cărți
-
Mă întrebam la Sînt alta dacă, oare, această voce feminină, dar nu mereu blândă îi este caracteristică volumului sau Svetlanei în general și cred că am răspunsul; Gravitație este un poem-fluviu pe care l-am urmărit cu și mai mare plăcere, cel mai probabil datorită temelor abordate. Decesul părinților și, implicit, ruperea legăturii cu originile, suferința
-
După ce am citit Eschiva și Mica mea inimă de om singuratic, Soare frumos mi-a confirmat că talentul cel mare al lui Vlad este crearea imaginilor puternice, pe care le păstrezi cu tine. O combinație între meme-uri contemporane și umorul unui Peter Pan de Codlea – el, prietenii lui, fostele iubite, părinții lui – toți
-
Reușesc în sfârșit să pun mâna pe un volum de-ale lui Leac. M-a inspirat faptul că citeam Celebrul animal al lui Lazurca în paralel; mai citisem cartea cu limericks, dar nu e același lucru. Știam că îmi va plăcea probabil orice volum publicat de el (unul dintre titanii poeziei contemporane), dar acum am și argumente,
-
Truman Capote este unul dintre autorii mei preferați atât datorită binecunoscutului său lirism, cât și temelor pe care le abordează, fiind un fel de outcast el însuși. Am citit O vară de răscruce știind că este un manuscris neterminat, recuperat după 40 de ani și am câteva perspective de oferit aici. Mai departe de faptul
-
Dacă feminitatea ar fi un volum de poezii, ar fi Sînt alta. Este prima oară când o citesc pe Svetlana, așa că nu știu dacă acest stil o reprezintă în general, dar mie volumul mi-a transmis, mai presus de orice, o stare de tandrețe până la erotism. După cum ne spune Andrei Codrescu pe coperta
-
Cartea plantelor și animalelor (2023) e prea mare de mine, dar m-am încumetat să o citesc; i-am acordat timpul necesar. Cu toate acestea, pot doar să întrevăd cu ochiul minții adevărata sa dimensiune. După toată experiența de viață și de scris a Simonei, ea ne oferă această enciclopedie în dublu sens, precum textele. Nu este
-
„e greu să scrii un poem/și să nu te gândești/instant la dragoste/sau la mama” Astfel scrie Lena în o cană de noviciok la bătrânețe, volumul ei de debut din 2020, unul dintre cele mai puternice pe care le-am citit. Încă de la început aflăm cine e: o fată care își dezamăgește familia urmând acest drum
-
Poezia Angelei Marinescu din această antologie m-a transportat într-un univers care, deși descrie cele mai tenebroase niveluri ale experienței umane, mi-a părut o a cincea dimensiune demnă de una dintre cele mai bune poete pe care le-a avut România vreodată. Pe măsură ce citeam mă întrebam de ce nu este inclusă în curricula școlară, de
-
Tagliatelle allegro (2024) descrie perfect experiența acestei cărți: bucăți mici și fluide de text, fragilitate și parcă un abur care se ridică din pagini. Un volum ce poate fi citit dintr-un foc despre desprinderea de un alt suflet – o experiență mereu profund transformatoare. Printre aceste bucăți sunt strecurate și texte de tipul wishful thinking
-
Nu mi-e clar dacă Vonnegut a intenționat să scrie o distopie sau o utopie prin Leagănul Pisicii. Cartea mi-a amintit foarte tare de Jurnalul lui Palahniuk. Nu mi-a plăcut la fel de mult ca Abatorul Cinci, dar Vonnegut e cu siguranță în ascensiune printre autorii mei preferați. Dacă te întrebi cum ajungi de la creatorul
-
Not the dog! Mica mea inimă de om singuratic este genul de poveste în care lucruri din ce în ce mai groaznice i se întâmplă bietului protagonist, dar, din fericire, cele mai multe sunt dirijate de mintea lui de om foarte anxios, ceea ce le duce mai mult în sfera imaginarului. Pe de altă parte,
-
Mi-a plăcut mult Eva și ceilalți, prima carte de-ale Cristinei Ispas pe care am citit-o. Lectura mi s-a părut greoaie la început din cauza descrierilor lungi, dar mai mult din cauza fontului prea mic al textului. După ce m-am deprins cu personajele, puțin ca în experiența cu romanul lui Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt
-
o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine (2018), spre deosebire de primul volum al lui Robert, ne implică în abisul interior al unui bărbat de 33 de ani în mod cât se poate de direct. Protagonistul (sau eul-locutor) își asumă aici mizeria din jur mai mult decât personajele din Aici îmi
-
Nu îmi dau seama dacă e mai bine să ai un mic know-how despre Vlad Drăgoi sau e mai satisfăcător să plonjezi direct în textele lui. eschiva a apărut acum 10 ani (dar a fost reeditată în 2021 cu suport audio), când el avea 28. Esențial e faptul că Vlad este un performer foarte bun
-
Un râs ca un zgomot de sticle sparte (2024) mi-a amintit pe alocuri de Frumusețea bărbatului căsătorit al Dianei Geacăr, prin tonul confesiv vizavi de o relație din trecut și etapele de vindecare prin care treci în urma ei. Cu toate acestea, volumul Cristinei Drăghici este mult mai complex și abordează teme de interes global,
