Este cea de-a doua carte de ficțiune scrisă de Simone de Beauvoir căreia îi acord o singură stea, ceea ce mă convinge definitiv să mă aplec pe viitor doar asupra lucrărilor sale non-fictive. Am amânat mult timp această lectură și consider că este un semn că nu toate cărțile populare trebuie neapărat și parcurse într-o viață.
Introducere
Cartea conține trei nuvele în cele 220 de pagini ale sale: Vârsta discreției, Monolog și Femeia sfâșiată. Prima dintre ele mi-a stârnit curiozitatea, m-a angrenat în lectură și a rămas favorita mea. În schimb, ultima dintre ele, cea care și oferă numele acestui volum, este cea mai lungă și a reprezentat cea mai chinuitoare lectură. Monolog este exact ceea ce sugerează și titlul: un lung discurs al unei femei ajunsă la capătul puterilor și sufocată de presiunea din jur.
Despre ce este vorba
Mai exact, Vârsta discreției ne prezintă o femeie vârstnică, soție și mamă, care nu își dă seama de credințele sale limitative până ce nu apare o situație de criză, menită să o facă să își reconsidere o bună parte din viață și identitate. Am rezonat cel mai mult cu această femeie, care nu dorește să își lase vârsta să o definească, dar, în același timp, caută să facă un tot unitar din existența sa, nedorind să accepte idei diferite pur și simplu, fără a le trece prin filtrul personal și a face pace cu ele.
Monolog mi-a rămas cel mai puțin în minte, nu am rezonat cu modul de expunere a povestirii și nu mi-au fost prea clare nici faptele descrise de naratoarea noastră. Este vorba despre saturația resimțită față de exterior, de rude și cunoscuți, dar și despre înfruntarea singurătății. Singurătatea este o temă comună tuturor celor trei nuvele.
Femeia sfâșiată, fiind și cea mai complexă dintre povestiri, este prezentată sub formă de jurnal al unei femei în vârstă de patruzeci și ceva de ani, al cărei soț are o aventură. Acest lucru i se pare insuportabil, iar starea ei de sănătate mentală se înrăutățește treptat. Cea mai terifiantă realizare pe care o are este faptul că și-a construit identitatea în jurul familiei și s-a dedicat tot timpul fericirii celorlalți.
Ce nu mi-a plăcut
Rareori pot spune acest lucru despre o carte, dar nu mi-a plăcut nimic. Ultimele cincizeci-șaizeci de pagini m-au ținut într-un reading slump teribil și am vrut să termin lectura doar pentru a bifa acest titlu atât de cunoscut pe lista mea. Voi face din ce în ce mai puține concesii din acest punct de vedere pe viitor. Recent, am făcut aceeași greșeală cu Împăratul Muștelor, dar acea lectură mi-a produs puțin mai multă încântare decât Femeia sfâșiată.
Cartea a apărut inițial în anul 1967 și, îndreptându-mă cu pași lenți și dureroși înspre finalul ei, nu am putut să gândesc constant decât faptul că în 2023 nu ar fi putut exista o astfel de carte. Nuvelele reprezintă un fel de cimitir al femeilor din trecut, al generațiilor care au înțeles și acceptat iubirea drept sacrificiu de sine, al doamnelor oprimate în moduri directe sau subtile pentru a nu exista, practic. Din acest motiv lectura mi s-a părut îngrozitoare, la fel precum cealaltă nuvelă parcursă de la De Beauvoir, Criză la Moscova.
Dintr-o perspectivă modernă, tragedia acestor femei sfâșiate, cele trei protagoniste ale autoarei, nu are noimă. Înțeleg de ce s-a ajuns la acel grad de suferință, însă nu pot empatiza. De aceea am și rezonat cel mai bine cu femeia vârstnică din prima povestire, tocmai pentru că durerea ei consta în ceva propriu, în schimbarea concepțiilor sale și nu în faptul că soțul și familia ei i-au dictat realitatea. Mă bucur că feminismul a căpătat o formă atât de puternică în zilele noastre încât ne permitem să plecăm din relații cu mult înainte ca viața să devină un coșmar.
Feedback emoțional
A fost o corvoadă să termin lectura din motivele prezentate anterior: faptul că nu am putut rezona sau simți compasiune față de ultimele două protagoniste din nuvele. Consider că această lucrare poate reprezenta doar o relicvă, un tablou al trecutului, nu o operă de artă nemuritoare, precum au reușit atâția alți autori să scrie.
Sunt convinsă că textele non-fictive ale lui Simone de Beauvoir își merită laudele și că această femeie a reușit într-adevăr să creeze un mare impact în ceea ce privește feminismul. Referitor la ficțiune însă, îmi doresc să nu mai deschid niciodată vreo carte scrisă de ea, fiindcă simt cum fiecare propoziție îmi extrage forța vitală.
Concluzie
Femeia sfâșiată este o colecție de trei nuvele care pot fi ignorate. Personal, nu am găsit valoare în aceste povestiri din niciun punct de vedere. Prin urmare, dacă nu ai încă o toleranță suficient de scăzută pentru femeile a căror conexiune cu propria viață este inexistentă și care își plâng regretele neîncetat, cartea lui de Beauvoir s-ar putea să fie ultima picătură de care ai nevoie pentru a ajunge acolo.
