Prima mea întâlnire cu Sjón a fost una plăcută. Îl asemăn cu Don DeLilo ca stil, acum, după ce am terminat de citit scurta poveste despre Mánasteinn. La o primă impresie, cred că mi-ar face plăcere să citesc și alte lucrări de-ale autorului.
Introducere
Am cumpărat cartea exact pentru că îmi doream să parcurg o carte scrisă de Sjón, după faima de care s-a bucurat Vulpea albastră la vremea ei. Pe aceasta s-a întâmplat să o găsesc pe Vinted și este o lectură ce putea fi terminată în vreo două ore. Dezvăluirea de la sfârșit ne dă de înțeles că este chiar vorba despre o auto-ficțiune, ceea ce m-a făcut să ofer un rating neutru acestei scurte povești.
Despre ce este vorba
Mánasteinn este un adolescent care trăiește ca o fantomă în Reykjavik, pe vremea gripei spaniole. Acesta oferă servicii sexuale bărbaților din zonă și este pasionat de cinematografie; cele două caracteristici îl definesc cel mai bine. Datorită pasiunii sale, vede lumea într-un mod care îmbină cruda realitate din jur cu imaginile colosale din filmele pe care le vizionează la cinema.
Când gripa răpește zeci de suflete din zona în care locuiește, realitatea băiatului devine cu atât mai sumbră, dar se potrivește parcă mai bine fundalului său sufletesc. Din acest motiv, este mai puțin afectat de moartea la care este martor și mai mult interesat să își observe semenii. Nutrește sentimente profunde de admirație pentru o tânără motociclistă care îi seamănă cu un personaj dintr-un film; misterioasele sale apariții oferă și mai multă substanță cărții lui Sjón.
Ce mi-a plăcut
Cartea este ușor de parcurs, fiind alcătuită din pasaje și capitole scurte, sub forma unei biografii. Deși nu știam nimic despre această perioadă din istoria Islandei și nici despre Islanda în general, am reușit totuși să mă transpun în poveste și să găsesc elemente care să rezoneze cu experiențele mele.
Desigur, cel mai la îndemână eveniment global pe care îl pot pune în comparație cu gripa spaniolă este pandemia de Coronavirus; scenele descrise în carte nu sunt cu mult diferite de cele din spitalele noastre cu ceva ani în urmă. Când ești înconjurat de atâta moarte, singurătatea poate deveni chiar un sprijin – reprezintă o dovadă a longevității tale.
Mi-a plăcut misterul care dăinuia în jurul majorității pasajelor și felul în care au fost intercalate, fără a fi însă complet abstracte sau de neînțeles. Povestea este lineară în mare parte, știi unde începe și unde se termină, mai ales având drept reper și anii despre care ni se povestește. Mi-a plăcut, de asemenea, modul în care propozițiile finale au îmbrăcat toate cele spuse înainte, închegând toate elementele poveștii.
Concluzie
Cu siguranță voi mai alege să-l citesc pe Sjón. Ceva despre stilul său de scriere rezonează cu mine. De la cuvintele alese până la aspectele asupra cărora a decis să pună reflectoarele și starea de vid în care m-a transpus ca spectator, toate acestea reprezintă pentru mine argumente solide pentru a-mi crea o părere pozitivă despre acest microroman.
