cărți
-
Despre biocharia.ritual ecolatru (2020, 2022) au vorbit mulți & rezonez când volumul este caracterizat drept avangardist, dar și criptic, barbian; inovator prin formă și idei; înspăimântător prin tematica post-apocaliptică; o carte scrisă pentru „familiie de cyborgi care vor popula planeta noastră într-un viitor ce frizează grotescul, dar nu și fezabilul”, conform lui Andrei-Codrin Bucur. Imaginează-ți
-
Florin Gherman debutează puternic cu Noaptea meduzei (2025). Cele 22 de poeme selectate pentru acest volum conturează un univers meta (“o seră 5D”) în care valuri de suferință se îmbină cu victoria supraviețuirii. Cel mai asemănător poet contemporan cu care îl pot compara este un “cvasi-florin”, zis și Flo Popa. Se regăsește aici ceva din
-
Patricia Lockwood mă impresionează din ce în ce mai tare. Nimeni nu vorbește despre asta (2021) păstrează atât temele autobiografice din Motherland Fatherland Homelandsexuals, cât și imaginile suprarealiste pentru a ne oferi o capodoperă (post)modernă. Nu este nimic criptic aici, Patricia a scris despre lumea în care trăim cu toții, atât de mult încât uităm
-
Motherland Fatherland Homelandsexuals (2014) mi-a atras atenția atât prin titlu, cât și prin designul copertei. Imaginea nu este deloc înșelătoare: Patricia Lockwood chiar ne-a oferit poezii despre ființe hibride sau animale antropomorfizate; volumul conține un singur poem confesiv, narativ. În rest, backgroundul&influențele autoarei reies prin intermediul temelor abordate. Cine empatizează cu Bambi, Monstrul din Loch
-
Nu cred că acest om a scris vreo frază plictisitoare în viața lui. Își merită absolut toți laurii, este Autorul de care avem nevoie, pe care merită să-l slăvim; să-l lăsăm să ne arate ce-i cu lumea asta (reală și literară). Viciu ascuns ni-l prezintă pe Doc, detectiv particular din LA, pe care o fostă
-
Ștefania Mihalache este oficial unul dintre poeții mei români preferați. Cronica Akasha (2021) oferă un univers gotic, cu inserții autobiografice și imagini suprarealiste în care personajele recurente livrează mesaje despre „viața de după viață” în paralel cu cea a celor încă vii. Cartea îi este dedicată postum tatălui autoarei, Ion Mihalache, din al cărui jurnal
-
Medusa (2024) m-a furat la început prin imagini, fapt pentru care am realizat o analiză amănunțită a fiecărui poem în parte. Voi prezenta în continuare concluziile la care am ajuns. Cred că Ritei îi ies cel mai bine poemele cotidiene, nu atât de mult cele cu inserții suprarealiste; volumul reprezintă un mix între cele două.
-
c u t i c u l a r (2017) este unul dintre cele mai bune volume pe care le-am citit. Pot doar să îmi închipui evoluția lui Mihók în volumele mai recente. Majoritatea poemelor îi sunt dedicate Nataliei, în onoarea despărțirii – iată cum poți să scrii despre această experiență umană într-un mod care
-
Oare la fel de stângaci se simt și alții care au citit Sputnik în grădină (2020) când aleg să vorbească despre el? Ce ne-a oferit Gabi Eftimie este un dar extrem de prețios, cu imagini puternice atât ad litteram, cât și în cuvinte; „un volum eco” nu descrie această experiență suficient de bine – nu
-
sisteme de fixare și prindere (2016) este sora Ultimei familii tradiționale; perspectiva feminină asupra rolului de părinte, mai întâi în expectativă, apoi imersiune în viața în patru, totul culminând cu întoarcerea la propria origine – o cartografiere superbă. Primul și A doua, primele capitole ale volumului, descriu procesul gestației, cu toate fricile și revelațiile pe
-
Anne Sexton se încadrează pe linia Plath–A.Marinescu–Lana del Rey; femeie căreia vocea morții i-a șoptit în ureche până când, în cele din urmă, s-au sărutat timpuriu. Așa ne place să spunem când cineva își pune capăt zilelor, că ar mai fi avut timp, dar nu avem de unde ști ce presupunea contractul său cu viața.
-
Am ajuns la maki for 2 după ce am citit un eseu scris de Andrada Strugaru despre dislocarea antropocentrismului în poezia română postdouămiistă; fie nu am acordat suficientă atenție, fie chiar nu am mai citit un volum de poezii care să abordeze atât de bine această tematică până acum. Încep cu o afirmație tare: maki
-
Cred că Brautigan e primul beatnic pe care îl citesc (intenționat); îmi place să deschid antologii poetice fără să știu prea multe despre autori – frumusețea în a te afla încă la începutul călătoriei poetice. În baza referințelor mele de până acum, Brautigan seamănă cel mai mult cu Bukowski; același stil liber, bittersweet, abordând teme
-
Satao (2020) este un volum care se remarcă prin câteva poeme bune, majoritatea scrise într-un registru grav, în cel mai bun caz melancolic. Satao este numele unui elefant care a fost ucis de braconieri „pentru a potoli cererea avidă de fildeș din țări îndepărtate”; această temă, a sacrificiului exagerat în schimbul recompenselor mărunte, reunește într-un
-
Cred că Antistene ar fi fost mândru să citească Dmitri:genul cinic; Dmitri a surprins perfect această perspectivă asupra vieții, fără a rămâne însă blocat în rigorile școlii grecești. Sigur, regăsim influențele științelor exacte în acest volum, ceea ce este minunat, adaugă plusvaloare și originalitate. Mai mult decât atât, „genul cinic” vine în continuarea genurilor literare
Cristina Boncea 