Arta corpului este cea de-a doua carte pe care o parcurg de la Don DeLillo și pot spune că mi-a plăcut puțin mai mult decât Punctul Omega sau, cel puțin, că am reușit să înțeleg mai bine direcția artistică a acestui autor. Îmi vine să spun că Don DeLillo este ce mi-aș fi dorit să fie Murakami.
Introducere
Arta corpului este o carte scurtă, de 148 de pagini, care ne spune povestea unui doliu. Are o tentă de realism magic, iar aceasta îmi pare deja o marcă a autorului. Personajul principal este Lauren, un body artist care își pierde subit soțul prin sinucidere. Până la finalul cărții, urmărim ce efecte are această moarte asupra ei și care sunt modificările perceptive ce apar.
Ce mi-a plăcut
Mi-a plăcut modul în care a fost scrisă cartea, altfel nu aș fi dus-o la bun sfârșit. Genul acesta de povestiri, ușor abstracte și care au la bază apariții sau dispariții stranii nu sunt pentru mine, de obicei. De aceea am spus la început că microromanele lui DeLillo sunt ceea ce mi-aș fi dorit să fie mult mai complexele romane ale lui Murakami: cei doi se aseamănă în ceea ce privește modul de expunere, însă DeLillo are de câștigat pe partea de coerență, din punctul meu de vedere.
Prin urmare, mi-a plăcut să trăiesc în această lume clar conturată, cu gânduri și senzații inteligibile, dar și un strop de “nu-știu-ce” care oferă farmec lecturii.
Ce nu mi-a plăcut
Nu este vorba despre autor sau carte în sine, ci pur și simplu despre acest tip de subiect și subgen literar. Cartea are oarecum un final fericit, însă totul rămâne criptic, într-o sferă a irealului. Avem în principiu de-a face cu două personaje, dintre care nu știm a cui formă este “mai reală”. Totul decurge într-un mod lent, dar care îți stârnește curiozitatea, te menține acolo. Din acest punct de vedere, Arta corpului a fost exact ca un spectacol de body art, cum este el ulterior descris – este o artă în artă.
Așadar, pot spune că am sentimente mixte față de această lucrare: nu-mi place să fiu manevrată astfel de către un autor, fără să mi se ofere resurse sau sprijin pentru a trăi pe deplin alături de personaje, dar, pe de altă parte, înțeleg perfect de ce anumite povești nu pot fi spuse decât așa, întrucât se aseamănă foarte mult cu senzațiile umane trăite în astfel de situații (moartea cuiva drag).
Concluzie
Nu este o carte profundă, din punctul meu de vedere, însă este o lectură plăcută, care te unge precum o alifie pe suflet. Dacă ești fan al poveștilor abstracte sau al subgenului de realism magic, cu siguranță Arta corpului îți va fi pe plac! Don DeLillo este un scriitor interesant, care cu siguranță are multe de oferit prin lucrările sale.
