spuneam mai devreme: personificarea ajută la identificarea nevoilor personale și poate sta astfel la baza unor decizii importante.
• Cine ești tu în raport cu identitatea ta națională? Dar față de alte țări ale lumii, așa cum le vezi tu? Nu uita că generalizările nu sunt niciodată reale sau sănătoase, astfel că ar putea fi util chiar să îți notezi preconcepțiile despre anumite state. Ajungi astfel să îți identifici credințele limitative, care reprezintă probabil cauzele blocajelor pe care le resimți la nivel emoțional în anumite contexte.

Acestea sunt doar două exemple, la îndemâna mea, despre cum ne poate ajuta personificarea în viața de zi cu zi. Nu trebuie niciodată să uiți însă că tu ești creatorul propriei realități și că orice vezi în exterior, vezi de fapt în tine; tot ce există este o oglindă a ta, pentru că tu dai lucrurilor sensul existenței tale.

Îți poți personifica animalul de casă (ceea ce mulți facem deja) sau mobilierul din dormitor; plantele, un tablou, cerul dintr-o noapte specială. Astfel, înveți despre preferințele și nevoile tale, despre ce te animă, ce te înfurie, ce te ajută sau nu să fii cine ești. Cu alte cuvinte, personificarea te poate ajuta să aduci inconștientul în conștient.

Nu reprezintă doar o tehnică pentru scriitori, ci un truc util, care pune un spațiu sănătos între tine și orice lucru care îți provoacă emoții. Ce simt? De ce simt astfel? Ce nevoi am? Ce credințe se ascund în spatele gândurilor? – toate acestea pentru a clarifica mai departe răspunsul la întrebarea fundamentală „cine sunt eu?”.