Cel de-al cincilea roman pe care îl citesc de la Radu Găvan vine ca o lovitură de ciocan precum cele descrise în carte: inevitabilul s-a întâmplat, iar eu sunt complet dezamăgită de Câine negru, porumbel rătăcitor.
Introducere
În acest scurt roman în format de buzunar, de doar 230 de pagini, parcurgem povestea din bucăți a mai multor crime. Toate acestea au loc în proximitatea aceluiași sat românesc nenumit, principală fiind moartea brutală a unei tinere femei. Ce au în comun aceste crime este că făptașul nu a fost identificat până în prezent, la fel cum patternul criminalului a rămas neclar. Prin intermediul multiplilor naratori de natură non-umană, ajungem să descoperim cauza întunecată a morților misterioase.
Ce nu mi-a plăcut
De câte ori merge ulciorul la apă? În cazul lui Radu Găvan, a treia oară a fost prea mult pentru mine. Avantajul la Câine negru, porumbel rătăcitor a fost faptul că am terminat lectura în trei zile, nu în trei săptămâni, cum a fost cazul romanului Isus din întuneric.
Înainte de acela, care s-a aflat totuși în topul favoritelor mele de anul trecut, am mai citit și Diavoli fragili, o altă carte construită din piese de puzzle ce trebuie bine puse la cap la cap de către cititor astfel încât povestea să aibă sens. Ei bine, nu am mai fost dispusă la a face același lucru și pentru ultima lucrare a lui Radu, care până mai ieri era autorul meu preferat din România.
Pe lângă faptul că m-am plictisit să dau peste același tip de structură, nu pot spune că m-a impresionat povestea în sine sau că am putut rezona cu vreun personaj. Sigur, faptul că din paginile cărții ne vorbesc elementele naturii sau diverse obiecte neînsuflețite conturează un oarecare romantism, însă nu a fost nici pe departe suficient pentru că eu să am o experiență plăcută cu ea.
Mai mult decât atât, tematica din ultimele trei cărți publicate de Radu Găvan este identică: întuneric, crime, întuneric ce face oamenii să comită crime. Am nevoie de mai mult de atât, mai mult decât talentul sau capacitatea de a face o poveste să sune verosimil, pentru a-mi putea dedica în continuare vremea acestui univers auctorial.
Din păcate, nu mă pot abține să nu menționez că, citind Câine negru, porumbel rătăcitor am gândit că este o versiune gotică a serialului Las Fierbinți. Mi s-a părut un fel de parodie întunecată, cu personaje tipic românești precum Nea Caisă și plină de clișee literare (răzbunarea tatălui îndurerat, copilul răpit din fața casei, părinții morți într-un accident de mașină) pe care nu-mi mai doresc să le parcurg.
Ce mi-a plăcut
Nu sunt nerecunoscătoare; Radu mi-a trimis câte un exemplar din ultimele sale creații, care până acum atingeau părți din mine într-un mod satisfăcător. De această dată însă nu găsesc la fel de multe merite romanului său.
Îmi plac romanele polițiste și îmi plac, de asemenea, romanele scurte – iată aici două calități indubitabile ale cărții de față. Uneori, îmi place și când se alternează între mai mulți naratori, deoarece acest lucru îți oferă o perspectivă mai largă asupra poveștii principale.
Un alt punct forte al lui Radu Găvan, inclusiv la romanul de față, este faptul că scrie “curat”; înțelegi de unde să-l iei. Din punct de vedere tehnic, stilul său este ireproșabil. Tocmai de aceea este atât de ușor de citit, iar scrierile sale te lasă cu niște imagini foarte clare în minte în urma lecturii.
Concluzie
Acest roman nu a fost potrivit pentru mine, având în vedere lungul meu istoric cu lucrările lui Radu. Cu siguranță ar fi impresionant pentru cineva care abia acum ia contact cu arta sa. Mie mi s-a părut ostenitor să parcurg o poveste atât de similară cu cele dinainte, iar pe viitor aș avea nevoie de ceva cu totul diferit pentru a continua această idilă literară.
