Elena Ferrante – Fiica ascunsă | Film vs. carte

După ce am citit „Fiica ascunsă„, eram sigură că ecranizarea va face mai multă lumină în privința unghiului din care trebuie privită această poveste. Cu toate acestea, filmul a fost atât de fidel cărții încât am rămas în minte cu aceeași enigmă.

  1. Aspecte fundamental diferite
  2. Comentariu asupra titlului
  3. Intriga filmului pe scurt
  4. Întrebări și gânduri provocate de film
  5. Concluzii

Aspecte fundamental diferite

Există câteva aspecte fundamentale care au fost schimbate în film comparativ cu romanul: în primul rând, acțiunea are loc într-o stațiune grecească, nu una italiană, iar restul personajelor în afară de protagonistă nu provin din Napoli, ci din State. Mi-ar fi plăcut mult mai mult să văd o producție italiană, cu actori italieni, chiar dacă Leda nu are ea însăși această origine. În carte, mi s-a părut un aspect foarte important faptul că celelalte personaje erau napolitani, având în vedere semnificația acestui lucru pentru Elena Ferrante.

Foarte puține lucruri au lipsit din film în comparație cu romanul. Unul dintre ele este existența unei amice care venea frecvent să se joace cu fiicele Ledei, ocupând rolul „părintelui temporar și mereu disponibil”, ceea ce o făcea pe Leda să pară o mamă inadecvată din cauza acestor așteptări nerealiste ale copilelor.

Un alt aspect pe care l-am sesizat a fost reacția Ledei atunci când una din fiicele sale i-a stricat păpușa din copilărie. În carte, ni se descrie cum protagonista a pălmuit-o cu sete, în timp ce în film nu apare nicio secvență de acest tip. Consider că elementul de violență merita portretizat pentru a arăta și această fațetă a mamei copleșite de stres, dar și de propriile triggere nelucrate. Pun asta în seama faptului că, în film, cu toții sunt americani, nu italieni – unde îmi imaginez eu că abuzurile asupra copiilor aveau mai adesea această formă decât în State.

În schimb, filmul abundă de scene sexuale, pentru a completa imaginea unei tinere Lede plină de viață și pasională. La aproape 50 de ani, femeia este la fel de carismatică, însă avansurile ei nu își mai au locul în contextele în care ea le manifestă. Probabil și această constatare, această nepotrivire a fost complet voită de producători. În carte, nu mi s-a părut atât de inadecvată purtarea ei precum în film.

Comentariu asupra titlului

Un alt lucru curios pentru mine a fost chiar titlul – „Fiica pierdută„. Din cunoștințele mele, cuvântul „lost” are doar acest sens în limba engleză, nu și sensul de „ascunsă”, așa cum a fost tradusă cartea în limba română. Și mai curios este faptul că, în original, titlul cărții era „La figlia oscura„, unde „oscura” înseamnă „dark/întunecat”. Acord importanță acestui aspect deoarece mi se pare că joacă un rol esențial în înțelegerea mesajului poveștii – atât în cazul romanului, cât și al filmului.

Așadar, despre ce este vorba, până la urmă? O fiică pierdută? Avem și acest cadru, mai la început, când Nina își pierde pentru puțin timp fetița pe plajă. Acest lucru îi aduce în minte Ledei o scenă din trecut, când una dintre fiicele sale se pierduse tot pe plajă. Cu toate acestea, nimic altceva din carte sau din film nu ne îndreaptă atenția spre o fiică pierdută, însă fiice „ascunse” sau fiice „întunecate” pot fi reperate în sens metaforic cu mai multe ocazii.

Intriga filmului pe scurt

După cum am spus și în recenzia cărții, acțiunea este foarte simplă: Leda, o profesoară de 48 de ani pleacă singură în vacanță. Pe plajă, întâlnește o familie numeroasă și gălăgioasă, printre care identifică și o tânără cu o fetiță de câțiva anișori care îi amintește foarte bine de propria ei versiune de mamă tânără. Astfel, în fiecare zi, Ledei îi sunt declanșate amintiri referitoare la creșterea celor două fiice ale sale de una singură, până în punctul în care a cedat. În prezent, Nina, mama fetiței de pe plajă, este și ea pe punctul de a claca, iar Leda stă chiar la baza mecanismului declanșator. De ce oare ar face acest lucru cu bună știință?

Întrebări și gânduri provocate de film

Aici intervine misterul, ceața din mintea mea. Deși, atât în carte, cât și în film, ni se arată multiple paralele între viețile celor două femei, spre ce conduc toate acestea? Avem de a face doar cu o tristă poveste care se repetă din cauza patriarhatului, a felului în care femeile (în special mamele) sunt percepute în societate? Imaginile m-au ajutat să pun cap la cap mult mai clar aceste paralele, însă finalul mi-a părut la fel de suprarealist. Realizează Leda ceva ce nu știa despre ea ca mamă? Ar fi făcut lucrurile altfel dacă ar fi știut ce știe acum? Nu mi se pare că vreunul din aceste lucruri se aplică.

De ce se aventurează Leda în compania unui bărbat mult mai tânăr decât ea și apoi a unuia mult mai vârstnic? Ce înseamnă această pendulare între etapele vieții, ce caută cu adevărat protagonista noastră prin acțiunile ei? Referitor la termenul de „figlia obscura”, Leda tot menționează despre trăsăturile pe care fiicele sale le-au preluat de la ea, însă în imagini nu am identificat altceva decât niște copile care se comportă firesc pentru vârsta lor, la fel cum se poartă și Elena, fiica Ninei. Ce ar putea fi „întunecat” în acest lucru? Comportamentul efervescent al fetițelor poate părea obscur doar când e pus în balanță cu oboseala cronică a mamei.

Este întregul film doar o portretizare generală a rolului de mamă? A ce înseamnă să fii o mamă tânără, avidă de carieră, care nu este ajutată deloc de tatăl copiilor? Sau este vorba despre o particularitate, un caz special al celor care – de fapt și de drept – nu se identifică în acest rol și poate nu ar fi trebuit niciodată să-l ocupe? Este o apologie adusă „mamelor din datorie”? Deși nu pot să nu mă gândesc că eliberarea descrisă de Leda în absența fiicelor sale este, până la un anumit nivel, complet firească oricărei mame din lume.

În film, ni se arată o istorie care se repetă. Oameni diferiți, vremuri diferite și, totuși, trăiri identice. Acea dorință de a fugi din „cușca familiei”, pentru că această construcție ajunge să se simtă întocmai precum o închisoare fără margini, din care scăpările sunt puține și nu te fac decât să-ți dorești și mai mult să fugi. Cele două femei – Leda și tânăra Nina – nu se pot ajuta reciproc, în ciuda aparențelor. Nina caută sfaturi de la Leda, în timp ce Leda caută doar să se observe pe sine prin intermediul acestei străine frumoase. Ajunge să se implice într-o poveste care nu-i aparține pentru că o poveste similară i-a aparținut cândva.

Prin urmare, este o poveste care inspiră și instigă la tristețe, la melancolia unui lucru pierdut, a unui timp pierdut, a unor… fiice pierdute? În recenzia cărții am spus că „în orice mamă se regăsește o fiică„. Această temă se regăsește și se repetă pe tot parcursul desfășurării acțiunii. Cu toate acestea, rămân cu sentimentul unei necunoscute, a unui element X care îmi rămâne neclar oricât aș încerca acum să-l analizez, să „distrug corola de minuni”.

Concluzii

Prin urmare, nu pot spune cu exactitate dacă mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut această poveste – cert este că a fost intrigantă și captivantă. Filmul este la fel de slow-paced precum cartea, lucru pe care l-am apreciat, deși nu sunt adepta unui astfel de ritm. Cele două ore au fost însă bine realizate, după standardele mele, iar imaginile îmi vor dăinui ceva vreme în minte. Cu siguranță atât cartea, cât și filmul au un mesaj puternic de sine stătătoare. Chiar dacă acest mesaj nu este comunicat în mod direct, cu siguranță este genul de poveste care te pune pe gânduri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: